Tinereţea mea – priceless

Se spune că e greu să intri în publicitate, că este un sistem închis. Oare?

Industria de publicitate se află într-o criză de forţă de muncă de ceva ani încoace. Facultăţile nu reuşesc să livreze oameni pregătiţi, societatea românească nu reuşeşte să livreze oameni motivaţi şi cu bun simţ, iar agenţiile care vor mai mulţi bani au nevoie de mai mulţi oameni. Pentru că… despre asta este vorba, în fond! Despre BANI! Foarte mulţi chiar.

Deschiderea?

În 2006 Leo Burnett a lansat Leo Academy, iar în 2007 McCann Erickson a lansat McCann Creative Mentorship şi Teodora Migdalovici, ambasadorul Cannes Lions în România, a lansat “Grădiniţa Cannes“. Toate cele enumerate mai sus sunt mai mult sau mai puţin şcoli de publicitate dedicate studenţilor şi mai ales tinerilor interesaţi de această MESERIE. Este un JOB, nu o artă, nu o pasiune, nu o vocaţie. Tot respectul pentru oamenii care au coordonat proiectele de mai sus, întrucât şi-au furat din programul încărcat pentru a pregăti GRATUIT tineri care, în fond, nu oferă nicio garanţie.

Tot în 2007 s-a lansat şi Şcoala IAA, care oferă o şansă unică tinerilor doritori de publicitate pentru doar 1500 de euro (membrii IAA) sau chiar super-oferta de 2000 de euro pentru gigeii obişnuiţi. Desigur, evaluarea dosarului de înscriere presupune o taxă de 50 de RON. Şcoala IAA este, fără îndoială, aşa cum spun şi organizatorii, “cea mai ieftină formă de training a industriei” – doar 10 euro pe oră dacă ar fi să cumulăm timpul petrecut pentru studii.

În 2008 se lansează cu surle şi trâmbiţe (ca de obicei) Şcoala ADC*RO, care va începe activitatea din aprilie. Între timp, criza de forţă de muncă a industriei s-a agravat.

Ce face şcoala?

Şcoala ADC*RO aduce unii dintre cei mai tari 12 creativi pentru a:

- forma o generaţie de tineri ambiţioşi, talentaţi şi disciplinaţi

- realiza o schimbare de mentalitate care crează un mediu sănătos, competitiv în domeniul creativ

- deschide o uşă către industria de publicitate pentru cei care îşi doresc să lucreze în domeniu

- deveni un reper pentru nivelul de pregătire al tinerilor din industrie

*Cum poate îndeplini Şcoala ADC*RO aceste obiective asemănătoare cu învingerea lui Darth Vader de către Bugs Bunny?

Pentru cine?

Publicul este alcătuit, practic, din oricine, pentru că industria s-a “deschis”. Liceeni pasionaţi, studenţi aspiranţi, juniori care deja lucrează şi vor să beneficieze de crema creaţiei publicitare carpato-danubiano-pontice.

*Adică toate categoriile astea trei sunt cam la acelaşi nivel de pregătire. Sau nu asta rezultă?

Cât durează şcoala?

Trei luni de zile, din aprilie până în iunie, adică 12 săptămâni, adică 24 de seminarii. Sunt două seminarii pe săptămână – unul teoretic (oarecum) şi unul practic (petrecut în agenţii). Săptămânal, “aspiranţii” primesc brief-uri (teme, pentru necunoscători) pe care să le rezolve în cursul săptămânii. Eu aş estima un seminar la maximum 4 ore (este o estimare exagerată, desigur, dar nu se precizează pe website). Asta înseamnă 24 x 4 = 96 de ore.

*O lună de şcoală durează aproximativ 96 de ore. ADC*RO propune 96 de ore pe trei luni de zile şi costă cât un an de şcoală.


Cât costă şcoala?

Aici devin lucrurile interesante. Că doar e vorba de BANI! Şcoala costă 500 de euro de persoană, sumă achitată după o evaluare a candidatului. 500 de euro x 60 de candidaţi (numărul maxim) = 30.000 de euro. Hai să scădem 2.000 de euro pentru deisgnul website-ului, paharele de apă, pixurile şi agendele pe care le vor primi candidaţii, etc. Rămân 28.000 de euro şi 12 creativi. Adică 777 de euro de creativ. Adică 8 euro pe oră. Un candidat plăteşte aproximativ 5,2 euro pe oră.

*Se pare că baremul de 10 euro pe oră oferit de IAA nu mai este “cea mai ieftină formă de training a industriei”. Oare Sorin Psatta (BBDO Grafitti), Ştefan Chiriţescu (BBDO Grafitti), Răzvan Mătăşel (Leo Burnett), Răzvan Varabiescu (Media Direction), Ştefan Liuţe (Grapefruit) sau Tudor Fulea (Leo Burnett) cum reuşesc să îşi rupă din timp pentru a preda la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării? Oare ei câţi euro primesc pe oră din partea “Universităţii Bucureşti”? Sau ei nu sunt “creativi”?

Iată aici un interviu cu doi dintre “profii” de creaţie publicitară de la Şcoala ADC*RO. Iată şi un articol despre creşterea salariilor din publicitate: aici via Cristi Manafu. Mai pe scurt, salariile cresc în ton cu industria, adică o rată de 17% pe lună. În acel articol, Adrian Boţan, director de creaţie McCann Erickson (cea mai puternică/bogată agenţie de publicitate din România) afirmă că “În prezent, salariul minim de intrare în industria de advertising este de 1.000 de lei, dar avem garanţia unei creşteri anuale de 17%”.

Din surse pe cât de sigure, pe atât de anonime, vă pot spune că salariul de “entry” într-o agenţie mare este, de fapt, de 8 milioane de lei vechi şi rămâne aşa cel puţin 6 luni de zile (nu 10), iar zvonuri spun că unii “creativi” ţin copii cu idei prin agenţii pentru 100 de euro/dolari pe lună cu menţiunea că este o onoare pentru ei să înveţe meserie acolo.
***

Pentru a parafraza o campanie publicitară celebră, iată şi cum văd eu cariera în publicitate comparativ cu una în jurnalism:

Şcoala ADC*RO - 500 de euro

Un an de şcoală la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (la care studiez) – 20 de milioane

Un salariu de începător (“entry level” pentru cunoscători) în publicitate – 10 milioane

Un salariu de baştan în publicitate (adică post de conducere = să fii foarte bun şi foarte alunecos, parşiv sau descurcăreţ – cum vreţi voi plus 5-7 ani de experienţă minimum) – poate depăşi 65 de milioane (aici)

Un salariu după de începător în jurnalism: 10 milioane (urcă după doi ani la 15 milioane sau chiar la 20 dacă îţi găseşti o colaborare în plus faţă de jobul full time; în 4-5 ani poate ajunge la 35-40 de milioane sau chiar mai mult dacă eşti bun şi dedicat meseriei)

Timp de lucru într-o redacţie de ziar: 8 ore

Timp de lucru într-o agenţie de publicitate DE TOP: de la 10 ore în sus (nopţi dormite în agenţie)

Tinereţea mea – priceless

***

Deci… de ce aş lucra în publicitate?

Aştept răspunsuri sincere, pertinente la întrebarea asta.

***

PE VIITOR

Aş mai avea câteva probleme în direcţia asta, dar deja am făcut articolul ăsta prea lung. Poate pe data viitoare ne gândim şi la:

1. Problema pasiunii la locul de muncă – cât e bullshit, cât e pe bune? Chiar te pasionează singura cale de supravieţuire (jobul) sau crezi că ar fi drăguţ să te pasioneze? Pasiunea pentru muncă e la modă (corporaţiile realizează că angajaţii au şi viaţă personală şi nu le convine – viaţa trebuie să se suprapună jobului – rezultă jobul=pasiunea vieţii tale de sclav pe plantaţii)?

2. Problema deschiderii industriei marcomm în România – cât e bullshit, cât e pe bune? S-a gândit cineva la “deschiderea” faţă de “aspiranţii pasionaţi” care nu îşi permit cei 8-10 euro pe oră, dar sunt talentaţi? Ce poate învăţa un director de creaţie pe un novice în domeniu – nu e distanţa prea mare? Nu ar fi normală o pregătire cu un junior?

P.S. : Dacă vreau să învăţ cum e să ai umor grobian, mă duc la meciuri sau în discoteca de manele. E mai ieftin.

3. Problema raportului bani-timp-viaţă (libertate) - De ce vrem să muncim? Ca să facem bani. De ce vrem să facem bani? Ca să avem libertate. De ce vrem să avem libertate? Ca să fim fericiţi. Munca te face fericit sau crezi tu că te face fericit ca să justifici viaţa scurtă pe care trebuie să o trăieşti? Eu încep să muncesc la 20-21 de ani şi trebuie să “trag tare” ca să îmi construiesc o carieră. Ca să ce? Să încep să mă distrez la 40 de ani? Ca să ce? Să îşi cumpere şefii mei X5 sau Q7 în timp ce eu sting lumini ca să nu consum energie şi să salvez planeta?

*Sunt conştient de clişeul implicit al dihotomiei muncă-distracţie. Să zicem că majoritatea le vedem opuse.