Cioburi de viaţă în oraşul viselor

1#

139 (autobuz pitoresc de Rahova / Ferentari)

O femeie tunsă scurt, stilul pămătuf, cercei de aur cu modele (d-ăia din zestrea adusă de la ţară), gabarit de casnică spre vârsta a treia, pantofi de bărbat în picioare, îmbrăcată bărbăteşte, de la o piaţă de periferie. Cu o viteză de animal de pradă, având figura contorsionată cu gura strâmbă într-o parte şi ochii bulbucaţi, femeia se aruncă pe un scaun pe care pune o geantă, apoi se aşază ea însăşi pe un alt scaun.

Altă femeie. Exact aceeaşi descriere, însă o gospodină mai gurmandă. Dă să se aşeze pe scaunul vânat, în tentativa de a bloca ocuparea brutală de teritoriu, dar femeia turbată dinainte nu o lasă, urlând ceva cu spume la gură (aveam căştile, dar se auzea). Bărbatul femeii dezlănţuite vine şi ia geanta de pe scaun lăsând-o pe a doua să stea, în timp ce soţia devotată se aşază înapoi la scaunul ei, ţinând plasele şi geanta în poală. Are încă privirea sticloasă şi părul zbârlit, gâfâind uşor ca după o încrâncenare. A doua femeie priveşte pe geam, stânjenită de propria lipsă de combativitate.

2 #

pe stradă

Tricou verde. Pantaloni trei sferturi. Tenişi Fizic lucrat la sală. Mers băţos, spatele drept, pieptul în faţă, mâinile încordate. Breton gelat. Cercel argintiu cu pietricică în urechea stângă. Ten măsliniu. 17 ani. Într-o mână, o gentuţă mică şi umflată, de sală. În cealaltă mână, un telefon mobil ţinut tandru. Din dispozitivul electronic se aud triluri de acordeon, vioară şi altele, însoţite de o voce care se tânguie după femeia visurilor, duşmani şi bani.

3 #

la chioşcu’ de fornetti

Două vânzătoare vorbesc. Râd. Se distrează, se simt bine. “Hai, fatăăă… să mori tuu!” Cercei mari de aur, rotunzi, în cele patru urechi. Gabarite complementare. Acelaşi halat alb. Veselie mare. Brusc, râsetele se schimb, perturbate de o forţă inertă, demonică… ce nu lasă oamenii să trăiască. Cele două se devin brusc, în doar câteva secunde, plictisite, supărate, sictirite. Una dintre ele pleacă undeva, înspre zona cuptoarelor. Cealaltă împinge tejgheaua de lemn rabatabilă cu un gest nervos şi, după ce aranjează tejgheaua, se avântă şi ea către zona caldă a cuptoarelor. Într-un moment neaşteptat însă, prima revine şi întreabă uşor ţipat, aproape scuipat “Deeea, ce doriţi?”.

Bloguri false (trend?) – consecinţe reale

Mda… tocmai am dat comment la un blog fals, o fantoşă, un blog parodie.

Se pare că a devenit un trend. Trebuia să ne aşteptăm la o comunicare deviată, în stil gherilă, în jungla Internetului din România (tot nereglementat legal). Am o senzaţie ca în scena aia din “Ieşirea Dragonului” cu Bruce Lee când era între oglinzi. Nici nu mai ştii care blog e real şi care nu… Ia fiţi atenţi aici:

Călin Fusu (CEO Neogen)

Dinu Patriciu (pe ăsta erau şi alte posturi până acum, dar se pare că au fost şterse – oare de ce?)

Gigi Becali (nici măcar nu surprinde personalitatea suculentă a ciobanului)

Sunt curios cine urmează… :) Sper că Mircea Badea. Vadim… Poţi să faci o listă lungă, dar există riscul să te trezeşti cu o citaţie acasă. Ar fi corect? Cum rămâne cu democraţia, atunci? Nu este online-ul ultimul bastion al libertăţii individuale? Nu este online-ul locul în care înjurăm în stânga şi în dreapta fără menajamente, locul în care libertatea sexuală este de bază, locul în care poţi să afli desprebombe artizanale şi droguri…

Moral? Imoral? Legal? Ilegal? Se pare că nimeni nu mai ştie zilele astea… Tot ce ştiu este că blogul fals al lui Călin Fusu aduce deservicii majore companiei Neogen în momentul de faţă şi lucrurile capătă o întorsătură destul de urâtă. Unde este PR-ul Neogen (sau orice alt angajat care frecventează wordpress)? Dar dacă este blogul lui Fusu? Compania trebuie să demonstreze că nu este, că este un impostor care profită de scandal pentru a îşi atinge interese oculte sau pentru a se răzbuna. Scepticii nu vor înghiţi teorii conspiraţioniste şi războiul va căpăta o altă amploare… Dar dacă este blogul lui Fusu? De ce nu are nimeni nicio reacţie? De ce nu spune nimeni de la Neogen “ăsta e un blog-fantomă!”? Chiar nu mai e condusă compania de nimeni care să realizeze că au criză gravă de imagine?

O dovadă că ar fi blogul lui Fusu ar fi anunţul de job pentru PR, dar acela nu este neapărat o dovadă clară… putea fi pus de altcineva… Revenind la dovezile pe care Neogen “le-a pierdut” – cum poate declara un PR aşa ceva? Căror mutaţii groteşti a fost supus conceptul / domeniul / meseria de PR când a pătruns în ţara mioritică? Există vreo limită de incompetenţă în ţara asta?

Neogen trebuie să clarifice problema blogului “Călin Fusu”… La prima vedere tinzi să crezi că este vorba de un blog fals pentru că tonul este total deplasat pentru un top-manager de companie online majoră. Şi nu doar tonul. Majoritatea afirmaţiilor. Îmi amintesc o experienţă asemănător de ireală când am luat contact cu Victor Ciutacu, stindard al Jurnalului Naţional. Am crezut, scurte momente, că nu se poate să fie el cel care răspunde în acel stil sordid, josnic… dar era el…

Cum arată, de fapt, dedesubturile industriei de comunicare din România? Chiar este vorba de un canal mizer, infectat de şobolani şi interese putrede? Pentru că pute… Şi deodorantele nu se înghesuiesc. Care este, de fapt, underground-ul comunicării din spaţiul magic mioritic? Şantajuri, trafic de influenţă, ameninţări, pile, influenţe… avem oare de a face cu un sistem la fel de corupt şi de murdar ca cel politic? Sau se confundă deja economia cu sistemul politic atât de bine încât e greu să mai faci diferenţe?

Pentru că eu, un simplu internaut, consumator al serviciilor Neogen, îmi pun aceste întrebări, compania trebuie să iasă cu o declaraţie publică prin care să lămurească situaţia blogului lui Călin Fusu. Vreau să cred în oameni educaţi, capabili, oameni care să constituie modele. Vreau să cred că există o şansă corectă pentru noi, cei tineri, într-o ţară în plină dezvoltare economică. Nu vreau să intru într-un domeniu în care să îmi vină să vomit ca în faţa unui cadavru. Încercaţi să faceţi mai mult pentru cei cu speranţe şi vise, domnilor manageri… căci pe ei îi stoarceţi de eforturi zi de zi pe bani de nimic. Măcar păstraţi-vă statutul de modele.

PR de doizece stele la Neogen

La sfaturile lui proclet şi ale artistului, am intrat şi eu în căutare de pornăciuni pe Neogen acum câteva zile. Nu prea îmi venea să cred că pe un portal public (“portalul nr. 1 din România”) chiar sunt filme cu trei de X. A trebuit să constat că sunt…

Dar mi-a trecut. Am zis… dom’le… asta e… aşa înţelege biznişmenu onlain românaş să scoată biştarii. Dacă altceva nu ştie, ce poţi să îi ceri? Şi dacă gigel69 are nevoie de locuri unde să îşi defuleze frustrările, poţi tu să te opui?

Însă… pedofilia este cu totul altceva. Deja intrăm în alte măsuri de judecată a lucrurilor. Au dat-o în bară şi au dat-o grav. Asta nu înseamnă că sunt nişte rataţi şi că serviciile lor devin brusc incompetente. Însă înseamnă că sunt o companie care nu numai că nu respectă utilizatorii, dar nici măcar nu ţine cont de legislaţie, totul pentru a face bani. Înseamnă că Internetul românesc este într-o criză acută dacă “portalul numero uno” este într-un asemenea scandal. OK. Toată lumea greşeşte. Şi noi suntem oameni. Şi noi suntem români… dar nu există scuze pentru aşa ceva. Nu la nivelul ăsta! Dar… se pare că în Românica şi la nivel de companie privată, capitalistă, care angajează pe performanţe (lol) şi are “obiective de marketing”, lucrurile merg la fel ca în politică sau în fotbal. O faci lată şi îţi ceri scuze… şi alea oarecum la caterincă… până la urmă pedofilia nu e o chestie chiar aşa de serioasă, nu? Nimeni nu păţeşte nimic. Toată lumea e adânc mâhnită de situaţie, dar hai să trecem mai departe… Cam la fel a fost şi la Beslan, dar total alte proporţii şi alt subiect. Recunosc că e o comparaţie deplasată, dar principiul e acelaşi. Şi trupele speciale ruseşti şi-au cerut scuze că au împuşcat accidental 344 de civili (186 copii) pe 3 septembrie 2004.

Dar câteodată scuzele nu sunt destul. Trebuie ca nişte scaune să fie eliberate, aşa cum trebuie şi în Guvern când cineva o face lată, însă nici un ministru nu îşi va da demisia nici măcar când începe să fie urmărit penal. Trist este că se pare că şi lumea business-ului (mai grav, e vorba de business online aici – cică mai evoluat!), căruia îi pasă profund de consumator (că doar ăla umple buzunarul) şi doreşte binele societăţii, are o atitudine similară.

Profesionalismul în materie de PR al celor de la Neogen devine o un oximoron. Copierea unui răspuns standard pe mai multe bloguri din partea unui PR MANAGER mi se pare atât de penibilă, încât mi se face greaţă când îmi amintesc de “workshop-uri” şi “conferinţe” ţinute de vârfuri din profesie care ne spun nouă, studenţilor, cât de greu e să ajungi tare în comunicare! Deja argoul licenţios-nu-prea-subtil “piarizda” a devenit o realitate, nu doar o răutate din partea jurnaliştilor fripturişti (aşa cum sunt, probabil văzuţi de mulţi PR-işti). Să fie clar că nu apăr vreo branşă aici. Dar… în momentul în care aproape fiecare PR Representative, Manager, Account sau mai ştiu eu cum se numeşte, este o tipă sexoasă, cu decolteu generos şi picioare lungi, până în 28 de ani, avem un mic tipar. Tiparului zâmbetului gol, tâmp, care crede că PR înseamnă să îţi dea o plasă cu cadou la sfârşit de conferinţă. Nu că nu aş lua-o. Că nici jurnaliştii nu sunt mai prejos!

Concluzie: Business, Online, PR aplicat a la Românica. Din păcate, Neogen nu va simţi nici măcar la buzunar “greşeala” făcută.

P.S.: Faza cu scoaterea postului de PR la concurs (vezi Doamne, au concediat-o) şi expirarea anunţului după două zile e cea mai mare circăreală posibilă. P-asta o găsiţi la Zoso.

Găsiţi detalii lămuritoare mai ales în Jurnalul Naţional şi pe următoarele bloguri: zoso, arhi, piticu, mai ales la sorin tudor (om de PR adevărat) şi, cel mai important, pe blogul lui alex rădescu, autorul articolului care a generat “scandalul”.

P.S. 2: Da, realizez că aproape repet ce au scris alţii, dar… şi eu am blog. :)

Impresii de la ADfel – altfel sau la fel?

Am fost aseară la “workshopul” despre publicitate neconvenţională din cadrul festivalului cu acelaşi profil – ADfel, organizat de cei de la IQ Ads în colaborare cu B 24 Fun. Evenimentul a avut loc pe terasa “La Motoare”, în “ciupercă” (pentru cunoscători) şi au fost prezentate trei campanii de către Claudiu Dobriţă (Grey), Bogdan Moraru (Propaganda) şi… Bogdan Naumovici (Leo Burnett). Cu riscul de a părea lingău, încep să cred că industria de publicitate românească nu merită un site aşa de bun precum IQ Ads şi o echipă atât de dedicată, dar asta este altă discuţie. (Să nu se înţeleagă că eu consider IQ Ads în afara industriei…)

OK. Să începem cu definiţia simplă a cuvântului workshop (atelier):

Un workshop (atelier nu e la fel de cool!) este o întrunire sau o sesiune de exerciţii care se concentrează pe rezolvarea problemelor, pe exerciţii la faţa locului şi necesită implicarea participanţilor.

1) nu s-a făcut vreun exerciţiu

2) 66 % dintre “speakeri” erau prea plictisiţi ca să răspundă întrebărilor, manifestându-şi dorinţa umană de a termina mai repede ce aveau de spus unui auditoriu de care oricum nu aveau chef şi de a bea cât mai repede sfânta bere.

3) Implicarea participanţilor… tot ce pot să spun aici este loluţ… Hai că o să spun totuşi mai mult că mă mănâncă degetele. Mioritic. Blazare. Lipsă de chef. Lipsă de întrebări. Atmosferă de seminar ţinut de un prof plictisiţi care ştie că are un auditoriu plictisit, auditoriu care se plictiseşte când vede că “speakerul” a venit deja plictisit. Sună românesc, nu?

Booon. Deci cred că putem să concluzionăm că workshop sigur nu a fost. Atunci ce a fost? Păi a fost cam aşa… un om mişto care a prezentat o campanie mişto fără să pună accentul pe el, ci pe ce munceşte. Probabil nu face parte din star-system-ul intern al publicităţi româneşti actuale şi de-aia nu simte nevoia să devină un Jay-Z al advertising-ului carpatin. Apoi un om şi jumătate (erau doi, dar au vorbit unul şi jumătate) care nu aveau slide-ul pregătit de acasă (pentru că e cool să ţi se rupă dacă eşti un publicitar cu breton, cercei marfă şi ochelari cu rame negre, groase) şi care au prezentat două “campanii” (wow!), adică două execuţii… Ton sictirit, condescendent, încheiat cu “Aveţi întrebări? Nu! OK. Păi hai salut.” Şi, în final, un om şi mai sictirit care prezenta o campanie bestială în care se vedea că pusese suflet. Dar atunci de ce era sictirit? Pentru că era în faţa unui auditoriu neimportant pentru buzunarul lui plin, obligat să vină pentru imagine, simţind nevoia să atragă atenţia asupra personalităţii sale excepţional-controversate şi nu asupra muncii. Însă chiar şi aşa …. prezentarea a fost plăcută, dar doar datorită execuţiilor de o calitate mare!

*** iată blogul campaniei făcute de cei de la Grey şi o dovadă de creativitate răcoritoare – > ***

Mi-am dat seama cu ocazia asta ce nu îmi place la evenimentele “publicitare”. Nu îmi place comportamentul speakerilor. Este un domeniu atât de interesant, de complex şi de pasionant, încât să vii mereu sictirit, plictisit, jucând un rol deja expirat… mi se pare o greşeală de branding personal, un românism fără margini, un mioritism dezolant şi greţos…

Să ne înţelegem bine! Nu toţi oamenii care urcă pe scenele acestor evenimente şi iau microfonul în mână sunt aşa! Însă procentul de profesionişti blazaţi, care îţi lasă intenţionat senzaţia că mai bine stăteau acasă decât să îţi vorbească ţie despre lucruri pe care oricum nu ai cum să le înţelegi şi să le faci la nivelul respectiv, este îngrijorător. Este îngrijorător că avem un nivel de creativitate în execuţii atât de scăzut, că suntem atât de “inspiraţi” de alte reclame, că luăm salarii scandalos de mari pentru o piaţă care nu evoluează în pas cu salariile… (observaţi cum mă integrez ca un mucos cu tupeu în “industria” publicităţii româneşti).

Nu sunt un amator de publicitate, ci un iubitor de publicitate. Recunosc, nu am experienţa practică ce mi-ar da dreptul să am o atitudine critică, însă conduita publică a oamenilor din industria comunicării trebuie să fie un exemplu pentru toată lumea. Execuţii de genul “Dorele” nu vor face niciodată nimic la festivaluri internaţionale, dar ele produc bani în ţară şi asta e tot ce contează. Banii! Lipsa de eficienţă nu se poate reproşa!

Să revin totuşi la statutul meu umil de tânăr aspirant… Oameni cinici, plictisiţi dinainte de a cunoaşte pe cineva, care spun că le place ce fac, dar nu au chef de întrebări nu reprezintă modele pentru nimeni. Nu am nevoie de bani ca să mă simt fiinţă umană. Îmi ajung demnitatea şi respectul de sine păstrate integre. Textul de faţă nu este un manifest al tinerilor care nu pot intra în “industrie”… ci opinia unui om care a venit la un eveniment plin de chef şi curios şi a plecat cu un gust amar… Şi nici măcar nu e vina organizatorilor, cum se întâmplă în multe cazuri în Românica! P.S.: Nu sunt trist şi nu plâng că nu am job în publicitate… nu de alta, dar mi s-a mai spus că sunt frustrat pe tema asta. Uite, un zâmbet pentru voi, cei încordaţi şi mândri că aveţi cel mai cool job de pe planetă. :) Relaxaţi-vă, că tot muncă e. :) Nu sunteţi maeştri renascentişti. Apropo de organizatori, mâine şi poimâine ne aşteaptă lucruri interesante:

Joi, 27 septembrie
15:00 – 16:00 “Despre blogging”
Blogurile ca instrument de marketing
cu Bogdana Butnar, Senior Strategic Planner, McCann Erickson

16:15 – 17:15 “10 … 20 … 30 …50″, demonstratie MV.com (Motion Vision Communication)
Prezentarea pe marginea careia se vor purta dezbaterile incearca sa explice felul in care poate fi influentat intr-un mod unic, neasteptat si multisenzorial Maria Sa CONSUMATORUL. Va fi in mod concret explicata in direct functionarea unora dintre dispozitivele publicitare de conceptie proprie, in jurul carora MV.com a conturat adevarate canale-nisa.
cu Dan Petre, Managing Partner D&D Research | Andreea Pali, Sales Manager MV.com | Marian Costache, Managing Partner MV.com.

17:30 – 18:30 “Creative Media Thinking”
Pot oamenii de media sa gindeasca adfel? Isi pot ei oare schimba felul de a gindi? Pina la urma nu de-asta exista creatie si media? Adica ei cu imaginatia, noi cu cifrele? Poate chiar asa orice om de media sa fie creativ? Exista retete pentru gindirea creativa in media?
cu Corina Bernschutz, Director de inovatie | Mircea Gheorghe, Creative Planner | Alexandru Pomana, Creative Planner

Vineri, 28 septembrie
16:15 – 17:15 “ADfel despre Bucuresti”
Cum sa vorbesti cu drag despre un oras pe care lumea zice ca-l uraste. Case-study – Campania Apa Nova.
cu Mirela Angelescu, Client Service Director GMP

17:30 – 18:30 “Web-ul offline”
Proiectiile new media pe mediile traditionale, campanii integrate si produse de success in Web 2.0.
cu Florin Ivan, New Media Strategic Developer MTV si General Manager DIFFstudios | Vlad Popovici, Account Manager Proximity.

*Nu am mai scris despre prezentările propriu-zise pentru că a făcut-o altcineva mai bine decât aş fi putut eu. Click aici.

Ne vedem mâine pe “motoare”.