Globurile de aur 2008 fără covor roşu
Ca în fiecare an, Globurile de Aur dau o măsură a favoriţilor la premiile Oscar. Anul acesta a avut loc greva scenariştilor
americani şi nu am mai putut beneficia de inefabila afişare pe covorul roşu a vedetelor, deci nici de ceremonia lacrimogenă tipică. Cu toate acestea, premiile rămân importante în ceea ce priveşte previziunea pentru Oscar chiar şi oferite în cadrul unei conferinţe de presă. Iată un articol scris de EVZ pe 13 ianuarie aici dacă vreţi să înţelegeţi mai bine contextul grevei scenariştilor.
Pentru mine, aceste evenimente nu demonstrează altceva decât superficialitatea unor premii sclipicioase şi adesea neconcludente (Golden Globe, Oscar) în ceea ce priveşte cinematografia. Întotdeauna mi s-a părut o confiscare greţoasă a unor valori artistice când ele de fapt aparţin artiştilor, dar mai ales publicul. Acesta din urmă girează calitatea sau nu. Oricum, dacă ar fi să fim sinceri, filmele cu buget mare (zaharos de comerciale) nu prea ar avea ce căuta pe listele unor critici de primă mână cum sunt cei care decid Oscarurile, nu-i aşa? Dar decât să fim sinceri, mai bine hai să fim realişti şi să acceptăm că cinematografia americană (mai ales) este o industrie enormă care produce bani, vise şi trend-uri pe bandă rulantă. Destul însă cu părerile mele atât de “europene”. Oricât aş spune că valoarea unui film nu e dată de premii, întotdeauna vor fi oameni care vor avea contra-argumente pertinente. De aceea şi datorită show-ului intens promovat, Oscarurile sunt pentru cei mai mulţi oameni o măsură a cinematografiei pe anul tocmai încheiat. Duminica trecută, 13 ianuarie 2008, Globurile de Aur au fost decernate şi iată câteva dintre cele mai importante premii:
Cea mai bună dramă – “Atonement”
Cea mai bună comedie / musical - “Sweeney Todd”
Cel mai bun actor în rol principal-dramă – Daniel Day-Lewis – “There Will Be Blood”
Cea mai bună actriţă în rol principal-dramă – Julie Christie – “Away From Her” (*2006)
Cel mai bun actor în rol principal-comedie/musical – Johnny Depp – “Sweeney Todd”
Cea mai bună actriţă în rol principal-comedie/musical – Marion Cotillard – “La Mome”
Cel mai bun actor în rol secundar – Javier Bardem – “No Country For Old Men”
Cea mai bună actriţă în rol secundar – Cate Blanchett
Cel mai bun regizor – Julian Schnabel – “Le scaphandre et le papillon”
Restul premiilor aici.
Nu am văzut niciunul dintre filmele premiate, dar mai ştiu câte ceva despre ele sau despre actorii prezenţi. Daniel Day-Lewis nu este şi nu va fi niciodată o surpriză în ceea ce priveşte performanţele actoriceşti excepţionale. Din ce am citit, nu cred că are rival anul ăsta şi poate ar fi cazul să îşi ia revanşa pentru pierderea Oscarului în rolul maleficului Bill Măcelarul din “Gangs Of New York”.
Johnny Depp este printre actorii mei preferaţi, dar nu neapărat pentru rolurile pentru care a fost premiat. Atât “Piraţii din Caraibe” prima parte, cât şi “Finding Neverland”, nominalizările sale precedente la Oscar nu m-au convins deloc. Cu toate acestea, nu înţeleg ce s-a întâmplat cu criticii când au văzut “The Libertine”, “Ed Wood” sau “Donnie Brasco”. Aştept să văd “Sweeney Todd, dar sunt rezervat. Prefer să nu îmi fac aşteptări prea mari şi nici nu cred că va primi premiul. Îi prevăd o careră de genul celei a lui Peter O’Toole – 9 nominalizări la Oscar, 0 câştiguri.
Javier Bardem este considera într-adevăr, de foarte multă lume, marele favorit anul acesta şi cred că va câştiga. Casey Affleck a primit şi el critici bune pentru “Asasinarea lui Jesse James”.
Cate Blanchett iarăşi nu reprezintă o surpriză, fiind evident una dintre cele mai bune actriţe ale zilelor noastre. Cred că va lua din nou Oscarul. Oricum sunt convins că va fi nominalizată şi pentru rolul secundar din “I’m Not There”, cât şi pentru “Elizabeth: The Golden Age”.
Cam atât în ceea ce priveşte previziunile mele despre Oscar bazate pe Globurile de Aur. Dacă vreţi, totuşi, să vedeţi predicţii profesional intraţi pe awardsdaily.com.