De pe net

Am mai găsit câteva lucruri interesante pe net SPECIAL pentru voi:

1. Unul dintre site-urile bătrâne şi cu adevărat unice ale Internetului românesc, gigel.org, ne oferă noi motive pentru a zâmbi aici.

2. Iată un filmuleţ concludent cu asasinarea lui Yitzhak Rabin (premier şi general israelian) postat astăzi pe YouTube aici. Rabin a primit premiul Nobel pentru Pace în 1994 împreună cu Yasser Arafat pentru eforturile de pace depuse între israelieni şi palestinieni, culminate cu Acordurile de la Oslo. Rabin a fost asasinat în 1995 de un extremist evreu, nu de un palestinian. După cum se vede în înregistrare, asasinul l-a împuşcat pe Rabin de la câţiva centimetri pe la spate – dovadă clară că nu există niciun dram de onoare în ceea ce priveşte astfel de acţiuni.

3. Iată un site interactiv foarte drăguţ, pe care puteţi performa diverse “interacţiuni ludice creative”. :) Aici. Very fun and new!

4. Un site genial pentru căutarea imaginilor pe YouTube, Flickr, Amazon şi eBay. Foarte tare! aici.

5.  Un top 10 foarte interesant despre produse Google foarte bune de care am uitat sau nici nu am auzit. Aici.

Sorin Ovidiu Vântu a cumpărat OTV de la Dan Diaconescu!

Ştire “de pe surse”:

Bomba zilei sau mai bine zis cea mai tare ştire media a anului (după părerea mea). Mogulul de presă Sorin Ovidiu Vântu a decis că televiziunea Zero TV, cum este ea alintată de oamenii de bine ai presei româneşti, face de fapt 150 de milioane de euro. Se pare că valoarea financiară a OTV-ului a crescut de zece ori în ultimul an, televiziunea de apartamet a lui Diaconescu ajungând un adevărat fenomen naţional. Trebuie precizat că momentan SOV a achiziţionat 20 % din OTV pentru 20 de milioane de euro, dar o să ajungă la 85 % cât de curând. Postul se va numi SOVTV şi ar fi a doua televiziune deţinută de trustul de presă Realitatea-Caţavencu. Se pare că Vântu ar urma să cumpere şi cotidienele tabloide “Ciao” şi “Can Can”.

Cam aici se opreşte informaţia. Acum opiniile mele:

- este mai mult decât evident că românii sunt atraşi de conţinutul tabloid dacă un investitor uns cu toate alifiile precum Sorin Ovidiu Vântu face astfel de achiziţii şi se îndreaptă spre această direcţie

- OTV nu va mai avea reclame la firme no-name, ci la companii cu bani serioşi, targetaţi spre audienţa mare pe care o înregistrează în ultimul an de zile (de fapt ăsta e şi şmenul cu această achiziţie! SOV nu cumpără OTV, ci publicul OTV, pe care îl va vinde pe bani grei agenţiilor de publicitate! Ce drăguţ!)

- dacă toată lumea făcea “caterincă” de Mr. Diaconescu, eu am avut senzaţia unui om de afaceri pragmatic şi calculat când l-am văzut faţă în faţă şi acest eveniment îmi confirmă bănuielile (Diaconescu is a fuckin’ genius!); cine are acum 20 de milioane de euro? Nu Dănuţ?

- Realitate – Caţavencu va avea o evoluţie financiară spectaculoasă în următorii doi-trei ani dacă nu se atinge de contentul OTV

Cam atât.

Herbert von Karajan – probably the best

Herbert von Karajan (1908 – 1989) este considerat unul dintre cei mai mari dirijori din toate timpurile, fiind cu siguranţă unul dintre cei mai cunoscuţi şi energici magicieni ai baghetei muzicale. A fost dirijorul Filarmonicii din Berlin timp de 35 de ani. S-a născut în Salzburg, unde a studiat între 1916 şi 1926 la “Universitatea Mozarteum”. Din 1935 până la sfârşitul războiului a fost membru în partidul nazist, fapt ce a pus o pată pe cariera sa, însă aceasta a fost prea mare ca să fie negată.

În timpul războiului a dirijat şi la Bucureşti (1935), ceea ce spune multe despre nivelul cultural românesc de atunci în comparaţie cu cel de acum. Von Karajan şi-a făcut debutul la Filarmonica din Berlin şi la Opera de Stat din Berlin în 1937. Primul său succes major a avut loc în 1938 odată cu dirijarea magnifică a operei “Tristan şi Isolda” de Richard Wagner. A urmat apoi un minor eşec care nu a depins de el în 1939 la dirijarea operei wagneriene “Die Meistersinger”. Suficient însă ca Adolf Hitler, un om cu o cultură vastă, să îşi dea seama că Herbet von Karajan nu mai are voie să cânte la festivalul Bayreuth – cel mai mare eveniment de acest gen din Germania asociat cu personalitatea lui Wagner. Era totuşi favoritul lui Hermann Goring şi a rămas la Opera de Stat din Berlin din 1941 până în 1945.

După război lucrurile au fost destul de complicate pentru von Karajan, fiind interzis de la Filarmonica din Viena în 1946, din cauza ocupaţiei armatei roşii. Această situaţie a durat însă doar un an, după care dirijorul a încântat urechile auditoriului la Vienna sau “La Scala” din Milano şi a făcut înregistrări cu Filarmonica din Londra, colaborare considerată extrem de importantă în formarea acesteia ca una dintre cele mai bune din lume. În 1951 şi 1952 a dirijat la festivalul Bayreuth, după care s-a mai plimbat pe la Berlin şi Viena sau Metropolitan Opera din New York.

Criticul american Harvey Sachs spunea despre Herbet von Karajan că aducea muzica la o perfecţiune obositoare, fără să îşi pună amprenta personală pe compoziţii, respectând fanatic notele impuse de compozitor. Alţi critici au afirmat că von Karajan a fost printre primii dirijori care au cerut sume enorme pentru spectacole, crescând întreaga piaţă. De asemenea, era considera o fire egocentristă, simţind adesea nevoia să fie în centrul atenţiei. Mai pe româneşte, se credea cam vedetă. Oare avea de ce? Vom vedea în curând. Încă ceva… dirija adesea cu ochii închişi. Iată-l:

Richard Wagner – Uvertura (adică intro :) ) pentru “Tannhauser”

Ludwig van Beethoven – Simfonia a 7 – a, II

Wolfgang Amadeus Mozart – “Requiem” Intro

Fragmentele nu sunt alese la întâmplare, ci sunt printre favoritele mele de la cei trei compozitori. Pentru doi compozitori germani şi unul austriac, chiar era nevoie de un dirijor austriac! Mai ales pentru Mozart! De fapt chiar vă recomand să căutaţi tot “Requiem”-ul lui Mozart dirijat de von Karajan. Cred că e singurul exemplu de perfecţiune muzicală pe care l-am întâlnit până acum.