Trilulilu – dovada că numele nu ascunde nimic

România, 2007.

Trilulilu sau… YouTube de Carpaţi, ca să zicem aşa. Cred că simţiţi deja ce urmează să spun… dacă aţi vizitat site-ul de “content” generat de utilizatorul românaş. Să vedem:

Video:

“Garcea la starea civilă”

“Cronica Cârcotaşilor – 5 septembrie 2007″

“Camera ascunsă – varianta nud”

“Se arde cu fierul de călcat”

“Concurs de tricouri ude #1″ (atenţie! slideshow!)

“Ce mişcări are în ea fata wow nu vedeţi oriunde 3″

Cred că nu are rost să comentez, ceva nu? Eh… uite că o să comentez. 1. Garcea – nu era destul pe televizor? Nu e “so last century”? Se pare că nu… 2. Cronica Cârcotaşilor – e la tevelizor! Pe bune, băieţi! Pe prima, miercuri seara! A, scuze! De fapt de-acolo aţi şi luat clipul! Cât de creativ! 3. Camera ascunsă (varianta nud) – Întotdeauna ţâţele au fost amuzante. Şi vor fi mereu! 4. Se arde cu fierul de călcat – probabil ciordit de altundeva (alt site) sau înscenat. 5. Concurs cu tricouri ude – episodul 1 abia!!! Şi, surpriză, este slideshow! Wow! Cât de fabulos! Iarăşi ţâţe! 6. Nu mă mai obosesc să scriu numele clipului din mai multe motive (prea lung, prea imbecil), dar cert este că mereu mi-am dorit să văd o puştoaică “talentată” dansând pe o manea.

Booon! Trecem la “Imagini” că avem şi d-astea! :)

Imagini:

“supertare” – real men lick pussy

“sexy” – (exemplu de comment: Mumoasa foc … lasa`mi si mie un mesaj si … un id de mess si nijte date despre tn:*poooop ai grija de tn)

“consultant asigurări :)” – (tag-uri: sexy, funny)

“prezentare de sâni?” – (tag-uri: nipple, big, ass, tits, sexy, girl, nud, naked, Fete, perfect, fund, sani, cur, hot, super, tare, nice, cute, superba)

 “blondă cu sâni mişto #1″ – no comment!

Cred că nu are sens să continuăm, nu?  Ţâţa este principalul concept “gândit” de utilizatorul de Trilulilu, alături de condimentata şi ghiduşa prezenţă a unui tâmp amuzament.  Trecem la sunete, că şi aici utilizatori îmbogăţesc web-ul cu informaţii de bază!

Audio:

Unguru’ Bulan Kiss FM Tzigan Fest 2007 - audio “haioase” de la băieţii care ne-au introduse momentele la fel de “haioase” cu erdeesh

Farsă Maria Kiss FM – Maria vrea să se apuce de cântat – 11 septembrie 2007 (farsă cu Ovidiu Mihăilescu)

Unguru’ Bulan – Votează-ţi Patriarhul, Române! – moment “haios” pe Kiss FM

Chingy – Balla Baby (prima melodie găsită după vreo zece farse sau momente “haioase”) – conţine şi un comment făcut de “deliamoasa”, şi anume “I-mi place melodia”.

Nicolae Guţă & Play AJ – Sunt tare (câteva comment-uri de un entuziasm admirabil: misto mel se vede ca Guta e regele manelistilor; guta= gangsterul ucigas : tatal absolut.)

Ok… are rost să spun că melodia lui Guţă e plagiat? Cred că da… Însă Chingy chiar î-mi place! Dacă băieţii nu ar fi pus farsele de la Kiss FM, nu aş fi realizat că există radio! Darămite asemenea momente “haioase” de mare angajament!

Nici nu visez să dau vina pentru acest conţinut “inspirat” pe cei de la Trilulilu, pentru că este un business încă experimental, care trebuie să ajungă la un statut financiar înainte de a căpăta calitate. Sau… se pare că aşa se face business-urile pe la noi! Bagă concurs, bagă topuri şi lasă-i pe oameni să pună ce vor ei că doar aşa se scoate banu’!  Până la urmă, fără nicio ironie, asta înseamnă democraţie! Să faci ce vrei, nu? Dreptul la liberă exprimare. Chiar dacă ea încalcă legile minimului de IQ din statul respectiv – o noţiune fictivă, din păcate.

Ideea de bază este că nu putem discuta de un “public” românesc interesat de produse de calitate. Internetul nu este folosit de oameni mai deştepţi decât cei care se uită la tevelizor. Aceasta este doar o iluzie a mediului, dar mai ales a realizatorilor mediului – It-işti, webmasteri, bloggeri, etc. Nu ei sunt însă publicul, “masa critică” din România! Să nu mai vorbim de faptul că sunt foarte puţini utilizatori în prezent. Vă imaginaţi cam ce conten ar zbura pe Internetul românesc (nereglementat desigur) dacă ar creşte numărul utilizatorilor? Pentru că market-erii trebuie să scoată bani, popru’ să consume content şi să genereze. Dacă vrem web 2.0. Dar cred că a prelua un “filmuleţ” de la Cronica Cârcotaşilor sau o farsă de pe Kiss FM este destul de web 2.0 pentru Carpaţi!

Porno, sexy, manele, farse! La mai multe! :)

Si mie î-mi place I-nternetu,

Minte de fotbalist

Apropo de fotbal… cred că a fost descoperit un nou exemplu de inteligenţă magistrală tipic fotbalistică. Îmi pare rău că nu pot să postez clipul aici, dar nu am cum.

TEOREMA LUI TAMAS: “DACA MARCAM MAI MULTE GOLURI DECAT EI, CRED CA PUTEAM SA II BATEM”

Cred că de-asta îi place fetele pe fotbalişti!

This is Football Factory

Am fost la un prieten aseară şi am văzut, după meciul Steaua – Rapid – 0 – 0 (o mizerie de meci), două filme foarte bune despre cultura britanică. Primul se numeşte “This Is England” şi e despre skinheads, iar al doilea se numeşte “Football Factory” şi e despre hooligans. Ambele sunt producţii made in UK, deci nu veţi servi porţia obişnuită de sirop american.

Deşi au subiecte diferite şi câteva diferenţe evidente, cele două filme au foarte multe lucruri în comun. În primul rând accentul ăla tipic britanic popular, din care ai şanse foarte mari să nu înţelegi nimic dacă nu ai subtitrare. În al doilea rând violenţa.

Violenţa fără creier. Prezentată ca făcând parte din cultura populară britanică. Am auzit cu toţii despre actele de vandalism făcute în Anglia, abuzul de alcool şi droguri, mai ales în rândul tinerilor. Că eşti skinhead (cultură pornită din cartierele populate de jamaicani ascultători de reggae) care urăşti oamenii rasial şi crezi în “unitatea şi integritatea naţională” sau că eşti hooligan care se bate de plăcere doar pentru onoarea unei echipe de fotbal sau… doar de plăcere, este cam tot acelaşi lucru. Ambele culturi au tendinţa de a degenera în violenţă şi de a răspândi un exemplu puternic pentru tinerii derutaţi, frustraţi sau înşelaţi de viaţă / sistem (ce surpriză!) dintr-un motiv sau altul.

Filmele violente şi despre violenţă sunt foarte cool şi ne place să vedem din ce în ce mai multe producţii e acest gen. Ne plac personaje precum Tyler Durden (Fight Club) sau Derek Vinyard (American History X) şi le transformăm în eroi personali, care nu acceptă rahat de la nimeni şi aleg să trăiască propria viaţă liberă. Însă dacă am fi acolo, într-o situaţie descrisă în acel film, perspectiva ni s-ar schimba destul de rapid. Nu cred că e atât de cool să calci pe capul cuiva întins pe o bordură în realitate. Nu cred că e atât de cool să te baţi într-un subsol, fără sens, întorcându-te acasă cu doi dinţi lipsă şi un ochi umflat.

Football Factory

Cred că ştiţi cu toţii genul de film cu acţiune violentă, dar cu mesaj. Genul de film care poate fi înţeles atât de greşit, interpretrat diametral opus, doar pentru că este la graniţa dintre educativ şi distructiv pentru psihicul uman. Când am văzut “American History X” nu am rămas în cap cu scenele în care Derek se împrieteneşte cu un deţinut de culoare sau cu scena finală, în care fratele său, Danny, este ucis de un tânăr afro-american. Privirea fanatică, inumană pe care Derek o are după ce omoară un hoţ de culoare este punctul central al filmului. Este o scenă de iad, în care violenţa, monstruozitatea umană, este dezvăluită într-un moment în care rasistul simte o plăcere aproape orgasmică în omorârea unui semen de altă culoare. Acela este mesajul cu care rămâi pentru că asta ţi se vinde – Derek Vinyard. Pe care poţi să alegi să îl urmezi în diferite ipostaze. Deşi am înţeles filmul şi am realizat gravitatea faptelor prezentate acolo, în niciun caz nu mi-a redus sentimentul de ură faţă de anumite etnii. În niciun caz nu m-a făcut să simt nevoia să convieţuiesc cu alte etnii.

This Is England

Am realizat însă după ceva timp cât de greşit poţi înţelege acel film, dar şi multe altele. Cum sunt cele enumerate mai sus. Realitatea este dură, însă contactul său cu minţile noastre este ca cel dintre o bucată rece de asfalt şi ţeasta moale, fragilă a unui homo sapiens. Trebuie să ai o capacitate de înţelegere şi filtrare deosebită ca să reuşeşti să extragi ce trebuie dintr-un mesaj violent. Acelaşi lucru este valabil şi cu filmele despre droguri. Nu cred că mulţi spectatori consideră că drogurile sunt periculoase după ce au văzut “Trainspotting” sau “Fear & Loathing in Las Vegas”. Mesajul este exact invers: drogurile sunt cool. Try some shit!

Desigur, problema de prezentare a mesajului romanţat (vezi “Naşul” în care este totuşi vorba despre nişte criminali semianalfabeţi cu sânge rece) este tipic hollywoodiană. Marketing-ul aplicat pe un produs cultural precum un film lucrează la multe niveluri şi trebuie să se vândă cât mai bine înainte de orice altceva. Cinematografia europeană dezvăluie o altă prismă asupra realităţii.

Filmele europene nu se termină cu o glumiţă sau cu un zâmbet. Cadrele filmate nu sunt curate şi însorite tot timpul. Oamenii nu sunt aşa de frumoşi mereu. De fapt, mai deloc! Mai ales în Marea Britanie! În concluzie, cele două filme sunt indicate pentru o viziune realistă asupra vieţii celor două mişcări sociale în Anglia, însă nu ceva spectaculos, exagerat sau siropos. Există şi un substrat destul de puternic şi profund în fiecare dintre cele două filme. Vi le recomand călduros!