TRAVIS makes my 2007 day

Muzica nu mai este ce era în ziua de azi, dar trebuie să recunosc că există şi excepţii. De exemplu, Travis. Tipii ăştia au cântat foarte bine de când au apărut şi nu cred că au scos vreun album prost. Din contră, au evoluat constant şi ultimul album chiar aduce lucrurile pe o nouă treaptă.

Albumul “The Boy With No Name” din 2007 este într-adevăr un album marca Travis, dar mie mi se pare că sună chiar mai curat, mai finisat decât cele de dinainte. Piesa “Closer” este absolut genială, după care urmează “My Eyes” sau “Under the Moonlight”. Oricum, brit-pop frumos, curat, de calitate! Şi e cool fără să fie emo! :) În fine… căutaţi albumul că e chiar tare. O muzică relaxantă, care îţi dă o stare de bine.

Iată şi videoclipul de la “Closer”, primul single de pe album. Enjoy!

Prea genial videoclipul! Iar apariţia lui Ben Stiller chiar m-a entuziasmat! E printre primii mei actori preferaţi de comedie! Ben ROCKS! :)

“I never said to be like me, I say to be like you and make a difference.”

Pe 1 iulie vine Marilyn Manson în România. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu pot să nu mă duc la “Antichrist Superstar”. Trebuie să văd de ce e în stare omul din mai multe puncte de vedere. În primul rând muzical, desigur. Dar trebuie să mai recunosc ceva.

Deşi eram destul de fan prin liceu, trebuie să recunosc că omul s-a stricat rău de tot, dar nu în sensul în care se gândesc cei mai mulţi dintre voi. Eu mă refer la stricare în sensul că a devenit mult prea comercial şi că nu mai are deloc mesaj, nu la altceva. Şi estetic a avut enorm de suferit din punctul meu de vedere. De aceea, v-am pregătit câteva videoclipuri foarte tari, de la începutul carierei lui Manson. În primul rând, trebuie înţeles că discutăm aici de o estetică a grotescului care are în spate nişte mesaje destul de puternice, după cum puteţi înţelege dacă citiţi versurile. Trei dintre videoclipurile de la gorivideo sunt de pe albumul “Antichrist Superstar”, al treilea album al lui Manson scos în 1996 – cel care l-a şi consacrat ca artist.

Melodia mea preferată cu un videoclip chiar tare – Coma White (Mechanical Animals – 1998)

Desigur, toată lumea se sperie când îl vede pe tipul ăla dement, rujat, cu două coaste scoase (ce idioţenie!) care urlă. Dar… tocmai asta e şi ideea. Oamenii reacţionează aşa la ce nu cunosc şi nu înţeleg, deci tipul îşi demonstrează punctul de vedere până la un punct. În ultimul timp a devenit un star rock destul de lame ca muzică şi prea glamour fără esenţă. Cred că a ajuns cam personajul de care îşi bătea joc cu ceva ani în urmă. În fine. Până în 2001, când a scos “ultimul album” (din punctul meu de vedere), adică “Holy Wood”, totul a fost relativ OK. Muzică bună, stil constant, versuri puternice, comportament shock – rocker. De aici încolo însă a început cu coveruri gay şi albume fără mesaje, single-uri separate de album şi alte rahaturi menite să scoată doar bani. OK. Ştiu că voia să scoată bani şi la început că asta vrea orice muzician în ziua de azi, dar măcar atunci era autentic. Era singurul “dement” pe acel stil. Nimeni nu avea videoclipuri ca ale lui. Chiar vă invit să le priviţi (pregătiţi-vă totuşi pentru nişte mici filme horror) şi să mergeţi şi la concert. Să vedem dacă mai e ceva de capul lui Manson sau nu. :)

*Titlul este un citat din Manson – asta ca să înţelegem un pic mai bine care e mesajul.

Cum mi-am petrecut capătul lumii. Prietenii ştiu ce. :)

Aseară am fost la cinema pentru prima oară de aproape un an sau ceva de genul ăsta. Nici nu mai ţin minte care a fost ultimul film pe care l-am văzut la cinema, dar îmi amintesc că în general mai mergeam la “Cinema Favorit” sau “Glendale Studio”. Primul mare şi jegos, al doilea mic şi cochet.

Aseară însă… am fost şi eu pentru prima oară în viaţa mea la Movieplex la Plaza Mall şi pentru a treia oară în clădirea cu acelaşi nume. Fiţe multe, cocalari obosiţi, gagici bune, magazine mişto şi scumpe, mâncare nesimţit de scumpă (150 de mii un sandviş mixt – lol), atmosferă de carnaval. Mai pe scurt, divertismentul este super tare, dar oamenii sunt absolut praf… oare pentru că sunt români? loool… În fine.

Am dat şi noi 200 de mii pe un popcorn MEDIU şi pe două pahare de suc de o,75 şi am intrat în sala de cinema, unde am rămas (trebuie să recunosc) destul de uimit. E foarte mare şi foarte mişto! :) Ai spaţiu mult pentru picioare, scaunul este relativ comod, iar ecranul este imens. Desigur, sonorizare imbecabilă. După ce am vizionat câteva reclame şi trailere de filme, a început adevăratul spectacol – motivul pentru care venisem acolo – “Piraţii din Caraibe 3: La capătul lumi”!!! Iată câteva scene cu personajul care în momentul de faţă este idol mondial – Jack Sparrow, interpretat de nimeni altcineva decât Johnny Depp.

Am văzut toate seriile (prima tot la cinema) şi mi-au plăcut la nebunie. Trebuie să recunosc că am o slăbiciune pentru blockbustere. Imbecilitatea filmelor americane cu buget mare mă face să mă simt bine, împlinit. Clişeele alea emoţionale (povestea de iubire, eroismul, drama sacrificiului, patriotismul) chiar mă ating. În lumea în care trăim noi, un film ca “Piraţii din Caraibe” mi se pare o gură proaspătă de aer. M-am săturat de filme “realiste” cu aurolaci, personaje care se cacă, înjură, care mor fără niciun sens, care nu ajung la nicio finalitate. Vreau poveştile care să mă adoarmă, nu mai am nevoie de atâta viaţă. E suficient că o trăiesc eu – chiar nu mai e nevoie să mi-o arătaţi şi în filme – mesaj către regizorii români în special. În general, cinematografia europeană nu mă face să mă simt bine şi nu va reuşi niciodată. De aceea, Hollywood rămâne Hollywoo, iar Europ, Europa. :) De aceea voi îngurgita întodeauna cu plăcerea unui gurmand filme precum “Matrix”, “Stăpânul Inelelor”, “Star Wars”, “Spiderman”, “Batman” sau…. “Piraţii din Caraibe”.

În primul rând trebuie să ştiţi ceva despre “Piraţii din Caraibe 3″. Are 2 ore şi 40 de minute. Pentru fanii demenţi (ca mine) ăsta e un lucru bun, dar pentru cei cărora nu le-au plăcut nici primele serii, vă sfătuiesc să nu vă uitaţi. Ritmul acţiunii mi se pare foarte bine temporizat, cu excepţia bătăliei finale, care durează enorm de mult. La un moment dat este atât de multă acţiune, încât parcă te doare capul. Mai este o problemă şi cu firul epic, care se încâlceşte destul de urât la un moment dat de aproape nu mai reuşeşti să înţelegi nimic. Încă un minus ar fi faptul că Depp apare prea puţin, dar când apare…. e o bijuterie! Deci… sincer. Chiar face un rol bestial. Iarăşi super joacă Geoffrey Rush (duuh) şi o prezenţă inedită este cea a chitaristului Rolling Stones, Keith Richards. Una peste alta, filmul chiar are de toate pentru toţi – comedie, acţiune, fantezie, horror, iubire. E un pachet destul de complet şi reuşeşte să menţină atmosfera seriei, ducând totuşi totul la un nou nivel.

Vă garantez un singur lucru după vizionarea acestui film: vă veţi simţi mai bine decât vă simţeaţi înainte de a-l vedea. Puteţi fi siguri de asta! Aşa că duceţi-vă să îl vedeţi, dar la cinema, nu de pe ODC pentru că nu merită! “Piraţii din Caraibe 3″ merită mai mult!

Music career wasted – checked! :)

În urmă cu câteva luni, intenţionam să îmi fac o trupă de muzică. Rock desigur. Ce altceva? Între timp am devenit prea ocupat cu serviciul şi am renunţat la idee, dar o ocazie mi-a ieşit în faţă. Am fost chemat să dau o probă cu o trupă deja făcută + pentru postul de vocal.

Asta a avut loc azi (adică ieri), la o sală de repetiţii de pe lângă Republica (staţia de metrou), unde repetă şi trupa de punk “Pistol cu Capse”. Mişto sala – izolată, cu scule, etc. Şi băieţii aveau scule tari… cu efecte marfă. S-au încălzit ei ceva timp pe instrumental, a cântat şi un MC (Romeo – fost F.U.B.A.R.), după care am intrat şi eu.

Trebuie să recunosc că am sentimente contradictorii faţă de prestaţia mea. În primul rând băieţii dăduseră instrumentele extrem de tare şi nu auzeam nimic din ce cântam. Am cântat “My Own Summer” de la Deftones şi “Wish You Were Here” de la Incubus – două melodii foarte grele. Mult mai grele decât credeam eu. Având în vedere că a fost prima oară când am cântat la un microfon în viaţa mea, eu zic că nu am fost ultra penibil. Am fost penal, dar nu penibil. :))

Am intrat pe ritm destul de slab (duuh) şi nici nu prea mă auzeam şi de-aia am şi falsat de multe ori, dar am cântat doar o dată. Fără încălzire, nu de mai multe ori. O singură dată! Cam aiurea, nu?

Băieţii cântă foarte fain, dar nu prea mi-au dat şanse – cel puţin asta a fost senzaţia mea. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că ei sunt la un nivel, iar eu sunt super-începător şi i-aş trage în jos. Cu toate astea, trebuie să recunosc că sunt puţin dezamăgit… mă aşteptam să fie un pic mai înţelegători şi mai răbdători, având în vedere că le explicasem că nu mai cântasem până acum. S-au plictisit destul de rapid de mine şi au început să repete piese mai vechi, de-ale lor. Mişto. Foarte mişto sunau. Cred că o să facă ceva tare dacă îşi găsesc un vocal şi un impresar. :)

Oricum… am încercat-o şi p-asta. Am constatat că nu sunt de aşa ceva. Nu poţi să le ai chiar cu toate… tre să te mai limitezi şi la ce poţi şi ai talent să faci. De exemplu, eu ştiu să scriu şi să desenez bine (cred eu :) ). Era culmea să mai şi cânt bine, nu?

Oricum – succes mare băieţilor! Vlad, Safta, Andrei şi Freeze.