Drumul naţional sau parcul naţional?

Cred că ne amintim mai toţi de “Parcul Naţional Retezat-Godeanu” de prin manualele de “ştiinţa mediului” sau de “biologie” sau “geografie” din clasele primare. Unii dintre noi chiar au fost pe-acolo, însă pentru cei mai mulţi zona se prezintă ca un tărâm mirific cu multă iarbă şi copaci, cu spaţiu mult, în care animalele trăiesc fericite până la adânci bătrâneţi împreună, etc. Desigur că realitatea este departe de aceste povestioare care ne sclipesc undeva în colţurile întunecate ale memoriei.

Realitatea este următoarea – prin Parcul Naţional Retezat-Godeanu se contruieşte ilegal un drum naţional, şi anume DN 66A, susţinut de Băse himself. (Nu mai am culoare politică de ceva timp, dar orice politician care îşi bate joc de mediu merită câteva milioane de degete mijlocii). Trebuie să amintesc aici întrebarea retorică pusă de Felix Tătaru (manager GMP – agenţia de PR a anului 2006) la conferinţele AdRevolution 2 auditoriului: “Ce alegem? Pădurea sau autostrada?” Tot domnul Tătaru a dat un răspuns extrem de congruent cu etica PR-ului românesc: “Evident, autostrada! Alegem progresul!” GMP a făcut campania lui Băse şi campania pentru Gabriel Resources. Ambele sunt campanii excelente şi au fost apreciate la justa lor valoare. Cea electorală nu ne interesează acum. Am însă o problemă în ceea ce priveşte ETICA într-o campanie de genul celei pentru exploatarea Roşiei Montana. Probabil aş putea face şi un banc după cuvintele domnului Tătaru: “Ce este PR-ul fără etică? PR românesc!”

Greenpeace România şi WWF (Fondul Mondial pentru Natură) se luptă în prezent pentru oprirea lucrărilor care se apropie din ce în ce mai mult de zona protejată, ameninţând direct fauna şi flora locală – unică în Europa.

Ştiu că toate sintagmele astea de genul “unică în Europa” sunt considerate de mulţi a fi fumate, dar hai să avem un pic de realism şi decenţă în gândire. Ştim că pe guvernanţii noştri îi doare în cot de noi, darămite de natura noastră. În fine… ideea acestui comentariu este în primul rând conştientizarea unor astfel de fenomene din prezenţa noastră imediată (zic eu). În al doilea rând este o scurtă observaţie faţă de etica PR-ului românesc. În final vă invit să priviţi nişte print-uri pe gustul meu.

lupii_teas.jpg

capra_teas.jpgPrinturile sunt făcute delynx_teas.jpg Greenpeace în campania de conştientizare cu privire la pericolele ce ameninţă Rezervaţia Naturală Retezat-Godeanu. Nu am foarte multe informaţii despre agenţia care le-a făcut, dar m-au atras din prima pentru că mi se pare că merg pe o idee extrem de creativă şi sugestivă. Enjoy!