FEJESECEII ;)

Iată-i pe colegii mei de facultate intonând imnul facultăţii la deschiderea de acum două zile. Deşi am primit “reclamaţii” cu privire la penibilul manifestat în acest filmuleţ, îmi dau seama că nu e chiar aşa de rău. :) De fapt, cred că sunt nişte amintiri chiar frumoase şi este cert că nicio altă facultate nu are o identitate atât de puternică la Universitatea Bucureşti. Târgurile de educaţie, petrecerile de la facultate (de Crăciun) şi deschiderile demonstrează mereu acest lucru. Felicitări colegilor pentru dezinvoltură şi entuziasm. Felicitări profesorilor pentru deschiderea de care dau dovadă. Bun venit noilor colegi!

sursa: FJSC News.

Noi suntem fejesecei
Şi avem mereu idei.
Suntem gaşca de nebuni
Pentru tine cei mai buni!

Refren:
Hai cu noi, vino la FJSC
La FJSC, la FJSC !

Suntem la etajul 6
Poţi să vii cu 336.
Am dat grafuri pe pereţi
Şi-am rămas încă studenţi.

Refren: …

TV, radio, ziare
PR şi comunicare,
Ne place la facultate
Avem şi publicitate!
Refren de trei ori:…

Linia melodică: Yellow Submarine (Beatles)

Pentru Alin

L-am cunoscut pe Alin Alexandru la fotbal, săptămâna asta. Acum câteva zile. Stătea exact la două blocuri de mine. Era un băiat liniştit, cuminte… înjura puţin. Chiar m-am mirat fiind obişnuit cu alt gen de “tovarăşi de fotbal”. Folosea expresia “prietene” sincer, calin, fără acea urmă de ironie pe care alţii o atribuie acestei expresii. Şi-a pus cheile de la casă şi telefonul mobil în bluza mea de trening. Juca fotbal bine, în pase… Era un băiat de bun simţ, modest, cu care puteai să stai de vorbă. Am observat aceste lucruri doar într-o seară. Singura seară în care am apucat să îl văd.

De ce? Pentru că două animale au luat decizia de a termina viaţa lui Alin. “Crima din 13 septembrie” a invadat televizoarele şi ziarele în aceste zile şi probabil aţi auzit ceva despre eveniment. Dacă nu, click aici. Nu voi intra în detalii legate de întâmplare pentru că îmi este prea greaţă ca să fac asta…

Dar mă simt nevoit să constat cât de ciudată este viaţa. În secunda asta ai pe cineva lângă tine, iar în următoarea secundă acelei persoane i se neagă dreptul la viaţă într-un mod brutal. Desigur că atunci când auzim de moartea cuiva nu foarte apropiat, realizăm cât de norocoşi suntem că trăim. Realizăm că trebuie să preţuim mai mult unica viaţă pe care o avem. Însă în momentul în care afli de moartea brutală a cuiva, cum este cazul de faţă, nu poţi să nu constaţi ce monştri zac în interiorul nostru. Ne naştem toţi oameni, dar unii dintre noi îşi pierd această calitate…

Dumnezeu să îl odihnească în pace! Avea doar 20 de ani.