Noapte bună, domnule Remeş

Cele mai grave nedreptăţi din istoria acestei lumi s-au făcut din cauza ignoranţei.

Ignoranţa.

Clişee. Prejudecăţi. Lipsă de informare. Lipsă de libertate a gândirii, informării şi exprimării. Întuneric. Suntem în acest punct. Cenzurarea înregistrărilor cu “scandalul Remeş” de pe postul naţional de informare al ţării în care trăiesc mi-a dat foarte mult de gândit. Realizez că cenzura politică încă există la 18 ani de la aşa zisa cădere a sistemului totalitar comunist. Cum putea cădea însă un regim, sau, mai bine zis, cum se poate schimba acesta având aceeaşi clasă politică la conducerea statului?

“Şi ce vrei, dom’le, să îi fi exterminat? Nu se puteau inventa politicieni noi atunci! Asta e! A fost o soluţie de compromis.”

OK. Are rost să spun că legea lustraţiei şi alte nebunii de genul ăsta au cauzat tragedia mineriadelor? Mai are sens să spun că cel care e responsabil de mineriade a fost secretar de partid în fostul regim şi apoi preşedinte al României timp de 8 ani? Hai să vedem doar aşa un pic ce e şi cu mineriadele astea. De ce or tot urla tămpiţii ăştia cu mineriadele lor că noi ne-am săturat?! Acum avem manele, iPod, KFC şi HBO. Ni se rupe nouă de mineriade! Iată totuşi un fragment de pe wikipedia românească:

Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniţilor este de 746 iar numărul morţilor este de şase: patru morţi prin împuşcare, un decedat în urma unui infarct şi o persoană înjunghiată.Viorel Ene, preşedintele „Asociaţiei Victimelor Mineriadelor”, a declarat că „Există documente, mărturii ale medicilor, ale oamenilor de la cimitirele Domneşti şi Străuleşti. Cu toate că am afirmat tot timpul că cifra reală a morţilor este de peste 100, nimeni nu ne-a contrazis până în prezent şi nu a existat nici o poziţie oficială împotrivă”.

Să zicem că domnul Ene are interese malefice, conspirative şi babilonice (cum am mai fost numit şi eu) să umfle acel număr şi să respingem din start cei 100 de morţi. Cu toate acestea…. AU MURIT 6 OAMENI! 746 DE RĂNIŢI! De ce? De ce au murit oameni DUPĂ revoluţie în ţara asta? Eram în democraţie atunci, nu-i aşa? Democraţia lui Ion Iliescu!

Bun. REW REW. Care este legătura cu “scandalul Remeş”? Uite aia care mă face (din postura de tânăr alegător ţintit de politicieni şi activ consumator ţintit de “investitori”) să îmi pun întrebarea următoare: NOI TRĂIM ÎN DEMOCRAŢIE? Nu are sens să intrăm într-o odisee de definire a “democraţiei”.

Sunt chiar aşa de mari diferenţele între privarea de libertate de dinainte de ‘89 şi cea de acum? Presa noastră a reacţionat malformat, toxic, grotesc la acest scandal. S-au căutat “vinovaţii” pentru procurarea înregistrării. Prim-ministrul Tăriceanu a spus că o astfel de informaţie nu era de interes public. Dar ce este de interes public, domnule Tăriceanu? Maternităţile în care mor copii din neglijenţă sunt de interes? Dar lorzii drogurilor şi ai prostituţiei din România care se bronzează în Spania sunt de interes? Ascultările telefoanelor românilor fără mandat în plină DEMOCRAŢIE europeană sunt de interes? Probabil că nu.

Jurnalişti “formatori de opinie”, reprezentanţi ai unei generaţii de dinozauri găunoşi care împroaşcă televizorul şi ziarele cu un limbaj suburban, neargumentat şi semidoct… Jurnalişti care emit pretenţii de intelectuali, dar au un discurs adresat unui public pe care eu nu îl cunosc personal şi nici nu vreau să îl cunosc. Jurnalişti vânduţi, îmbuibaţi, fripturişti şi mascaţi în actori scabroşi ai unui peisaj amuzant doar pentru generaţia expirată. “Hazul de necaz” nu este ceva drăguţ, simpatic. Este o mizerie. Este o zicală ce justifică veşnicul statut al ratatului, al fatalistului, al mioriticului desăvârşit. M-am săturat de români aşi în caterincă. Mai ales în mass media. Mircea Badea este un producător de balegă. Asta produce el. Fecale mentale. “Hai mă, că e simpatic! E funny!” Da, e funny. Şi pe mine mă face să râd. Şi să rămân la fel de tâmpit. Să cred că eu cu el ştim de fapt care e treaba. Să cred că lui i se rupe în vreun fel de noi, “publicul” sau de ţara în care trăim. Iar el, săracul, este doar un exemplu. Doar vârful aisbergului de fecale servite ca informaţii zi de zi pentru minţi din ce în ce mai odihnite.

Figurile independente, cu adevărat independente sau măcar aparent independente sunt din ce în ce mai rare. Trebuie să vină câte un român din diaspora ca să fie credibil. Şi nici cu ăla nu şti sigur. Poate, de fapt, nici nu stă în diaspora. Că oricum ziarele româneşti au corespondenţi la Praga, adică în Pipera, iar televiziunile au reporteri la Târgu Mureş, adică la mine la facultate. Mda… Săracul Remeş. Are şi nume predestinat.

Decebal Traian. Un moment unic în istoria toponimiei româneşti. Atât de caragialesc… Nişte părinţi cu un simţ al umorului foarte dezvoltat, nişte adevăraţi români verzi. Orice glumă pe tema prenumelor domnului Remeş necesită un efort creativ considerabil, având în vedere că majoritatea au fost epuizate de ceva timp.

“Bună ziua. Decebal Traian Remeş. Încântat de cunoştinţă.”

“Bună ziua, domnule Remeş. Cer iertare că nu dau mâna cu dumneavoastră, dar tocmai m-am spălat.”

Remeş nu este doar un simplu politican mocofan prins cu 15.000 de euro (penibil de puţin pentru un ministru) şi câţiva caltaboşi luaţi mită în direct. Remeş este un simbol al clasei politice româneşti, la fel de buhăite, corupte, îmbuibate şi murdare. La fel de ignorantă, stupidă, obtuză, mafiotizată, mitocănească şi tragi-comică. Acea clasă politică moştenită din regimul anterior. Ei ne conduc. Aceşti remeşi care ne vând drepturile pe caltaboşi. Ei fac legile în ţara asta şi ei veghează asupra respectării drepturilor noastre constituţionale. Acestor indivizi le acordăm încredere printr-o ştampilă devalorizată la banală “caterincă”. Ce bucuroşi eram în ‘90 când votam! Acuma mergem la caterincă. Sau nu mai mergem deloc că ni se rupe. E mai cool să ţi se rupă oricum. De fapt e chiar în sânge, tradiţional, strămoşesc. Dacă mâine nu aţi avea voie să votaţi, aţi simţi nevoia să votaţi?

Revenind la Remeş… omul este o esenţă, un avatar, un ambasador al societăţii manelo-şmechereşti în care respirăm noi. El iese din sfera mitocanului prins cu raţa în gură, devenind un anti-martir, un stindard a tot ceea ce este mai murdar în ochii tinerelor generaţii. Acţiunile unor oameni ca domnul Remeş, sau mai bine zis inacţiunile, vor cauza, probabil, clauza de salvgardare a României. Ce înseamnă asta? Pierdem bani, ne facem de rahao în U.E., cam pe-acolo. Ce face presa, acest câine neobosit şi lătrător pentru libertatea cetăţeanului român? Presa face anchete pentru dezvăluirea “vinovaţilor” responsabili de difuzarea filmelor incriminatoare. Nu toată presa, dar… oricum e îngrijorător.

Să ne oprim, căci deja a trecut de ora noastră de culcare.

Noapte bună, domnule Remeş. Ştiu că veţi dormi liniştit, ca de obicei. Ştiu că nu veţi păţi nimic în urma urmăririi penale. Şi mai ştiu că va dura un număr mic de ani (poate chiar luni) până când veţi reveni la ocupaţia prin care v-aţi consacrat.

Noapte bună.