Pentru Nicolae Dobrin, cu admiraţie şi respect

Odihnească-se în pace! De astăzi a intrat în eternitate – cel mai mare jucător român de fotbal din toate timpurile. EL este!

Facultate versus ?

Informaţie de pornire: Pornind de la alinierea cu Uniunea Europeană, sistemul de învăţămând universitar românesc a suferit o schimbare considerabilă prin “sistemul de la Bologna”. Cei patru ani de facultate au devenit trei şi anul de master s-a dublat. Sună bine, nu? Astfel s-a ajuns ca la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării să avem pe anul universitar 2007 – 2008, două serii de studenţi care termină simultan. Adică noi, anul III, şi colegii noştri de anul IV. Ok, so what? Păi problema e că sunt prea multe sute de licenţe de coordonat. Anul trecut, prin iarnă, se discuta despre coordonarea lucrărilor de diplomă de către asistenţi şi semnarea lor de către profesorii eligibili să le coordoneze. Nu suna rău, având în vedere contextul. Mai nou, însă, se pune problema alegerii între EXAMENUL scris şi LICENŢA în sine. Poate am înţeles eu greşit şi ar însemna că sunt pe altă planetă, dar sunt slabe şanse. Cam asta e ideea. Nu se ştie nimic sigur încă. Scrisori către doctorat, voturi ale studenţilor… Cert este că există posibilitatea de a termina o facultate fără o lucrare de licenţă.

Vi se pare asta o problemă? Dacă da / nu, de ce?

Părerea mea: Există o anumită tendinţă din ce în ce mai deranjantă pentru mine în discursul aşa ziselor voci ale comunităţii studenţeşti şi nu numai. Campioni ai societăţii româneşti, antrenaţi de “şcoala vieţii” şi vizionari ai unui sistem fără sisteme, sunt acum principalii formatori de opinie. Iată o parte din discursul pe care îl ştim cu toţii:

- facultatea nu vă învaţă nimic, ba chiar tociţi numai lucruri inutile

- profesorii sunt depăşiţi, nu au experienţă directă în domeniu şi nu vă învaţă nimic

- practica este singura cale reală de a învăţa ceva (o meserie, un domeniu)

- facultatea e de rahat şi nu trebuie să ai studii într-un domeniu ca să activezi în el

- pe angajatori nu îi interesează în CV-ul tău facultatea pe care ai terminat-o

- “noi”, angajatorii suntem cei mai buni, cei mai spălaţi şi cei mai cuminţi: te învăţăm, te ghidăm, îţi oferim o şansă. Ce dacă noi am făcut poli şi suntem publicitari? Treziţi-vă la realitate, copii! Şcoala nu are legătură cu piaţa de muncă!

- implicarea în activităţi secundare (joburi, asociaţii studenţeşti, bloguri, concursuri etc) este de bază şi ea arată că suntem “activi” şi “pasionaţi”

Sunt sigur că am uitat ceva, dar vă rog să îmi amintiţi dacă e aşa. Cunoaşteţi textul, nu? Este o direcţie periculoasă spre care ne îndreptăm, spun eu. Şi cred că dacă vă veţi uita la oamenii cu studii făcute în România care au plecat în străinătate pentru a şi le completa acolo sau pentru a reuşi profesional, vă veţi da seama că majoritatea au pus un preţ mare pe şcoală. Dacă sistemul nostru social şi de muncă este împuţit, nu înseamnă că trebuie să îl înghiţim aşa. Nu sunt atât de dogmatic încât să neg că pasiunea cuiva poate compensa şi depăşi lipsa de studii. Nu neg că există exemple admirabile de oameni care au reuşit (într-un fel sau altul) să aibă succes într-un domeniu fără studii relevente. Dar câţi sunt aceşti cavaleri Jedi misterioşi?

Chiar s-au răsturnat valorile în halul în care universităţile au devenit inutile? Atunci de ce mai avem şcoli? De ce nu suntem toţi autodidacţi? De ce s-a mai construit sistemul de învăţământ dacă el nu pregăteşte pentru piaţa de muncă? Oare există o frică a “bătrânilor” de tinerii educaţi şi concentraţi profesional pe un domeniu pe care ei l-au prins din zbor? Oare vor companiile “cărbuni” cât mai proaspeţi pe salarii cât mai mici şi de aceea neagă validitatea universităţilor?

Atunci am o întrebare. Cum ajungi la un interviu pentru un post de redactor dacă pe CV-ul tău scrie că ai făcut Facultatea de Moaşe? Ok, ai relaţii. Nu avem toţi. Ok, te-ai dus la o publicaţie de moşit. Nu sunt foarte multe. Atunci cum poţi ajunge la un astfel de interviu când tu nu ai nici măcar o cvasi-legătură cu el?

Dacă negăm facultatea, nu avem cum să lăsăm în picioare restul sistemului de învăţământ. Rezultă că liceul e o mizerie, şcoala generală la fel. OK! Perfect! Hai să desfiinţăm toate şcolile. Sunt rele pentru “creativitatea” şi “libertatea” umană! Încorsetează şi limitează. Prostesc şi creează cetăţeni pe bandă rulantă. Am totuşi o întrebare:

Ce veţi pune în locul sistemului de învăţământ, domnilor autodidacţi? Care este soluţia magică şi misterioasă pe care nu ne-o spuneţi încă? Sau e uşor să arunci cu rahat într-un sistem cu care tu nu prea ai legătură?

Sunt de acord că odată cu apariţia facultăţilor particulare, noţiunea de diplomă sau de studii superioare într-un anumit domeniu s-a demonetizat, dar dacă toate universităţile sunt de rahat, ce criterii de angajare există într-un domeniu atât de mirific precum publicitatea? Chiar industria se plânge că nu găseşte oameni mereu. Se creează programe (unele mai bune, altele deloc), competiţii şi alte colaborări. Anul acesta FJSC a făcut câteva transferuri excelente de profesori-practicieni, atât pentru mastere, cât şi pentru anul III. Cu toate acestea, critica oarbă, nihilistă, rămâne constantă.

Revin la facultatea terminată FĂRĂ lucrare de licenţă. Am ajuns chiar în acest hal?

Da, ştiu. E cool, e amuzant, e marfă să nu te pricepi la un domeniu şi să fii expert la el în ţara noastră. Ştiu că sunt împotriva curentului, că sunt refractar şi obtuz. Că voi ştiţi, faceţi, dregeţi şi gândiţi fără şcoală. Toţi v-aţi dezvoltat în afara şcolii, sunteţi nişte adevăraţi eroi intelectuali într-o lume care nu v-a dat nimic.

Ce e mai mişto e că studenţii nu au timp şi nici chef de lucrări de licenţă sau de facultate. Nu prea au chef nici de învăţat pe la noi. Bazele teoretice nu mai sunt cool. Sunt porcării de tocit. Noi vrem doar practică direct pentru că am intrat pe IQ Ads şi ştim ce înseamnă publicitate! Nu avem nevoie de manuale, cursuri şi alte alea demodate. Noi suntem creativi, avem idei!

Şi încă ceva: Facultatea e de căcat! De fapt toate facultăţile! Nu se învaţă nimic în facultăţi! Noi facem eforturi şi vrem să aflăm şi ne pasionează domeniul, dar nu ni se oferă nimic. Suntem discriminaţi! Defavorizaţi! Toţi! Facultăţile complotează de fapt împotiva noastră şi ne vor răul. Angajatorii ne vor binele. Ei ştiu ce e dulce pentru noi. Ei sunt mama şi tata. Ei ne dau de papa.