Moment de reculegere şi recunoştinţă

Dacă tot s-a ţinut super-dezbaterea de aseară de pe Realitatea TV – “Putere la puterea a patra”, hai să vedem totuşi puţin mai clar ce înseamnă libertatea de expresie (mai ales a presei) şi, implicit, cea editorială. Astăzi, 3 MAI, se serbează Ziua Internaţională a Libertăţii Presei, stabilită de O.N.U. în 1993 în urma iniţiativelor unor jurnalişti africani. Tot astăzi se acordă premiul oferit de UNESCO “Guillermo Cano World Press Freedom Prize” unui jurnalist, unei redacţii sau instituţii de presă care a luptat pentru libertatea de exprimare a presei oriunde în lume, mai ales în condiţii vitrege.

Acordat din 1997, premiul constă în 25.000 USD şi poartă numele lui Guillermo Cana, jurnalist columbian din capitala Bogota, asasinat chiar în faţa sediului ziarului pentru care scria (El Espectador) pe 17 decembrie 1986. De ce? Pentru că scria despre puternicii lorzi ai drogurilor din Columbia. Puteţi găsi o listă cu toţi jurnaliştii care au primit distincţia “Guillermo Cano” pe wikipedia.

În 2007, căştigătoarea postumă a premiului este jurnalista rusă Anna Politkovskaya (1958 – 7 octombrie 2006). Lucrând pentru un ziar rus liberal (Novaya Gazeta), aceasta a fost asasinată în liftul din propiul bloc pentru că se opunea conflictului din Cecenia, încercând să demaşte atrocităţile comise de armata rusă acolo şi acuzând guvernul Putin. Rusia este de departe locul în care a fi un jurnalist independent politic, cu personalitate şi cu principii, care nu tace, este cea mai periculoasă meserie. Iată o listă cu jurnalişti ruşi morţi (mai bine zis ucişi) în condiţii suspecte în ultimii 7 ani. La unii dintre ei, asasinatul este evident. Alţii “au căzut de la etaj”, etc. http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_journalists_killed_in_Russia

Cazul Annei Politkovskaya nu a oprit însă abuzurile brutale împotriva jurnaliştilor incomozi. Hrant Dink a fost redactor-şef turc de origine armeană la ziarul blingv turco-armean “Agos” până pe 19 ianuarie 2007. Dink era cunoscut pentru critica adusă regimului turc faţă de nerecunoaşterea genocidului armean şi pentru lupta sa împotriva încălcării drepturilor armenilor ca minoritate în Turcia. Naţionaliştii turci au hotărât însă că era prea mult şi au decis să îl ucidă pe Dink în public, în plină zi. Exact genul de asasinat cu cel mai mare grad de eficienţă în ceea ce priveşte frica provocată.

De Ziua Internaţională a Libertăţii Presei, cei doi jurnalişti exemplari din ţări atât de apropiate nouă merită un moment de reculegere pentru faptul că au fost pur şi simplu nişte eroi ai domeniului lor.

Revenin la dezbaterea de aseară… Ce libertate editorială există în Columbia, Rusia sau Turcia? Putem spune că avem o listă cu jurnalişti români ucişi? Avem măcar vreunul? Doamne Fereşte! Nu spun că ar trebui să avem! Dar hai să ne mai gândim atunci când spunem că nu există libertate editorială, că jurnaliştii nu sunt lăsaţi să scrie, că sunt presaţi. Hai să ne gândim la exemplele de mai sus şi să ne dăm seama că la noi e încă bine şi se poate scrie. Trebuie să se şi vrea.

Tu eşti cea mai lată din parcare!

Întotdeauna trebuie să fii acolo. Transpirată, păroasă, şuncoasă… Mereu îţi place să străluceşti în soare şi să atragi vreo gânganie. Eşti chiar exhibiţionistă, ştii? Îţi place să ne arăţi mai mult şi să lărgeşti haina în care se încearcă să fii acoperită. Vrei să faci pe eleganta, te dai cu parfum, dar tot păroasă şi transpirată rămâi… Te mişti circular în semn de plictiseală şi te întorci imediat cum trece vreo pisicuţă mai mişto. Primeai palme zilnic atunci când erai mică, dar acum o să le arăţi tu! Le arăţi tu toţi ăia care nu au crezut că doar TU vei fi cea mai lată dintre toate. Nu e nimeni mai lată decât tine! Nici măcar una de porc!

 Dragă retrovizo, retrovizoare, ia zi tu, care e cea mai lată ceafă din parcare?

 A  TAAA!!! ŞI DOAR A TA!

Pentru că numai tu, ooh numai tu… eşti cea mai lată dintre toate… şi ştii de ce??? 

Pentru că doar tu eşti ceafa de la volanul unui AudiBMWmertzan…

Drumul naţional sau parcul naţional?

Cred că ne amintim mai toţi de “Parcul Naţional Retezat-Godeanu” de prin manualele de “ştiinţa mediului” sau de “biologie” sau “geografie” din clasele primare. Unii dintre noi chiar au fost pe-acolo, însă pentru cei mai mulţi zona se prezintă ca un tărâm mirific cu multă iarbă şi copaci, cu spaţiu mult, în care animalele trăiesc fericite până la adânci bătrâneţi împreună, etc. Desigur că realitatea este departe de aceste povestioare care ne sclipesc undeva în colţurile întunecate ale memoriei.

Realitatea este următoarea – prin Parcul Naţional Retezat-Godeanu se contruieşte ilegal un drum naţional, şi anume DN 66A, susţinut de Băse himself. (Nu mai am culoare politică de ceva timp, dar orice politician care îşi bate joc de mediu merită câteva milioane de degete mijlocii). Trebuie să amintesc aici întrebarea retorică pusă de Felix Tătaru (manager GMP – agenţia de PR a anului 2006) la conferinţele AdRevolution 2 auditoriului: “Ce alegem? Pădurea sau autostrada?” Tot domnul Tătaru a dat un răspuns extrem de congruent cu etica PR-ului românesc: “Evident, autostrada! Alegem progresul!” GMP a făcut campania lui Băse şi campania pentru Gabriel Resources. Ambele sunt campanii excelente şi au fost apreciate la justa lor valoare. Cea electorală nu ne interesează acum. Am însă o problemă în ceea ce priveşte ETICA într-o campanie de genul celei pentru exploatarea Roşiei Montana. Probabil aş putea face şi un banc după cuvintele domnului Tătaru: “Ce este PR-ul fără etică? PR românesc!”

Greenpeace România şi WWF (Fondul Mondial pentru Natură) se luptă în prezent pentru oprirea lucrărilor care se apropie din ce în ce mai mult de zona protejată, ameninţând direct fauna şi flora locală – unică în Europa.

Ştiu că toate sintagmele astea de genul “unică în Europa” sunt considerate de mulţi a fi fumate, dar hai să avem un pic de realism şi decenţă în gândire. Ştim că pe guvernanţii noştri îi doare în cot de noi, darămite de natura noastră. În fine… ideea acestui comentariu este în primul rând conştientizarea unor astfel de fenomene din prezenţa noastră imediată (zic eu). În al doilea rând este o scurtă observaţie faţă de etica PR-ului românesc. În final vă invit să priviţi nişte print-uri pe gustul meu.

Printurile sunt făcute de Greenpeace în campania de conştientizare cu privire la pericolele ce ameninţă Rezervaţia Naturală Retezat-Godeanu. Nu am foarte multe informaţii despre agenţia care le-a făcut, dar m-au atras din prima pentru că mi se pare că merg pe o idee extrem de creativă şi sugestivă. Enjoy!