Gheorghe Hagi a demisionat!

În sfârşit! Mai bine mai târziu decât niciodată! Măcar o fărâmă de bun simţ are şi regele! Oricum nu îl ţinea oierul până în iarnă. Turul era maximum maximorum! Citiţi mai multe despre ştirea “şoc” în Evenimentul Zilei.

Hagi: M-am saturat. Era o tensiune de nedescris. Ma simteam torturat la Steaua. (Ieri alaltăieri parcă era altă treabă.)

Becali: Nici nu mi-a spus. Daca iti dai demisia, vii si o depui barbateste, pe fata! (Asta să i-o spui lu’ Adi Mutu, Gigele!)

update: Becali despre Oli: Vine pentru ca ii dau eu ordin sa se intoarca la Steaua. Dar deocamdata nu-mi raspunde la telefon.

Singura parte proastă e că vine Oli înapoi!

OK. De ce sunt eu aşa de bucuros că a demisionat Hagi? Păi… calificarea oricum nu mai e de salvat (nici măcar în UEFA) şi oricum nu cred că era de prima oară, indiferent cine ar fi fost antrenor. Aşa că, măcar să păstrăm şanse de bun simţ la titlu, iar cu “Regele”… scuzaţi-mă, dar poate mai degrabă pe teren decât pe bancă. Acolo, da! A făcut lucruri mari şi nimeni nu-i vap utea lua asta vreodată! Dar ca antrenor, este un ciopârţitor de echipe profesionist. Transferuri scumpe şi penibile, strategii inexistente, comunicare proastă cu jucătorii şi conducerea… Iar astea sunt doar “calităţile” evidente, alea care se văd din avion.

Astăzi citeam pe HotNews câteva declaraţii penibil de mioritice care nu mă mai pot face decât să râd:

Gheorghe Hagi – antrenor Steaua:

Am facut un meci foarte bun, lasand la o parte ultimele 15 minute, dar am facut o partida buna, cea mai buna de cand sunt eu la Steaua.

Bine zis de când e el! Dar asta nu înseamnă meci buni, iar Manchester United a câştigat o Cupă a Campionilor în 2 minute, aşa că asta cu ultimele 15 minute este cea mai jalnică explicaţie. Urmează, desigur, platitudinile tipice:

Dar iata ca in Champions League se poate intampla orice. Ei au ajuns de doua ori la poarta, si au marcat in ambele situatii.

Da, aşa e! Se poate întâmpla cam orice, în afară de o echipă românească mai mult decât decentă. Peste decent, sau mai bine zis “nu penibil” nu vom fi niciodată. (Da, ştiu şi eu ce s-a întâmplat în 1986, dar au trecut 21 de ani! Reveniţi-vă!) Urmează, normal, esenţa platitudinii mioritice, cea mai plăcută replică rostită de români în istoria lor de atâtea mii de ani:

Meritam mult mai mult.

Trecem mai departe.

Gigi Becali – patron Steaua:

De ce sa fiu suparat? Important e ca a inceput sa joace echipa, am crezut ca dam gol dupa pauza, asta este.

Simplul fapt de a comenta vreo declaraţie a ciobanului mă face să îmi zâmbesc singur. OK, Gigi, cum zici tu. Nu eşti supărat… te credem!Ahaam!

Am dominat clar jocul.

Păi ce s-a întâmplat? Nu ai făcut suficiente mătănii sau ce? Dacă am dominat de ce am pierdut? Oare pentru că… suntem “ghinionişti”? :)

La ora asta nu se pune problema demiterii lui Hagi.

Mda… adevărul e că e deja ora şase douăzeci acum. S-a pus deja problema acum două ore. Oricum, la cât de rege e Gică, nu-şi dădea el singur demisia, dar ca să nu fiu porţia de rahao aşa pe faţă, i-a zis Gigi: “Naşule, dă-ţi demisia, că e groasă. E milioane de para la mijloc şi nu ai stofă! Treci la hoteluri la astea, că pe bancă nu stai bine!”

Adrian Ilie – manager general Steaua

Pacat de acest meci bun pe care l-am facut. Am dominat 80 la suta din acest meci. Am avut ghinion.

Deşi este unul dintre jucătorii mei preferaţi, pe care îl respect enorm şi cred că o să facă treabă bună la Steaua, nu pot să observ penibilitatea declaraţiilor lui. Băi, frate, dacă ai dat-o în bară, las-o, nene, acolo! N-o mai da cu procente sau ghinioane că e circăreală şi ne-a ajuns până în gât! “Meci bun”!! Auzi!

Daca jucam asa, vom aduna puncte si s-ar putea sa trecem chiar de grupe. Jocul m-a multumit.

Aici deja Adi îmi demonstrează că e un bun psiholog şi că ştie ce vrea să audă angajatorul lui cel sfânt. SF-uri de genul ăsta să spună pe la colţ de bloc, pe la o bere, dar nu la presă, că nu ţine figura! Păi… dacă jocul te-a mulţumit şi pe tine şi pe Gigi şi pe Gică… atunci de ce am mai fi noi, suporterii, supăraţi? Hmm… oare de ce?

P.S.: De ce sunt aşa de “critic”, de “vehement”? Pentru că m-am săturat de mizeria în care ne complacem în fiecare domeniu, la fiecare palier şi, mai ales de suporteri orbi ca oile, care nu sunt în stare să îţi privească echipa obiectiv şi să admită când e praf. Acelor suporteri care au maneaua cu Steaua pe telefon şi nici măcar nu ştiu jumate din echipa din 86′ le dedic “criticile” mele. Uite, vă dedic şi un “material sportiv”, să nu ziceţi că eu sunt mârlan şi nu apreciez talentul:

Găselniţe de pinguin

Navigam pe net ca pinguinu’ (imprecaţie rostită de un coleg de breaslă mai în etate) şi am dat peste câteva tâmpenii drăguţe. Check it out:

1. cel mai urât câine din lume: O, Dumnezeule! click aici.

2. un reportaj probabil mai vechi cu Nikita, femeia cu suflet de bărbat (continuă să mă fascineze), pe care există totuşi şanse să nu îl fi văzut. Merită! click aici. p.s.: nu e ăla de la plajă!

3. un clip din categoria “funny / simpatic” (nu e genul meu de obicei, dar…) care merită toţi banii. click aici. (via “dă jale“)

4. un post pe cât de amuzant, pe atât de ingrijorător, despre dimensiunile ereziei în secolul XXI. Se întâmplă în România şi are pontenţial de trend! click aici.

5. noul cămin studenţesc al Universităţii Bucureşti. Sincer, nu ştiu dacă promo-ul ăsta este o glumă sau nu, dar pe mine m-a făcut să râd şi există şanse să o păţiţi şi voi. (două lifturi! centrală termică! WOOOW! climă bizonică are?) click aici. (via etajul 6.ro)

Salut! Ce mai faci? Te-ar interesa cumva un fond de pensii avantajos?

Ai vreun prieten bun? Sau vreun amic? Şi încă nu ai semnat contractul pentru fondul de pensii private? Nu se poate aşa ceva! Ce mai aştepţi? Nu ştii că e obligatoriu? Că poate alege statul pentru tine?? Doamne Fereşte! Dar du-te, omule, şi rezolvă problema! De fapt nu! Uite pentru că îmi eşti simpatic şi ne ştim de atâta timp, îţi fac eu un favor! Hai că mi-eşti simpatic!

Vino un pic mai aproape să îţi zic o treabă că ţi-o zic bine. Ia fii antenă aici! Uite se întâmplă aşa… casa de pensii, fondu’, statu’, cărţi de muncă, vin ăştia, iau, taie, te fac… Sta, stai, stai! Unde pleci? Vino, mă, încoace! Deci … contu’, pensia privată, opţiuni, ING, Generalis, Allianz, 6 % din care se extrage atâta, se duce înapoi, vine la tine, statu’, tot la tine! Uite vezi? Aia e! Ai înţeles? Cum mă, n-ai înţeles? Poftim? Nu te interesează?

Păi bă, băiatule! Eu îţi vreau binele aici, îţi fac, îţi dreg, un favor! Şi tu!?!!? “Nu mă enteresează.” Cum poţi să scoţi o asemenea gogomănie? Măi dragule, tre’ să fii realist. Trăim în vremuri dure, nu mai e ca pe vremea lu’ babacii. Acuma e capitalism, economie de piaţă, tranziţie, tre’ să ai şi tu o siguranţă. Ăştia bătrânii şi-au trăit traiu’, şi-au mâncat mălaiu’! Păi ce, se întoarce timpul înapoi pentru ei? Ce n-ar da ei acuma să aibă norocu’ tău? Păi vezi, prietene, fii cu scaun la cap, că vin vremuri grele. Când o fi vremea de retragere te duci şi tu frumos cu soţia. Faci un Tenerife, o Coastă de Azur, poate un Hawaii… Fii, mă, băiat deştept!

Uite… sincer acuma… îţi zic. Asta doar că ne cunoaştem de atâta bucată de vreme, dar… de obicei nu zic că nu îmi place să mă ia lumea de îmbârligător pe mine că io nu fac aşa ceva. Fac şi eu un ban cinstit, alerg, mă ocup. Recunosc, iau un comision mic acolo, o atenţie, o măslină! Mănânc şi eu o pâine! Dar abia de la 100 de contracte încolo vine ceva, că acum sunt şi eu abia la început. Dar ştii care e treaba, până la urmă? Că oricum tre’ să îţi faci! Că îţi faci cu mine sau cu altu’, tot tre să faci! Aşa că mai bine fă-ţi cu mine, că eu nu te îmbârlig!

Bine bă, dacă tot o ţii p-a ta că nu te interesează, descurcă-te! Eu m-am săturat să îmi scuip plămânii aici cu tine, că până acuma semnam 3-4 contracte că nu e lumea căpoasă ca tine! Lumea înţelege, s-a documentat, dar ce să îţi fac? Dacă esti ignorant!?! Asta e! O să vezi tu şi o să zici “de ce nu l-am ascultat mă, pe om? Că el zicea bine ce zicea!” Asta e, prietene! Îmi pare rău pentru tine, dar o să îţi iei o mare ţeapă. Dar ştii cum e, fiecare pasăre pe limba ei piere! Dacă tu zici că eşti pistolar, te vedem noi!

Domnule da’ tu eşti imposibil, domnule! Eşti catâr??? Te iau cu frumosu’, te iau cu urâtu’, tu nimic. Nu merge nimic cu tine! Hai că m-am şi enervat! Hai sictir! Aranjează-ţi singur fondu’ de pensii că eu m-am spălat pe mâini de tine!

Eşti sigur că nu vrei? Am şi pix…

Update: Recomandare.

Tentativă de sinteză explicativă

Vreau să spun ceva, dar am atât de multe idei. Atât de multe direcţii în care pot să merg, atât de multe constatări recente, lucruri noi.

Schimbarea.

Nu poate fi bună sau rea, câteodată nici măcar voită sau nu. Însă ea aduce mereu ceva cu adevărat entuziasmant: noutatea. Un munte cucerit oferă dezolarea unei clarităţi, însă doar de pe vârful său poţi să vezi un munte mai înalt sau o vale ascunsă. De ce ne este însă frică de schimbare? Necunoscutul te aduce tocmai în faţa actului pentru care ai fost creat: cunoaşterea. De ce refuzi să cunoşti? Ştii că trebuie să renunţi la ceva ca să câştigi altceva. Ai învăţat că alegerea nu oferă călduţa cale de mijloc. DA sau NU. Bun, dar mie îmi place să spun “nu ştiu”, “mă mai gândesc”, “mai vedem”… Vreau să cunosc viitorul, dar îmi plac surprizele. Doar alea “bune”.

Percepţia.

Nu îmi place să fac ca voi pentru că vreau să fac ca mine. Nu ştiu ce îmi place, dar vreau să fac ce vreau eu! Delaţiunile, gaura cheii, colţul străzii -  ingineriile voastre. Eu prefer să trăiesc, să vâslesc. Te preocupă cine sunt eu, ce îmi place, cu cine mă văd, ce spun sau, mai rău, ce fac. Însă nu vrei să mă întrebi. Vrei să afli de la altcineva pentru că ştii că eu nu voi fi sincer cu tine. Tu ştii că eu te mint dinainte pentru că mă cunoşti atât de bine înainte de a mă fi întrebat orice. Dar ştii cine sunt. Şi pentru că ştii, poţi să mă judeci. Măcar atât să faci şi tu… Factura gândurilor tale despre mine trebuie însă trimisă la altă adresă, pentru că eu am închis prăvălia de “judecăţi de valoare”.

Memoria.

Îţi mai aminteşti când râdeam acolo, în staţia aia de autobuz? De cele mai stupide banalităţi! Dar când am fost la mare şi ne-am îmbătat, mai ştii? Da… sunt atât de multe amintiri… E o tolbă largă, grasă ca o balenă vânată de eschimoşi. Ajunge la tot tribul. Însă poţi să plămădeşti ceva din amintiri? Poţi să visezi un viitor în absenţa lucidă a prezentului? Eu nu mai pot. Ai dreptate. A fost frumos. Dar pe mine mă atrage răsăritul soarelui acum. Spre el vreau să merg. Nu îngrop nimic, nu mutilez nimic… le las acolo. În cutiuţa muzicală, să ne gâdile la urechi din când în când. Dar să ştii că mi s-a făcut foame şi tot ce văd în farfuria asta e cheia cutiuţei.

Saturaţia.

Da, m-am săturat. E chiar atât de ruşinos? Vreau să plec pentru că aici nu există “provocări”, ci doar mizerie. Aici nu există “potenţial”, ci doar mediocritate. Tuşesc, mi se face rău, îmi lăcrimează ochii de parcă aş fi în faţa unui imens hoit. Într-o ţară în care mâncatul şi aruncatul de rahat sunt sporturi naţional, îmi place să fiu ultimul atlet. Într-un loc în care nu poţi să dai doi bani nici măcar pe tine, cum mă pot aştepta să apreciezi ceva la mine? Ne scăldăm continuu, de atâta timp, în aceeaşi baltă clocită, murdară, în care se nasc doar mormoloci. Nu mai vreau să răspund provocării imense care se cască în faţa mea aici doar pentru că succesul în condiţii vitrege e mai demn de laudă. Nu vreau să mă mândresc cu greutăţile prin care am trecut pentru a fi model următoarelor generaţii de sacrificiu. Vreau să plec pentru că vă urăsc. Pe cei mai mulţi dintre voi. Îmi faceţi greaţă.

Zădărnicia.

Alo? E cineva acolo? Se pare că nu… doar ecoul. Ca în bancurile proaste. Şi totuşi sunt aici. Am cumpărat fisa, am format numărul şi iată-mă singur în faţa receptorului. Aştept răspunsul pe care ştiu că nu îl voi avea, pentru că el nu există. Nu are cine să îl formuleze. Nervii degetelor lucrează aproape singuri, dintr-un reflex devenit atât de cunoscut. Lâncezeala îi pândeşte mereu după colţ, aşteptând să îi infecteze, să îi paralizeze. Însă nu e nevoie de intervenţie externă de data asta. Autosuficienţa a fost întotdeauna aici, lângă mine, sfidătoare… zâmbind ironic, spunându-mi parcă “ştii că nu poţi să scapi de mine. De ce te mai chinui?”

explicaţii?

Pot exista mereu. Dar de data asta vă las pe voi să faceţi ce vreţi cu textul ăsta. Pentru că aşa şi trebuie. Puterea a trecut în mâinile consumatorului. Nu-i aşa?