Herbert von Karajan (1908 – 1989) este considerat unul dintre cei mai mari dirijori din toate timpurile, fiind cu siguranţă unul dintre cei mai cunoscuţi şi energici magicieni ai baghetei muzicale. A fost dirijorul Filarmonicii din Berlin timp de 35 de ani. S-a născut în Salzburg, unde a studiat între 1916 şi 1926 la “Universitatea Mozarteum”. Din 1935 până la sfârşitul războiului a fost membru în partidul nazist, fapt ce a pus o pată pe cariera sa, însă aceasta a fost prea mare ca să fie negată.

În timpul războiului a dirijat şi la Bucureşti (1935), ceea ce spune multe despre nivelul cultural românesc de atunci în comparaţie cu cel de acum. Von Karajan şi-a făcut debutul la Filarmonica din Berlin şi la Opera de Stat din Berlin în 1937. Primul său succes major a avut loc în 1938 odată cu dirijarea magnifică a operei “Tristan şi Isolda” de Richard Wagner. A urmat apoi un minor eşec care nu a depins de el în 1939 la dirijarea operei wagneriene “Die Meistersinger”. Suficient însă ca Adolf Hitler, un om cu o cultură vastă, să îşi dea seama că Herbet von Karajan nu mai are voie să cânte la festivalul Bayreuth – cel mai mare eveniment de acest gen din Germania asociat cu personalitatea lui Wagner. Era totuşi favoritul lui Hermann Goring şi a rămas la Opera de Stat din Berlin din 1941 până în 1945.

După război lucrurile au fost destul de complicate pentru von Karajan, fiind interzis de la Filarmonica din Viena în 1946, din cauza ocupaţiei armatei roşii. Această situaţie a durat însă doar un an, după care dirijorul a încântat urechile auditoriului la Vienna sau “La Scala” din Milano şi a făcut înregistrări cu Filarmonica din Londra, colaborare considerată extrem de importantă în formarea acesteia ca una dintre cele mai bune din lume. În 1951 şi 1952 a dirijat la festivalul Bayreuth, după care s-a mai plimbat pe la Berlin şi Viena sau Metropolitan Opera din New York.

Criticul american Harvey Sachs spunea despre Herbet von Karajan că aducea muzica la o perfecţiune obositoare, fără să îşi pună amprenta personală pe compoziţii, respectând fanatic notele impuse de compozitor. Alţi critici au afirmat că von Karajan a fost printre primii dirijori care au cerut sume enorme pentru spectacole, crescând întreaga piaţă. De asemenea, era considera o fire egocentristă, simţind adesea nevoia să fie în centrul atenţiei. Mai pe româneşte, se credea cam vedetă. Oare avea de ce? Vom vedea în curând. Încă ceva… dirija adesea cu ochii închişi. Iată-l:

Richard Wagner – Uvertura (adică intro :) ) pentru “Tannhauser”

Ludwig van Beethoven – Simfonia a 7 – a, II

Wolfgang Amadeus Mozart – “Requiem” Intro

Fragmentele nu sunt alese la întâmplare, ci sunt printre favoritele mele de la cei trei compozitori. Pentru doi compozitori germani şi unul austriac, chiar era nevoie de un dirijor austriac! Mai ales pentru Mozart! De fapt chiar vă recomand să căutaţi tot “Requiem”-ul lui Mozart dirijat de von Karajan. Cred că e singurul exemplu de perfecţiune muzicală pe care l-am întâlnit până acum.