O roşie în blogosferă de la mine

Am început să am un set de sentimente destul de noi în ultimul timp. Frustrare, iritare, greaţă, dezolare… Ca să le leg de ceva, hai să vă reamintesc că la festivalul de publicitate neconvenţională ADfel au fost maximum 20 de oameni (cred că exagerez!) la fiecare prezentare şi vreo câteva sute bune de oameni “pă motoare”.

OK. Ce legătură are chestia asta cu sentimentele mele? În mod normal ar trebui să nici nu existe una, pentru că eu ar trebui să îmi văd de treaba mea, dar… nu pot să mă abţin să nu constat nivelul de ignoranţă făţişă la care am ajuns ca naţie. Suntem nişte proşti, nişte idioţi, tămpiţi, imbecili, leneşi, igonranţi, cretini! Gata, m-am răcorit. Dar aşa e, dragi copii!

Darius (JEG) scria acum ceva timp un material despre blogosfera românească în care mătura pe jos cu mai multe dintre starurile acesteia şi asta face şi în alt text scris pentru concursul “Inovaţia în media 2007″. Deşi recunoaşte potenţialul enorm al acestei platform de comunicare conectată cu oamenii care trebuie, nu se poate abţine să nu observe lipsă de conţinut, ba chiar promovarea unor imbecilităţii tabloide (asemănătoare tembelizorului) pe blogurile “de succes”, adică cele cu trafic.

Nu numai că sunt bloguri pe care încerc să scarpin ceva util, dar autorii lor mai sunt şi nişte aroganţi frustraţi, intoleranţi şi la fel de ignoranţi ca majoritatea mioriticilor actuali, care se pricep la toate! La toate mai puţin o chestie! Adică ştiu de toate, dar nimic. Boală cronică în rândul nostru. Astfel de “bătrâni ai blogosferei” au început să aibă o atitudine (citiţi la Darius fraza cu mafia editorială) de băieţi de cartier sau moşieri pe tarla (una chiar se auto-intitulează aşa) care nu acceptă comentarii critice, reducându-le la mizerii neavizate şi care, mai grav, nu girează comentarii de la anonimi. Dacă nu ai statut de blogger serios, adică cu ştate vechi, părerea ta nu face doi bani. Cam aşa este pe multe dintre blogurile personale de succes, unde , sincer, nu aflu absolut nimic util. Ba chiar am început să mă molipsesc şi eu uşor la un moment dat: filmuleţe funny, poze funny, link-uri funny, etc.

Cineva mi-a spus o dată că eu pe blogul ăsta scriu numai tâmpenii la beţie şi aberaţii de om dus cu pluta. OK. Poate. Dar eu scriu ce vreau. Nu “scriu” despre ţâţe, maşini, duşmani şi succesul meu în online. Aceasta este o atitudine de manelo-blogger şi va trebui să o căutaţi în top 10, nu la mine.

Altcineva, adică un “prieten”, mi-a reproşat indirect (adică pe la spate) că scriu prea critic şi mă cred prea deştept şi sunt prea critic. Îţi recomand PRO TV, Acasă, Euforia sau MTV. Acolo vei vedea că nimeni nu critică pe nimeni şi te vei simţi superior tuturor. E greu să accepţi critici, când te simţi vizat, dar e şi mai greu să le accepţi când nu le înţelegi. În România se poartă mai greu ironia, subtilul… nu ţine prea bine. Acum ca să răspund serios. Dacă tu te uiţi în jurul tău şi nu eşti critic înseamnă ceva: ori eşti orb (termenul elegant pentru ignorant şi ale sale sinonime), ori ai interese să nu critici (un trend antic), ori deja te-ai resemnat şi asta este cel mai nasol.

Cât despre blogosfera noastră… Puţinele locuri în care se găsesc lucruri cu adevărat utile sunt blogurile oamenilor de business: din online, din comunicare, din IT, etc. Acolo găseşti măcar ceva inteligent, util, articulat şi scris bine. Dar nu acolo e traficul!

*Nu găsesc altă metodă mai directă de a spune acest lucru aşa că o să o spun exact cum îmi vine: Acesta nu este un post de copilaş frustrat cu blog fără trafic sau personaj care nu are ce face. Este pur şi simplu observaţia că prea puţine bloguri tari, cu informaţii utile, au recunoaşterea pe care ar trebui să o aibă prin trafic. Implicit, prea multe bloguri de doi lei, cu zeci de ştiri preluate de pe agenţii pe care aceleaşi bloguri le critică, sunt cele mai vizitate şi formează turme de adepţi ovini.

I rest my case.

ADfel – ultima zi

Ieri a fost ultima zi a festivalului de publicitate neconvenţional ADfel. În sfârşit, am reuşit şi eu să prind prezentările de la început, adică:

16:15 – 17:15 “ADfel despre Bucuresti”
Cum sa vorbesti cu drag despre un oras pe care lumea zice ca-l uraste. Case-study – Campania Apa Nova.
cu Mirela Angelescu, Client Service Director GMP

În primul rând, Mirela Angelescu este un om de comunicare excelent, care se face plăcut atât de natural, încât nu ai ce să îi reproşezi. Tonul vocii, privirea, gesturile, cuvintele, totul conturează un om de comunicare profesionist, cu experienţă, pregătit mereu pentru public, ba chiar pentru fiecare interlocutor în parte, cu o naturaleţe extraordinară. Venisem nervos de pe drum la prezentare şi aveam şi un mic bagaj de prejudecăţi legat de campania Apa Nova cu privire la “iubirea de Bucureşti”. Însă toate s-au topit în faţa unei prezentări pregătite şi făcute excelent, chiar dacă în faţa a 15- 20 de oameni prezenţi. A avut şi berea un efect important.

Campania este, într-adevăr, un exemplu de (vă rog să mă scuzaţi) “a face bici din rahat”, genul de campanie imposibilă cu care cei de la GMP ne-au obişnuit deja, dacă vă amintiţi “Roşia Montana” şi “Băsescu”. Acum clientul era Apa Nova, care dorea un boost de imagine prin accentuarea motivelor pentru care oamenii iubesc Bucureştiul. După cercetările efectuate de GMP (care e şi agenţie de PR şi acest lucru se vede) a rezultat că bucureşteanul urăşte Bucureştiul cu patimă. Nasol! Aici urmează şocul: cei de la GMP decid să ignore cercetarea. :) Din mai multe motive, desigur.

Urmează apoi campania prin care bucureştenilor şi se aminteşte de locurile plăcute unde s-au sărutat prima oară, unde strângeau chetă în liceu, unde aruncau cu pungi cu apă, unde multe alte lucruri. Spontaneitatea, impactul şi claritatea mesajului sunt impresionante. Campania apasă pedala pe factorul uman, concret, cotidian, reuşind să arate că nu e dracul atât de negru precum pare şi că oricum ar fi Bucureştiul, aici ne-am născut, aici locuim şi aici îi avem pe cei dragi şi toate amintirile frumoase sau nu. Execuţiile neconvenţionale din această campanie evidente sunt, desigur, mult apreciatele plăcuţe de străzi cu inscripţii precum “aici locuia bunica”. Campania de faţă este însă doar începutul dintr-o campanie cu o durată de viaţă de doi ani, urmând să fie aplicat şi CSR-ul (corporate social responsibility – găsiţi informaţii despre CSR pe blogul lui Dragoş Dehelean).

*sursă : IQ Ads

Câteva articole despre campania “De ce iubim Bucureştiul”:

GMP şi Apa Nova propun iubirea de Bucureşti

De ce iubim Bucurestiul

17:30 – 18:30 “Web-ul offline”
Proiectiile new media pe mediile traditionale, campanii integrate si produse de success in Web 2.0.
cu Florin Ivan, New Media Strategic Developer MTV si General Manager DIFFstudios | Vlad Popovici, Account Manager Proximity.

A urmat a doua bere. Şi o prezentare la fel de tare. Florin Ivan de la DIFFstudios a vorbit despre proiectul unic, Webmeup, făcut pentru MTV România. De ce unic? Pentru că este primul proiect de web offline, adică atragerea consumatorului dinspre ATL către web, o rută destul de inedită. Nu pot să vă dau foarte multe detalii, dar proiectul este entuziasmant, foarte fresh şi cred că vom vedea din ce în ce mai mult aşa ceva.

Exemplu de “emisiune”, dacă pot să îi spun aşa, din Webmeup:

Vlad Popovici (Digital Manager şi Account Manager pentru Proximity), care a lucrat împreună cu Florin Ivan la anumite proiecte, a făcut o prezentare la fel de entuziasmantă despre publicitatea neconvenţională mai ales în era web 2.0 şi, de asemenea, prin web-ul offline. A exemplificat mai multe tehnologii şi strategii revoluţionare de atragere a consumatorului, precizând extrem de succint problema publicitarilor de astăzi: consumatorul fuge de publicitate. De aceea el trebuie urmărit şi invitat (nu agresat) către mesajul companiilor, făcut să participe şi să se simtă integrat şi în lumina reflectoarelor. De aceea, mijloacele tradiţionale de media mor încetul cu încetul, iar miza este consumatorul tânăr – cel mai mare cheltuitor.

O zi excelentă din punct de vedere al prezentărilor, chiar dacă acestea au fost doar trei. După, am mers pe motoare şi am mai băut o bere. Am trimis SMS-uri în prostie, ca nişte oi, pentru concursul “Coca-Cola Zero compromisuri” pentru că erau 4 iPod-uri în joc, dintre care unul iPod Shuffle. Am căzut victimă a marketer-ilor. Normal că nu am câştigat nimic, pentru că, deşi ţi se spunea să scrii asocieri cât mai creative de genul “teste cu zero întrebări” sau “politică cu zero corupţie”, câştigătorii erau aleşi prin tragere la sorţi. Cât de stupid. Cea mai drăguţă pe care am scos-o a fost “televiziune cu zero senzaţional”. În fine… :)

Apoi am plecat. Acasă. Şi am realizat cât de puţine lucruri ştiu şi cât de greu este să fii informat în ziua de azi. Şi cât de greu e să fii om de comunicare. Mai ales unul bun, care emană profesionalism către cei din jur. Oricum, felicitări celor de la IQ Ads pentru eveniment! Sper să fie doar începutul pentru această a doua jumătate a anului.

Dovada că blogul “Eu sunt Călin Fusu” este fals

După cum bănuiam, blogul “Eu sunt Călin Fusu” este o impostură îngrijorătoare şi grotescă, mai ales în lumina evenimentelor recente. Nimeni nu poate ierta Neogen prea curând pentru conţinutul absolut regretabil pus pe site, dar măcar putem şti acum că acel blog nu îi aparţine lui Călin Fusu. Cred că screenshot-ul de faţă confirmă veridicitatea răspunsului primit de la adevăratul Călin Fusu:

ADfel – a doua zi de workshopuri

Din păcate am avut alte îndatoriri şi nu am reuşit să ajung de la început aseară. Despre ce vorbesc? :) Despre ADfel - festivalul de publicitate neconvenţională, organizat de IQ Ads şi B 24 Fun la terasa “Motoare” de pe Teatrul Naţional Bucureşti. Spre deosebire de prezentările de alaltăieri, cele de astăzi au avut loc chiar în Lăptăria lui Enache, mai potrivită decât “ciuperca” – locul de alaltăieri. În Lăptărie se aude mai bine şi vezi şi vorbitorul fără probleme.

Iată programul de astăzi:

Joi, 27 septembrie
15:00 – 16:00 “Despre blogging”
Blogurile ca instrument de marketing
cu Bogdana Butnar, Senior Strategic Planner, McCann Erickson

16:15 – 17:15 “10 … 20 … 30 …50″, demonstratie MV.com (Motion Vision Communication)
Prezentarea pe marginea careia se vor purta dezbaterile incearca sa explice felul in care poate fi influentat intr-un mod unic, neasteptat si multisenzorial Maria Sa CONSUMATORUL. Va fi in mod concret explicata in direct functionarea unora dintre dispozitivele publicitare de conceptie proprie, in jurul carora MV.com a conturat adevarate canale-nisa.
cu Dan Petre, Managing Partner D&D Research | Andreea Pali, Sales Manager MV.com | Marian Costache, Managing Partner MV.com.

17:30 – 18:30 “Creative Media Thinking”
Pot oamenii de media sa gindeasca adfel? Isi pot ei oare schimba felul de a gindi? Pina la urma nu de-asta exista creatie si media? Adica ei cu imaginatia, noi cu cifrele? Poate chiar asa orice om de media sa fie creativ? Exista retete pentru gindirea creativa in media?
cu Corina Bernschutz, Director de inovatie | Mircea Gheorghe, Creative Planner | Alexandru Pomana, Creative Planner

Am prins, din păcate, ultimele cinci minute din prezentarea celor de la MV.com, dar mi-am dat seama că era o prezentare foarte faină, despre tehnologii noi folosite în publicitate. Poate vom afla mai târziu informaţii despre acestea.

Am reuşit însă, din fericire, să văd prezentarea a doua. De ce am fost aşa de fericit? Pentru că Mircea Gheorghe, Alexandru Pomană şi Corina Bernschutz (din păcate absentă), toţi de la agenţia media Starcom, sunt cei mai tari publicitari din industria românească. Punct. Au luat primul “Leu de Argint” la Cannes 2007 (cel mai mare festival de publicitate din lume), la secţiunea Media, în condiţiile în care Aurul şi Bronzul nu s-au acordat. Alături de ei, Amnesty International, cu o campanie pur şi simplu excepţională. Cum a fost şi cea a românaşilor noştri, de altfel, care au dat motive de mândrie industriei de publicitate locale. Felicitări pentru muncă, atitudine şi profesionalism! (citiţi aici despre succesul celor de la Starcom)

Prezentarea a fost făcută cu mult bun simţ şi cu plăcere, Mircea Gheorghe şi Alexandru Pomană având exact acea atitudine de oameni de comunicare deschişi, joviali, care nu se simt buricul Pământului, deşi ar avea infinit mai multe motive decâte alre vârfuri de lance ale industriei mioritice. Aceştia au prezentat aplicarea soluţiilor media de către Starcom pentru trei campanii:

1. Campania Avon “1 din 8″ – campanie socială pentru conştientizarea pericolului reprezentat de cancerul la sân în rândul publicului feminin (campania câştigătoare la Cannes, făcută integral de cei de la Starcom, adică şi creaţie). *sursă imagine: adplayers.ro

2. Campania Milka – asocierea brand-ului Milka cu pârtia de schi, vacanţele la munte, zăpada, vitalitatea sporturilor de iarnă. O campanie haioasă, eficientă, cu multe elemente surpriză. BTL excelent! De menţionat comunicarea pe pârtii şi în staţiunile montane, dar şi la birouri. (Dezavantaj: nu a nins în acea iarnă) *sursă imagine:adplayers.ro

3. Campania Napolact – revitalizarea brand-ului de îngheţată Napolact (prezent pe piaţă din anii 60′) prin reamintirea copilăriei din vremuri trecute. Campanie atât de eficientă încât a băgat compania încriză de producţie din cauza cereriiexcesive. Iarăşi BTL simplu, direct, excelent. Trebuie precizat însă că partea de creaţie a fost făcută de Propaganda, iar cea de PR de cei de la Ogilvy. *sursă imagine: IQ Ads

După ce au terminat prezentările, cei doi au fost foarte deschişi conversaţiei şi ne-au povestiti şi câteva deralii despre lucrul într-o agenţia publicitară media cum este Starcom. În concluzie, băieţii au fost excelenţi şi au demonstrat că premiul luat a fost meritat datorită unei pasiuni evidente pentru ce fac. Aş vrea să mai văd astfel de vorbitori şi îmi pare rău că nu am reuşit să ajung de la început. Voi însă mâine acolo la ora la care trebuie, pentru că se vorbeşte despre web 2.0 şi nu trebuie să ratez. Revin mâine cu impresii. Programul de mâine îl găsiţi în postul anterior despre ADfel.

Noutăţi din blogosferă

Am găsit mai multe lucruri utile, printre care şi câteva amuzante astăzi. Enjoy!

1. Cristi Manafu pune tinerii în gardă în legătură cu două concursuri din industria de comunicare, foarte interesante. a) Masterplan 2007 (concurs de planning pentru o campanie de advertising) – o conferinţă cu planneri de renume internaţional. b) Iulian Comănescu – Inovaţia în Media 2007 (concurs de analiză a peisajului mediatic de după 1989) Click aici pentru primul. Click aici pentru al doilea.

2. Un blog extrem de interesant, de literatură multimedia, unde am găsit ceva despre care nu auzisem până atunci. Videopoeme! Adică poezie, imagine, muzică, senzaţie, gândire… tot! Este ceva nou, complex şi fascinant de creativ. Click aici.

3. Apariţia primei cărţii despre bloguri scrise de autori români (cadre didactice la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării) este surprinsă într-un articolaş din Adevărul. Deşi am auzit multe păreri sceptice din partea unor super-staruri ale blogosferei carpatine, prefer să mă conving singur cu privire la valoarea acestei cărţi şi o voi citi. E uşor să critici o carte, dar e un picuţ mai greu să scrii una. Click aici.

4. Ieri, 27 septembrie 2007, a fost serbată a noua aniversară a companiei Google Inc. Unii bloggeri le urează celor de la Google “La Mulţi Ani!”, alţii observă că serviciile Google cedează chiar cu ocazia aniversării companiei. La mulţi ani, Google! Mulţumim pentru tot ce ai făcut – mai ales pentru transformarea lumii într-un loc mai liber şi mai informat! Click aici pentru informaţii de bază despre cea mai mare companie a lumii în prezent sau click aici pentru un istoric excelent al companiei.

5. Horea Bădău, preşedintele Asociaţii Consumatorilor de Media, anunţă un demers extrem de interesant, de monitorizare a respectării legii drepturilor de autor pe câteva dintre blogurile româneşti. Click aici pentru a afla mai multe. Tot pe tema blogosferei româneşti, tot Cristi Manafu anunţă RoBloggers Survey 2007, cea mai importantă (cam singura de amploare) cercetare făcută pe blogurile româneşti. Dacă sunteţi curioşi de rezultatele acestui studiu în 2006, pentru a face comparaţi cu anul curent, îl găsiţi pe cel vechi aici.

Cioburi de viaţă în oraşul viselor

1#

139 (autobuz pitoresc de Rahova / Ferentari)

O femeie tunsă scurt, stilul pămătuf, cercei de aur cu modele (d-ăia din zestrea adusă de la ţară), gabarit de casnică spre vârsta a treia, pantofi de bărbat în picioare, îmbrăcată bărbăteşte, de la o piaţă de periferie. Cu o viteză de animal de pradă, având figura contorsionată cu gura strâmbă într-o parte şi ochii bulbucaţi, femeia se aruncă pe un scaun pe care pune o geantă, apoi se aşază ea însăşi pe un alt scaun.

Altă femeie. Exact aceeaşi descriere, însă o gospodină mai gurmandă. Dă să se aşeze pe scaunul vânat, în tentativa de a bloca ocuparea brutală de teritoriu, dar femeia turbată dinainte nu o lasă, urlând ceva cu spume la gură (aveam căştile, dar se auzea). Bărbatul femeii dezlănţuite vine şi ia geanta de pe scaun lăsând-o pe a doua să stea, în timp ce soţia devotată se aşază înapoi la scaunul ei, ţinând plasele şi geanta în poală. Are încă privirea sticloasă şi părul zbârlit, gâfâind uşor ca după o încrâncenare. A doua femeie priveşte pe geam, stânjenită de propria lipsă de combativitate.

2 #

pe stradă

Tricou verde. Pantaloni trei sferturi. Tenişi Fizic lucrat la sală. Mers băţos, spatele drept, pieptul în faţă, mâinile încordate. Breton gelat. Cercel argintiu cu pietricică în urechea stângă. Ten măsliniu. 17 ani. Într-o mână, o gentuţă mică şi umflată, de sală. În cealaltă mână, un telefon mobil ţinut tandru. Din dispozitivul electronic se aud triluri de acordeon, vioară şi altele, însoţite de o voce care se tânguie după femeia visurilor, duşmani şi bani.

3 #

la chioşcu’ de fornetti

Două vânzătoare vorbesc. Râd. Se distrează, se simt bine. “Hai, fatăăă… să mori tuu!” Cercei mari de aur, rotunzi, în cele patru urechi. Gabarite complementare. Acelaşi halat alb. Veselie mare. Brusc, râsetele se schimb, perturbate de o forţă inertă, demonică… ce nu lasă oamenii să trăiască. Cele două se devin brusc, în doar câteva secunde, plictisite, supărate, sictirite. Una dintre ele pleacă undeva, înspre zona cuptoarelor. Cealaltă împinge tejgheaua de lemn rabatabilă cu un gest nervos şi, după ce aranjează tejgheaua, se avântă şi ea către zona caldă a cuptoarelor. Într-un moment neaşteptat însă, prima revine şi întreabă uşor ţipat, aproape scuipat “Deeea, ce doriţi?”.

Bloguri false (trend?) – consecinţe reale

Mda… tocmai am dat comment la un blog fals, o fantoşă, un blog parodie.

Se pare că a devenit un trend. Trebuia să ne aşteptăm la o comunicare deviată, în stil gherilă, în jungla Internetului din România (tot nereglementat legal). Am o senzaţie ca în scena aia din “Ieşirea Dragonului” cu Bruce Lee când era între oglinzi. Nici nu mai ştii care blog e real şi care nu… Ia fiţi atenţi aici:

Călin Fusu (CEO Neogen)

Dinu Patriciu (pe ăsta erau şi alte posturi până acum, dar se pare că au fost şterse – oare de ce?)

Gigi Becali (nici măcar nu surprinde personalitatea suculentă a ciobanului)

Sunt curios cine urmează… :) Sper că Mircea Badea. Vadim… Poţi să faci o listă lungă, dar există riscul să te trezeşti cu o citaţie acasă. Ar fi corect? Cum rămâne cu democraţia, atunci? Nu este online-ul ultimul bastion al libertăţii individuale? Nu este online-ul locul în care înjurăm în stânga şi în dreapta fără menajamente, locul în care libertatea sexuală este de bază, locul în care poţi să afli desprebombe artizanale şi droguri…

Moral? Imoral? Legal? Ilegal? Se pare că nimeni nu mai ştie zilele astea… Tot ce ştiu este că blogul fals al lui Călin Fusu aduce deservicii majore companiei Neogen în momentul de faţă şi lucrurile capătă o întorsătură destul de urâtă. Unde este PR-ul Neogen (sau orice alt angajat care frecventează wordpress)? Dar dacă este blogul lui Fusu? Compania trebuie să demonstreze că nu este, că este un impostor care profită de scandal pentru a îşi atinge interese oculte sau pentru a se răzbuna. Scepticii nu vor înghiţi teorii conspiraţioniste şi războiul va căpăta o altă amploare… Dar dacă este blogul lui Fusu? De ce nu are nimeni nicio reacţie? De ce nu spune nimeni de la Neogen “ăsta e un blog-fantomă!”? Chiar nu mai e condusă compania de nimeni care să realizeze că au criză gravă de imagine?

O dovadă că ar fi blogul lui Fusu ar fi anunţul de job pentru PR, dar acela nu este neapărat o dovadă clară… putea fi pus de altcineva… Revenind la dovezile pe care Neogen “le-a pierdut” – cum poate declara un PR aşa ceva? Căror mutaţii groteşti a fost supus conceptul / domeniul / meseria de PR când a pătruns în ţara mioritică? Există vreo limită de incompetenţă în ţara asta?

Neogen trebuie să clarifice problema blogului “Călin Fusu”… La prima vedere tinzi să crezi că este vorba de un blog fals pentru că tonul este total deplasat pentru un top-manager de companie online majoră. Şi nu doar tonul. Majoritatea afirmaţiilor. Îmi amintesc o experienţă asemănător de ireală când am luat contact cu Victor Ciutacu, stindard al Jurnalului Naţional. Am crezut, scurte momente, că nu se poate să fie el cel care răspunde în acel stil sordid, josnic… dar era el…

Cum arată, de fapt, dedesubturile industriei de comunicare din România? Chiar este vorba de un canal mizer, infectat de şobolani şi interese putrede? Pentru că pute… Şi deodorantele nu se înghesuiesc. Care este, de fapt, underground-ul comunicării din spaţiul magic mioritic? Şantajuri, trafic de influenţă, ameninţări, pile, influenţe… avem oare de a face cu un sistem la fel de corupt şi de murdar ca cel politic? Sau se confundă deja economia cu sistemul politic atât de bine încât e greu să mai faci diferenţe?

Pentru că eu, un simplu internaut, consumator al serviciilor Neogen, îmi pun aceste întrebări, compania trebuie să iasă cu o declaraţie publică prin care să lămurească situaţia blogului lui Călin Fusu. Vreau să cred în oameni educaţi, capabili, oameni care să constituie modele. Vreau să cred că există o şansă corectă pentru noi, cei tineri, într-o ţară în plină dezvoltare economică. Nu vreau să intru într-un domeniu în care să îmi vină să vomit ca în faţa unui cadavru. Încercaţi să faceţi mai mult pentru cei cu speranţe şi vise, domnilor manageri… căci pe ei îi stoarceţi de eforturi zi de zi pe bani de nimic. Măcar păstraţi-vă statutul de modele.

PR de doizece stele la Neogen

La sfaturile lui proclet şi ale artistului, am intrat şi eu în căutare de pornăciuni pe Neogen acum câteva zile. Nu prea îmi venea să cred că pe un portal public (“portalul nr. 1 din România”) chiar sunt filme cu trei de X. A trebuit să constat că sunt…

Dar mi-a trecut. Am zis… dom’le… asta e… aşa înţelege biznişmenu onlain românaş să scoată biştarii. Dacă altceva nu ştie, ce poţi să îi ceri? Şi dacă gigel69 are nevoie de locuri unde să îşi defuleze frustrările, poţi tu să te opui?

Însă… pedofilia este cu totul altceva. Deja intrăm în alte măsuri de judecată a lucrurilor. Au dat-o în bară şi au dat-o grav. Asta nu înseamnă că sunt nişte rataţi şi că serviciile lor devin brusc incompetente. Însă înseamnă că sunt o companie care nu numai că nu respectă utilizatorii, dar nici măcar nu ţine cont de legislaţie, totul pentru a face bani. Înseamnă că Internetul românesc este într-o criză acută dacă “portalul numero uno” este într-un asemenea scandal. OK. Toată lumea greşeşte. Şi noi suntem oameni. Şi noi suntem români… dar nu există scuze pentru aşa ceva. Nu la nivelul ăsta! Dar… se pare că în Românica şi la nivel de companie privată, capitalistă, care angajează pe performanţe (lol) şi are “obiective de marketing”, lucrurile merg la fel ca în politică sau în fotbal. O faci lată şi îţi ceri scuze… şi alea oarecum la caterincă… până la urmă pedofilia nu e o chestie chiar aşa de serioasă, nu? Nimeni nu păţeşte nimic. Toată lumea e adânc mâhnită de situaţie, dar hai să trecem mai departe… Cam la fel a fost şi la Beslan, dar total alte proporţii şi alt subiect. Recunosc că e o comparaţie deplasată, dar principiul e acelaşi. Şi trupele speciale ruseşti şi-au cerut scuze că au împuşcat accidental 344 de civili (186 copii) pe 3 septembrie 2004.

Dar câteodată scuzele nu sunt destul. Trebuie ca nişte scaune să fie eliberate, aşa cum trebuie şi în Guvern când cineva o face lată, însă nici un ministru nu îşi va da demisia nici măcar când începe să fie urmărit penal. Trist este că se pare că şi lumea business-ului (mai grav, e vorba de business online aici – cică mai evoluat!), căruia îi pasă profund de consumator (că doar ăla umple buzunarul) şi doreşte binele societăţii, are o atitudine similară.

Profesionalismul în materie de PR al celor de la Neogen devine o un oximoron. Copierea unui răspuns standard pe mai multe bloguri din partea unui PR MANAGER mi se pare atât de penibilă, încât mi se face greaţă când îmi amintesc de “workshop-uri” şi “conferinţe” ţinute de vârfuri din profesie care ne spun nouă, studenţilor, cât de greu e să ajungi tare în comunicare! Deja argoul licenţios-nu-prea-subtil “piarizda” a devenit o realitate, nu doar o răutate din partea jurnaliştilor fripturişti (aşa cum sunt, probabil văzuţi de mulţi PR-işti). Să fie clar că nu apăr vreo branşă aici. Dar… în momentul în care aproape fiecare PR Representative, Manager, Account sau mai ştiu eu cum se numeşte, este o tipă sexoasă, cu decolteu generos şi picioare lungi, până în 28 de ani, avem un mic tipar. Tiparului zâmbetului gol, tâmp, care crede că PR înseamnă să îţi dea o plasă cu cadou la sfârşit de conferinţă. Nu că nu aş lua-o. Că nici jurnaliştii nu sunt mai prejos!

Concluzie: Business, Online, PR aplicat a la Românica. Din păcate, Neogen nu va simţi nici măcar la buzunar “greşeala” făcută.

P.S.: Faza cu scoaterea postului de PR la concurs (vezi Doamne, au concediat-o) şi expirarea anunţului după două zile e cea mai mare circăreală posibilă. P-asta o găsiţi la Zoso.

Găsiţi detalii lămuritoare mai ales în Jurnalul Naţional şi pe următoarele bloguri: zoso, arhi, piticu, mai ales la sorin tudor (om de PR adevărat) şi, cel mai important, pe blogul lui alex rădescu, autorul articolului care a generat “scandalul”.

P.S. 2: Da, realizez că aproape repet ce au scris alţii, dar… şi eu am blog. :)

Impresii de la ADfel – altfel sau la fel?

Am fost aseară la “workshopul” despre publicitate neconvenţională din cadrul festivalului cu acelaşi profil – ADfel, organizat de cei de la IQ Ads în colaborare cu B 24 Fun. Evenimentul a avut loc pe terasa “La Motoare”, în “ciupercă” (pentru cunoscători) şi au fost prezentate trei campanii de către Claudiu Dobriţă (Grey), Bogdan Moraru (Propaganda) şi… Bogdan Naumovici (Leo Burnett). Cu riscul de a părea lingău, încep să cred că industria de publicitate românească nu merită un site aşa de bun precum IQ Ads şi o echipă atât de dedicată, dar asta este altă discuţie. (Să nu se înţeleagă că eu consider IQ Ads în afara industriei…)

OK. Să începem cu definiţia simplă a cuvântului workshop (atelier):

Un workshop (atelier nu e la fel de cool!) este o întrunire sau o sesiune de exerciţii care se concentrează pe rezolvarea problemelor, pe exerciţii la faţa locului şi necesită implicarea participanţilor.

1) nu s-a făcut vreun exerciţiu

2) 66 % dintre “speakeri” erau prea plictisiţi ca să răspundă întrebărilor, manifestându-şi dorinţa umană de a termina mai repede ce aveau de spus unui auditoriu de care oricum nu aveau chef şi de a bea cât mai repede sfânta bere.

3) Implicarea participanţilor… tot ce pot să spun aici este loluţ… Hai că o să spun totuşi mai mult că mă mănâncă degetele. Mioritic. Blazare. Lipsă de chef. Lipsă de întrebări. Atmosferă de seminar ţinut de un prof plictisiţi care ştie că are un auditoriu plictisit, auditoriu care se plictiseşte când vede că “speakerul” a venit deja plictisit. Sună românesc, nu?

Booon. Deci cred că putem să concluzionăm că workshop sigur nu a fost. Atunci ce a fost? Păi a fost cam aşa… un om mişto care a prezentat o campanie mişto fără să pună accentul pe el, ci pe ce munceşte. Probabil nu face parte din star-system-ul intern al publicităţi româneşti actuale şi de-aia nu simte nevoia să devină un Jay-Z al advertising-ului carpatin. Apoi un om şi jumătate (erau doi, dar au vorbit unul şi jumătate) care nu aveau slide-ul pregătit de acasă (pentru că e cool să ţi se rupă dacă eşti un publicitar cu breton, cercei marfă şi ochelari cu rame negre, groase) şi care au prezentat două “campanii” (wow!), adică două execuţii… Ton sictirit, condescendent, încheiat cu “Aveţi întrebări? Nu! OK. Păi hai salut.” Şi, în final, un om şi mai sictirit care prezenta o campanie bestială în care se vedea că pusese suflet. Dar atunci de ce era sictirit? Pentru că era în faţa unui auditoriu neimportant pentru buzunarul lui plin, obligat să vină pentru imagine, simţind nevoia să atragă atenţia asupra personalităţii sale excepţional-controversate şi nu asupra muncii. Însă chiar şi aşa …. prezentarea a fost plăcută, dar doar datorită execuţiilor de o calitate mare!

*** iată blogul campaniei făcute de cei de la Grey şi o dovadă de creativitate răcoritoare – > ***

Mi-am dat seama cu ocazia asta ce nu îmi place la evenimentele “publicitare”. Nu îmi place comportamentul speakerilor. Este un domeniu atât de interesant, de complex şi de pasionant, încât să vii mereu sictirit, plictisit, jucând un rol deja expirat… mi se pare o greşeală de branding personal, un românism fără margini, un mioritism dezolant şi greţos…

Să ne înţelegem bine! Nu toţi oamenii care urcă pe scenele acestor evenimente şi iau microfonul în mână sunt aşa! Însă procentul de profesionişti blazaţi, care îţi lasă intenţionat senzaţia că mai bine stăteau acasă decât să îţi vorbească ţie despre lucruri pe care oricum nu ai cum să le înţelegi şi să le faci la nivelul respectiv, este îngrijorător. Este îngrijorător că avem un nivel de creativitate în execuţii atât de scăzut, că suntem atât de “inspiraţi” de alte reclame, că luăm salarii scandalos de mari pentru o piaţă care nu evoluează în pas cu salariile… (observaţi cum mă integrez ca un mucos cu tupeu în “industria” publicităţii româneşti).

Nu sunt un amator de publicitate, ci un iubitor de publicitate. Recunosc, nu am experienţa practică ce mi-ar da dreptul să am o atitudine critică, însă conduita publică a oamenilor din industria comunicării trebuie să fie un exemplu pentru toată lumea. Execuţii de genul “Dorele” nu vor face niciodată nimic la festivaluri internaţionale, dar ele produc bani în ţară şi asta e tot ce contează. Banii! Lipsa de eficienţă nu se poate reproşa!

Să revin totuşi la statutul meu umil de tânăr aspirant… Oameni cinici, plictisiţi dinainte de a cunoaşte pe cineva, care spun că le place ce fac, dar nu au chef de întrebări nu reprezintă modele pentru nimeni. Nu am nevoie de bani ca să mă simt fiinţă umană. Îmi ajung demnitatea şi respectul de sine păstrate integre. Textul de faţă nu este un manifest al tinerilor care nu pot intra în “industrie”… ci opinia unui om care a venit la un eveniment plin de chef şi curios şi a plecat cu un gust amar… Şi nici măcar nu e vina organizatorilor, cum se întâmplă în multe cazuri în Românica! P.S.: Nu sunt trist şi nu plâng că nu am job în publicitate… nu de alta, dar mi s-a mai spus că sunt frustrat pe tema asta. Uite, un zâmbet pentru voi, cei încordaţi şi mândri că aveţi cel mai cool job de pe planetă. :) Relaxaţi-vă, că tot muncă e. :) Nu sunteţi maeştri renascentişti. Apropo de organizatori, mâine şi poimâine ne aşteaptă lucruri interesante:

Joi, 27 septembrie
15:00 – 16:00 “Despre blogging”
Blogurile ca instrument de marketing
cu Bogdana Butnar, Senior Strategic Planner, McCann Erickson

16:15 – 17:15 “10 … 20 … 30 …50″, demonstratie MV.com (Motion Vision Communication)
Prezentarea pe marginea careia se vor purta dezbaterile incearca sa explice felul in care poate fi influentat intr-un mod unic, neasteptat si multisenzorial Maria Sa CONSUMATORUL. Va fi in mod concret explicata in direct functionarea unora dintre dispozitivele publicitare de conceptie proprie, in jurul carora MV.com a conturat adevarate canale-nisa.
cu Dan Petre, Managing Partner D&D Research | Andreea Pali, Sales Manager MV.com | Marian Costache, Managing Partner MV.com.

17:30 – 18:30 “Creative Media Thinking”
Pot oamenii de media sa gindeasca adfel? Isi pot ei oare schimba felul de a gindi? Pina la urma nu de-asta exista creatie si media? Adica ei cu imaginatia, noi cu cifrele? Poate chiar asa orice om de media sa fie creativ? Exista retete pentru gindirea creativa in media?
cu Corina Bernschutz, Director de inovatie | Mircea Gheorghe, Creative Planner | Alexandru Pomana, Creative Planner

Vineri, 28 septembrie
16:15 – 17:15 “ADfel despre Bucuresti”
Cum sa vorbesti cu drag despre un oras pe care lumea zice ca-l uraste. Case-study – Campania Apa Nova.
cu Mirela Angelescu, Client Service Director GMP

17:30 – 18:30 “Web-ul offline”
Proiectiile new media pe mediile traditionale, campanii integrate si produse de success in Web 2.0.
cu Florin Ivan, New Media Strategic Developer MTV si General Manager DIFFstudios | Vlad Popovici, Account Manager Proximity.

*Nu am mai scris despre prezentările propriu-zise pentru că a făcut-o altcineva mai bine decât aş fi putut eu. Click aici.

Ne vedem mâine pe “motoare”.

Manu Chao – La Radiolina

Au apărut mai multe albume bune de la artişti care îmi place foarte mult anul ăsta (Chris Cornell, Smashing Pumpkins, Korn, Chemical Brothers), dar cel mai important rămâne “Year Zero” de la Nine Inch Nails. Imediat după el însă, cel mai bun album pe care l-am ascultat de foarte multă vreme încoace este, fără dubii, “La Radiolina” – Manu Chao. Iată piesele însumate pe “La Radiolina” (în română “radiolina” înseamnă “radio mic”):

1. “13 Días” **
2. “Tristeza Maleza” ***
3. “Politik Kills” ****
4. “Rainin In Paradize” (single) *****
5. “Besoin de la Lune” **
6. “El Kitapena” ***
7. “Me Llaman Calle” (single) *****
8. “A Cosa” ***
9. “The Bleedin Clown” ****
10. “Mundorévès” ***
11. “El Hoyo” *****
12. “La Vida Tómbola” *****
13. “Mala Fama” ***
14. “Panik Panik” ****
15. “Otro Mundo” ****
16. “Piccola Radiolina” ***
17. “Y Ahora Que?” ***
18. “Mama Cuchara” *
19. “Siberia” **
20. “Soñe Otro Mundo” **
21. “Amalucada Vida” **

*Melodiile sunt notate cu stele de mine în funcţie de cât de mult îmi plac, deşi nu este foarte corect faţă de un album atât de bun. Simt însă nevoia să scot în evidenţă melodiile geniale. Calificativul maxim: cinci stele.

Manu Chao este un artist complet, unic… atât de natural. M-a fascinat la Sziget şi continuă să mă fascineze… Ultimul album este pur şi simplu minunat. Îţi dă o stare de bine atât de naturală, proporţionând perfect muzica ritmată, de petrecere, cu cea de “inimă albastră”. Înregistrările sunt făcute prefecţionist – se vede că băieţii s-au concentrat să scoată ceva puternic. Ska-reggae în cea mai bună formă a sa! Cu influenţe latino de calitate! (Adică nu Rafaga!)

Mixul cultural, lumea pe care Manu Chao reuşeşte să o ofere prin muzica şi versurile sale e atât de pitorescă şi totuşi reală. Strada murdară de cartier mărginaş sud-american, în care copiii se joacă fotbal, bazarul încărcat de haine colorate… totul amestecat într-o mare de creativitate exprimată în mesajul esenţial al muzicii reggae: pacea, toleranţa. I-am descoperit şi site-ul, care este absolut bestial! :) . click: manuchao.net

Videoclipul de la “Me Llaman Calle“