Cioburi de viaţă în oraşul viselor

1#

139 (autobuz pitoresc de Rahova / Ferentari)

O femeie tunsă scurt, stilul pămătuf, cercei de aur cu modele (d-ăia din zestrea adusă de la ţară), gabarit de casnică spre vârsta a treia, pantofi de bărbat în picioare, îmbrăcată bărbăteşte, de la o piaţă de periferie. Cu o viteză de animal de pradă, având figura contorsionată cu gura strâmbă într-o parte şi ochii bulbucaţi, femeia se aruncă pe un scaun pe care pune o geantă, apoi se aşază ea însăşi pe un alt scaun.

Altă femeie. Exact aceeaşi descriere, însă o gospodină mai gurmandă. Dă să se aşeze pe scaunul vânat, în tentativa de a bloca ocuparea brutală de teritoriu, dar femeia turbată dinainte nu o lasă, urlând ceva cu spume la gură (aveam căştile, dar se auzea). Bărbatul femeii dezlănţuite vine şi ia geanta de pe scaun lăsând-o pe a doua să stea, în timp ce soţia devotată se aşază înapoi la scaunul ei, ţinând plasele şi geanta în poală. Are încă privirea sticloasă şi părul zbârlit, gâfâind uşor ca după o încrâncenare. A doua femeie priveşte pe geam, stânjenită de propria lipsă de combativitate.

2 #

pe stradă

Tricou verde. Pantaloni trei sferturi. Tenişi Fizic lucrat la sală. Mers băţos, spatele drept, pieptul în faţă, mâinile încordate. Breton gelat. Cercel argintiu cu pietricică în urechea stângă. Ten măsliniu. 17 ani. Într-o mână, o gentuţă mică şi umflată, de sală. În cealaltă mână, un telefon mobil ţinut tandru. Din dispozitivul electronic se aud triluri de acordeon, vioară şi altele, însoţite de o voce care se tânguie după femeia visurilor, duşmani şi bani.

3 #

la chioşcu’ de fornetti

Două vânzătoare vorbesc. Râd. Se distrează, se simt bine. “Hai, fatăăă… să mori tuu!” Cercei mari de aur, rotunzi, în cele patru urechi. Gabarite complementare. Acelaşi halat alb. Veselie mare. Brusc, râsetele se schimb, perturbate de o forţă inertă, demonică… ce nu lasă oamenii să trăiască. Cele două se devin brusc, în doar câteva secunde, plictisite, supărate, sictirite. Una dintre ele pleacă undeva, înspre zona cuptoarelor. Cealaltă împinge tejgheaua de lemn rabatabilă cu un gest nervos şi, după ce aranjează tejgheaua, se avântă şi ea către zona caldă a cuptoarelor. Într-un moment neaşteptat însă, prima revine şi întreabă uşor ţipat, aproape scuipat “Deeea, ce doriţi?”.