Violenţa a fascinat specia umană dintotdeauna, filmele violente din ziua de azi fiind o glumă în comparaţie cu realităţile din Antichitate sau din Evul Mediu. Atrocităţi se comit însă şi în zilele noastre, dar nu cred că se doreşte ca masele să fie foarte informate pe astfel de subiecte.

Hai să luăm însă iubirea pe care o purtăm copiilor, dar mai ales celor mici, pruncilor, şi să o confruntăm cu violenţa sângeroasă. Rezultă “Masacrul Inocenţilor” (accesaţi pentru mai multe informaţii), o temă care a fascinat istorici, clerici şi artişti de-a lungul timpului. Este vorba despre masacrul ordonat de regele Irod în momentul în care acesta a aflat de la cei trei magi că “Regele Evreilor”, Iisus, îl va detrona. Simţindu-se ameninţat de această profeţie a ordonat ca toţi copiii de sex masculin din Bethleem, de la vârsta de doi ani de zile în jos, să fie ucişi. Liturghia bizantină ne spune că au fost ucişi 14.000 de prunci, un text sirian vorbeşte de 64.000, iar “Enciclopedia Catolică” afirmă că la dimensiunile oraşului în acele vremuri nu poate fi vorba de mai mult de 20 de copii ucişi. Autenticitatea infanticidului este, deci, pierdută în negura istoriei, evenimentul fiind totuşi precizat în Biblie în Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 2, 16 cu 18:

16. Iar atunci când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Bethleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.

17. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul:

18. “Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”.

Să revenim însă la ideea de la care am pornit. Reprezentarea în artă a “Masacrului Inocenţilor” este cu adevărat fulminantă. Tema este abordată în pre-Renaştere, în Renaştere, dar şi în manierismul reformist. Fiind marcat de luptele sângeroase între catolici şi protestanţi, începutul secolului XVII a “chemat” artiştii către astfel de teme puternice precum “Masacrul Inocenţilor”.
1. Guido Reni (1575-1642) 2. Peter Paul Rubens (1577-1640) 3. Nicolas Poussin(1594-1665)

1. reni-guido-massacre.gif 2. a. ruebens_massacre.jpg 2. b. rubens_kindermord.png 3. poussin_3.jpg

4. Cornelius van Haarlem (1562-1638) 5. Peter Bruegel cel Bătrân (1525-1569)

4. a. van-haarlem-massacre-of-the-i-2.jpg 4. b. massacedir.jpg 5. peter-bruegel-the-elder-m-of-the-i.jpg

6. Giotto(1267-1337) 7. Duccio di Buonsiegna(1255-1319) 8. Matteo di Giovanni (1451 – 1500)
6. giotto-innocents.jpg 7. duccio42.jpg 8. matteo_di_giovanni_resi002.jpg

Şi existenţialistul Albert Camus foloseşte puterea infanticidului ordonat de Irod în romanul său din 1956, “Căderea“. Personajul principal al romanului argumentează că Iisus a acceptat să fie răstignit simţindu-se vinovat de moartea acelor copii nevinovaţi ucişi de Irod. Masacrul Inocenţilor este comemorat în Biserica Romano-Catolică, Biserica Anglicană, cea Luterană, precum şi în Biserica Ortodoxă. Pe 29 decembrie are loc sărbătoarea ortodoxă şi se numeşte “Sfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod; Cuviosul Marcel şi Tadeu Mărturisitorul”.

După cum putem observa mai sus, scena a fost ilustrată în diferite maniere, păstrând însă o forţă extraordinară prin dinamismul şi esenţa fiecărei variante. Nu sunt încă informat în ceea ce priveşte o transpunere modernistă a evenimentului, dar sunt tare curios cum ar arăta aceasta. Încă ceva interesant mi se pare faptul că unii pictori au fost atât de impresionaţi de scenă, încât au pictat-o de două ori – van Haarlem şi Reubens.

Revenind la cele spuse la începutul textului, mi se pare entuziasmantă şi revelatorie fascinaţia oamenilor, mai ales a artiştilor, pentru violenţă şi puterea pe care aceasta o impune psihicului uman prin artă. Efectele moderne ale violenţei ilustrate nu sunt, deci, un concept nou, singura diferenţă fiind tehnologia, care impune comunicare de masă. Oare cum vor arăta opere de artă din viitor despre “9/11″, de exemplu? Vor exista opere de artă pe astfel de teme? Vor mai exista opere de artă în general sau totul se va dilua în cultura pop?

Voi încerca să abordez o întrebare dificilă în următorul post de la această categorie: Se mai simte nevoia de artă convenţională în secolul XXI? (Va supravieţui aceasta?)

*Scuze pentru paginarea neinspirată. Momentan nu ştiu mai mult. :)