Ce este libertatea de exprimare?

Wikipedia spune:

Freedom of speech is the concept of being able to speak freely without censorship. The right to freedom of speech is guaranteed under international law through numerous human-rights instruments, notably under Article 19 of the Universal Declaration of Human Rights and Article 10 of the European Convention on Human Rights, although implementation remains lacking in many countries. The synonymous term freedom of expression is sometimes preferred, since the right is not confined to verbal speech but is understood to protect any act of seeking, receiving and imparting information or ideas, regardless of the medium used.

***
O definiţie. Ca multe altele date de un Occident generos cu conceptele generoase. Democraţie, dreptate, egalitate, libertate de exprimare, etc. Leagănul culturii a progresat atât de mult încât a dat puterea individului: prin libertatea de expresie. Internetul este apogeul libertăţii individuale întrucât permite fiecărui om să îşi spună părerile fără cenzură.

*
Libertatea de exprimare este, desigur, un deziderat. La fel ca pacea în lume. Sau democratizarea informaţiei. Guvernele statelor reacţionează din ce în ce mai mult negativ faţă de acest termen pentru care îşi blesteamă zilele că l-au oficializat. “Criza din Tibet” unde câteva zeci de demonstranţi (cifrele oficiale au dat 84 de morţi) sunt ucişi în capitala Lhasa de soldaţii guvernului chinez a fumegat timid în media occidentală câteva zile după care s-a stins. Comuniştii chinezi au avut grijă să se întâmple asta foarte repede. Şi probabil numărul de călugări tibetani ucişi a depăşit câteva sute… cine ştie? Poate chiar toţi. În fiecare zi apar ştiri despre China care închide YouTube sau alt website care “contravine politicilor statului”. Republica Comunistă Chineză a devenit acel Big Brother descris în cartea lui Orwell. Sau, cel puţin, este pe cale să devină.

*

De cealaltă parte a lumii, guvernul american negociază implantarea cipurilor în cetăţeni din motive de securitate (desigur) şi lasă din ce în ce mai multe companii să ştie ce mănânci, unde te *aci, cu cine ţi-o pui şi de ce. Patria democraţiei a intrat în paranoia terorismului din 2001, iar corporaţiile sunt speriate de creşterea economică a Chinei. Primul lucru cere securitate întărită, al doilea eficientizarea muncii.

*
Pe Dâmboviţa are sens să discutăm despre libertate de exprimare sau libertatea presei? Îmi vin două exemple de evenimente recente în minte care nu ar fi fost popularizate fără ajutorul blogosferei.

1. Ludovic Orban loveşte o fetiţă cu maşina şi se face că ninge. Scapă basma curată, dar măcar se face de rahao. Presa tradiţională? Pauză.

2. O studentă e ucisă pe bulevardul Kiseleff din Bucureşti (vinerea trecută, 28 martie) pe trecerea de pietoni lângă câţiva dintre numeroşi poliţişti chemaţi să ne protejeze cu ocazia summitului. Aceştia trebuie să ghideze coloana primului-ministru. Presa tradiţională??? O mare pauză. Evenimentul Zilei, demascatorul de corupţi sau Jurnalul Naţional, lider la cotidiene “serioase” nu scriu nimic despre eveniment. Alte “organe” de informare la fel. Blogosfera urlă. De ce?

a) e an electoral

b) e summit

Trebuie să precizăm însă că se discută de o “lege a internetului” aşa că treaba asta drăguţă cu blogosfera s-ar putea să aibă un pic de suferit. Oricum, toţi scriem de pe un IP, iar majoritatea îşi dau numele real. Aşa că… nu se ştie cât o sa mai ţină faza cu “libertatea de expresie online” în România.

**
Revenind la conceptul de “libertate de exprimare”… Mass-media va prezenta mereu realităţi politic favorabile, nu realităţi politic nefavorabile. Ea trebuie să informeze răcanul. Oaia. Lucrătorul. Imbecilul care pune ştampila. El poate fi scuipat, prostit, dispreţuit, fentat, ucis pe trecerea de pietoni, băgat la pârnaie dacă fură o pâine sau taxat de stat pentru cadoul de 8 martie. Se vrea ca acest personaj să se exprime liber sau să fie corect informat? Cine vrea asta?

Oricum libertatea asta de exprimare e un vis, un brand chiar. La fel ca Che Guevara sau ca victimele de la revoluţia din 1989. Sau ca victimele din 11 septembrie 2001. Ioana d’Arc, Iisus Hristos, etc. Entităţi de semnificaţii pe care le folosim pentru a obţine anumite reacţii sau pentru a atinge anumite obiective. Produse care se vând cu scopuri foarte clare. Pragmatismul lupilor care ne conduc este atât de contrastant faţă de bovinismul nostru. Mâncăm de la Mac, ne jucăm Fifa, urlăm la meciuri. Bem bere, ne reproducem şi facem caterincă. Ce nevoie avem noi să ne exprimăm liber?

Freedom of speech is bullshit. Trăim în chenare socio-politice clare. Care acceptă greu schimbarea. Majoritatea nu vrea adevărul. Vrea pâine şi circ. Elita nu vrea adevărul. Vrea majoritatea. Stat agrar, puternic religios, cu tendinţe spre mafiotism şi nepotism. Tradiţie favorită: sugrumarea propriilor valori. Omuleţi… mulţi şi … lipsiţi de libertatea de exprimare.

Recommend ‘n’ run

Câteva recomandări rapide:

1. Rezultatele unui sondaj cu privire la viziunea PR-iştilor români asupra internetului realizat de Evensys şi lansat la PR Forum 2008 (acum aproximativ o săptămână)  – aici. (ca să downloadaţi versiunea pdf durează două minute să vă faceţi cont pe slideshare.net)  Foarte interesant! Desigur că blogurile sunt the ex/present/next big shit. :)

2. Rezultatele sondajului realizat de brandchannel.com cu privire la cele mai “cool” branduri din lume. Aici. Apple poate fi considerat cel mai viu şi complet brand din lume, conform acestui sondaj.

3. Cele mai periculoase tehnologii noi. Aici. Ca de obicei, fiecare tehnologie are o latură malefică, întrebuinţată de un doctor nebun pentru genociduri sau transformarea rasei umane într-o masă de sclavi spălaţi pe creier (nu că nu ar fi deja :P ).

4. Cele mai revoluţionare combinaţii de tehnologii din ultimii 25 de ani, care chiar au schimbat lumea şi au dat naştere erei digitale. Aici. 

5. Cel mai tare site pentru tutoriale. Despre orice, pentru oricine! Aici. 

Da, sunt nesimţit

Astăzi a fost o zi enervantă.

Pentru că m-am enervat pe propria stare de nervi.

Am început ziua cu plătirea unei amenzi RATB pe care am luat-o alaltăieri. Am greşit ghişeul şi a trebuit să fac o staţie pe jos până la ghişeul “unde se plătesc amenzile”. Acolo, o babă obosită, protejată de o cabină enorm dintr-un material ce părea dur, ca o tablă nesimţită aşa, m-a ţinut zece minute ca să plătesc o mizerie de amendă. Scenarii de Quentin Tarantino care implicau bietul biped cu bluză roşie şi părul creţ de la ghişeu îmi traversau creierul încins.

La mine pe zonă se fac lucrări de trotuar că vine summitu’ băieţilor mari ai lumii. Din cauza asta eu, biet sclav al cetăţii, sunt obligat să parcurg distanţe penibile pe jos fiindcă au fost deviate anumite trasee de pârţobuze. Azi am pierdut unul din cauza că m-a ţinut parameciul de la ghişeu zece minute. M-am iritat şi am intrat într-un magazin să îmi iau ceva dulce să mă calmez. (nu e ok, dar e mai bine decât o ţigară sau o duşcă de whisky) Când am ieşit din chioşcul scării în care intrasem, a mai trecut un pârţobuz pe lângă mine…

L-am prins într-un final pe al treilea. Am mâncat un Kinder Duplo şi am băgat ambalajul în buzunarul de la geacă. Am vrut să îmi scot playerul ca să ascult nişte muzică să mă calmez, dar surpriză! No fockin’ battery! În timp ce am scos playerul, mi-a căzut ambalajul pe scaunul din stânga. Nu am avut chef să îl bag la loc şi l-am împins pe podeaua pârţobuzului 139 (în caz că nu ştiţi despre ce este vorba, intraţi aici, vă rog).

Un cetăţean călător, cu un bun simţ de mare angajament:

“Auzi, te crezi mai şmecher că ai aruncat aia pe jos?”

Subsemnatul: “Da.” (zâmbind)

Cetăţeanul: “Ridic-o de jos, acuma! Apleacă-te şi ridic-o!”

Subsemnatul: “Nu am chef.” (zâmbind în continuare)

Cetăţeanul: “Eşti chiar nesimţit!”

Subsemnatul: “Da, sunt nesimţit.” :)

Un pic mai mult decât muzică

Mozart Requiem

Tuba Mirum

Confutatis

Herbert von Karajan.

Comunicat de blogosferă – Pauză spirituală

Salutare dragii mei,

Ţin cu restrişte în suflet să vă anunţ că mă voi retrage într-o crevasă de spiritualitate pentru un bob de timp. Am decis să apuc calea poienelor elfice şi să cutreier hăţişurile vieţii de culegător de vreascuri. Călătoria spre care mă avânt cu inimă deschisă şi învârtoşare fierbinte îmi promite drumuri deschise, aventuri, provocări şi oameni noi.

Voi reveni cu învăţăminte de o profunzime spirituală greu comprehensibilă de orice organism terran. Cu toate acestea, voi încerca să vă împărtăşesc extracţiile de sens pe care le voi fi efectuat în această sagă a cunoaşterii.

Ne revedem într-o săptămână.

Al vostru, Goriulian.

Cu ce se ocupă Organizaţia Naţiunilor Unite în Tibet?

ONU este o instituţie falsă, inutilă, politizată şi ipocrită. ONU este o instituţie depăşită şi subjugată intereselor macroeconomice, care are rolul exclusiv de a prezerva imaginea unei lumi occidentale care a scăpat porumbelul “drepturle omului” din gură, iar acum nu ştie cum să îi rupă gâtul. Iată definiţia instituţiei care avea menirea să asigure “pace pe pământ” odată cu sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Criza din Tibet nu este în agenda reprezentanţilor ONU zilele acestea. Ei sunt încă ocupaţii cu ruperea Kosovo din Serbia.

“The United Nations (UN) is an international organization whose stated aims are to facilitate cooperation in international law, international security, economic development, social progress and human rights issues.”

Definiţia ONU pe Wikipedia

“to facilitate cooperation” – destul de convenabil, nu? Mai au puţin şi introduc şi verbul “a încerca” în definiţie. Nu spun că ONU ar trebui să intre peste China şi să aducă trupe de menţinere a păcii în Tibet, dar voi aţi observat vreo reacţie a instituţiei “pacificatoare”?

China este pe cale să devină cea mai mare putere economică din lume în 5-10 ani. SUA este în pragul unei căderi economice, iar China are o creştere fabuloasă. Cu toate acestea, vorbim încă de un stat comunist, ale cărui autorităţi ucid 80 de protestatari (cifre vechi probabil – de săptămâna trecută) tibetani. Călugări tibetani – adică băieţii ăia cu meditaţiile, poziţiile lotus şi ursuleţii panda. 80 este estimarea guvernului tibetan refugiat în India, dar cine ştie care este numărul real? Câteva mii, oare?

China s-a asigurat că presa occidentală nu are acces în zonă şi încearcă să contracareze cât mai mult informarea despre evenimentele din capitala Tibetului, Lhasa. În ceea ce mă priveşte, comuniştii chinezi ar putea să extermine toţi tibetanii din capitală în câteva zile şi să infiltreze agenţi secreţi în locul lor, pentru a păstra aparenţele unei rezolvări pentru Occident. Occident care e din ce în ce mai îngenuncheat în faţa arabilor, a Chinei sau a Rusiei. Din cauza energiei, desigur. Şi nu numai.

Trăim vremuri tulburi, în care guvernele controlează îşi populaţiile muşamalizat, prin mijloace de care ar fi mai bine să nu ştim.

Gluma cu uşa rotativă

Azi am fost la un film la mall.  Am gândit mai de mult o maximă d-asta fiţoasă, mai intelectuală aşa:

“În Mall, cocălăria nu este o condiţie, ci un deziderat“.

Adică nu e suficient să fii cocalar pur şi simplu. Trebuie să te perfecţionezi, să adaugi o piatră preţioasă de sticlă verde pe catarama de la cureaua aurie data viitoare când vii să joci bauling.  Trebuie să îţi scrutezi adversarii (adică toată societatea complementară de cocalari) supărat, să le arăţi tu la duşmani. Pentru că toţi sunt, de fapt, duşmanii tăi. Dar le arăţi tu, frate – că eşti şmecher de şmecher. Şi ca să le-o tragi la bulangii, faci gluma cu uşa sau, mai cool, “the door joke”.

Ce înseamnă “the door joke“?

Păi e simplu. La orice Mall care se respectă, există acele uşi de sticle care se rotesc, ca nişte cabine de telefon cilindrice aşa. Ele se rotesc în general în sensul în care intră sau ies oamenii din centrul de iluminare spirituală şi bunăstare. Eh, păi uite tocmai aicea e şchepsisu!

Că tu schimbi sensu’, frate! Faci caterincă de fraeri că le schimbi sensu’! Le arăţi că poţi să schimbi direcţia în care se învârte uşa. Nu se mai învârte de la sine, ci o învârţi tu! Pentru că ai făcut “gluma cu uşa“!

Dar astea sunt pentru novici. O simplă opunere faţă de sensul clasic al uşii învârtite nu e suficient. Cu cât mai creativ, un cocalar capătă recunoaştere socială mai mare! Deci tre’ să diversifici gluma cu uşa. Poţi să o învârţi în gol, să te bagi cu toată echipa în ea, să îi tragi picioare.

Trebuie să vă mărturisesc ceva. Astăzi, când am ieşit de la mall, am făcut şi eu gluma cu uşa. :D Am simţit nevoia pentru că m-a invadat acea dorinţă a chemării mall-ului. Apropo, chemarea mall-ului românesc nu este spre shopping. Ci spre cocălărie! Reţineţi asta!

Voi aţi făcut vreodată gluma cu uşa?

Ce se întâmplă la Ringier?

Evenimentul Zilei

- traficul noului site evz.ro a scăzut cu 130.000 de vizitatori într-o singură lună (februarie)

- redactorul-şef Răzvan Ionescu a părăsit ziarul la începutul lunii martie

“Plec de la Evenimentul Zilei pentru că ziarul a rămas cu câţiva ani în urmă la nivelul comportamentului comercial. Cele mai multe dintre planurile de distribuţie, marketing şi vânzări pentru acest ziar, întocmite începând din primăvara anului 2005, au rămas pe hârtie”

Răzvan Ionescu via Cotidianul

- redactorul-şef adjunct Grigore Cartianu părăseşte ziarul pentru a deveni redactor-şef la Adevărul

“întâmplările din ultimele zile şi comunicarea defectuoasă cu managementul Ringier l-au determinat să ia această decizie, după ce refuzase anterior altă propunere de la Adevărul” via Business Standard

Libertatea

- nu mai ţin minte exact (o să caut), dar am citit undeva că traficul website-ului (libertatea.ro) a scăzut cu 50-80.000 de vizitatori în februarie, iar cel al Can Can a crescut cu un număr similar; la tiraje se întâmplă ceva aproape similar şi cred că putem băga mâna în foc că “Libertatea” nu mai este mămica tabloidelor. Can Can şi Click merg excelent. Publicul online e necruţător. :D

Capital

Potrivit Studiului Naţional de Audienţă, Capital a scăzut cu 10% în perioada 2006-2007 , iar competitorii săi direcţi, Săptămâna Financiară şi Business Magazin au scăzut doar cu 1,31%, respectiv 6,9%.

Bolero, Unica şi TV Mania

Conform cifrelor furnizate de Studiul Naţional de Audienţă următoarele publicaţii au înregistrat scăderi în perioada octombrie 2006 – octombrie 2007 după cum urmează:

Bolero - minus 15,19% (de la 182.000 la 158.000 de cititori)

Unica – minus 33,99% (de la 339.000 la 253.000 de cititori)

TV Mania - minus 21,46% (de la 515.000 la 424.000 de cititori)

Recomandare: O analiză interesantă a scăderilor din media românească la Iulian Comănescu : prima parte şi a doua

Deci?

Ce se întâmplă la Ringier? Jurnalul Naţional se menţine pe poziţii, Cotidianul creşte văzând cu ochii, iar Evenimentul Zilei îşi face un website cu o căsuţă de căutare mai mică decât cea de pe blogul meu în plină criză a industriei de publishing. Mai mult, pierde oameni pe bandă rulantă.
Libertatea avea supremaţie absolută şi acum îi respiră Can Can în ceafă.

Capital pur şi simplu a avut marketing prost şi nu mai face faţă competiţiei.

La revistele feminine nu mă bag, dar la ghidul TV pot să vă spun că “PRO TV Magazin” nu a scăzut la fel de mult ca “TV Mania”. Ce să-i faci, generaţiile astea nu prea se mai uită, bre, le tembelizor.

Corina, lasă-te de meserie, mami!

Corina Dănilă are ceva extrem, dar EXTREM de enervant. Nu îmi dau seama foarte clar ce este, dar femeia asta pur şi simplu este genul căreia îţi vine să îi faci glume mârlăneşti, ca în liceu. De genul frecatului cu zăpadă, clasicele piedici sau palme peste ceafă. Dacă Andreea Marin are un ton şi o mimică enervantă, la Corina Dănilă totul începe în primul rând cu vocea.

Urmează o gestică a gurii, care atunci când vrea să accentueze un cuvânt, se mişcă într-o parte. Considerabil prea mult, aşa cum face Călinescu (Florin, nu Puiu).

“De ce nu o femeie preşedinte în România?”, “Este Consuelo (probabil nevasta lui Mutulică) o femeie puternică?”, “Ce presupune să fii o femeie bună de business?”

OK. Am înţeles. Este o emisiune despre femei, cu femei, pentru femei. Foarte frumos! Dar… de ce este “moderată” de Corina Dănilă? De ce nu vine Corina să zică “femeile rulz” şi să plece acasă şi cu asta basta? Unde este valoarea de dezbatere? Corina Dănilă este încrezută, superficială, iritantă şi nepregătită suficient. Desigur că voi fi acuzat că nu o înghit pe Corina pentru că este “feministă” şi da! Aveţi dreptate: nu înghit feminismul agresiv, prost înţeles şi aplicat de ţoape “emancipate” care vorbesc agramat.

Sursă foto: adevarul.ro (Corina Dănilă) şi euforia.tv (Manuela Fedorca)

Mama se uită la emisiuni pentru femei pe “Euforia TV” şi mai trec din întâmplare pe acolo şi mai pierd cinci minute în faţa televizorului. Mai de mult, era în vogă “De trei ori femeie” cu Mihaela Tatu, iar acum sunt foarte cool Manuela Fedorca şi Corina Dănilă. M-am uitat un pic la Manuela Fedorca şi am remarcat că este simpatică, spontană, sexy şi inteligentă. Şi mai are ceva: tact. Dănilă îşi face invitatele să plece pentru rating. Nici nu are sens să fac comparaţii de fizic între ele. :)

P.S.: Corina a jucat ca un rahat în “Numai Iubirea”. Nu m-am uitat, dar am văzut scene şi genericul. Se vede din generic că este praf!

Despre ciudaţi sau mai cool “about freaks”

“FREAK!”

Este o replică pe care ne-am obişnuit să o auzim în filmele cu adolescenţi americani cool care se iau de acei copii “ciudaţi” ai clasei. Acei copii cu “probleme”. Sau poate chiar “mici defecte”. Deşi patria democraţiei, SUA adolescentină este necruţătoare cu orice este diferit de dogma societăţii perfecte, cu părul blond şi dinţii albi care joacă fotbal american sau participă la meciuri pe post de majoretă.

În 1932 însă, un om s-a hotărât să sfideze regulile societăţii printr-un film ce avea să facă istorie. Este vorba despre Tod Browning, regizorul filmului “Freaks“, în care regăsim mai multe teme foarte actuale:

- obsesia pentru perfecţiunea fizică

- contrastul dintre monstruozitatea diformităţilor fizice şi cea a diformităţilor sufleteşti

La nivel de simboluri, Tod Browning reuşeşte să intre în interiorul vieţii oamenilor respinşi de societate, ajunşi într-o trupă de circ tocmai diferenţei care i-a condamnat la stigmatul de “ciudaţi” sau “monştri”. Femei cu barbă, pitici, oameni-omidă (fără mâini şi picioare) şi alte defecte genetice împânzeau lumea circurilor legendare din vremurile lui Phineas T. Barnum.

Circul ca platformă de comunicare

Este vorba, mai precis, de secolul XIX, în care se dezvoltă multiple mecanisme de comunicare devenite astăzi PR sau publicitate. Dacă ar fi să gândim la rece, aceşti “freakşi” erau recipiente de marketing ideale: aveau un USP puternic (câte femei cu barbă cunoaşteţi?) şi se accentua mult pe brandul lor personal. “Veniţi să o vedeţi pe femeia cu barbă!” Apoi, aceştia erau “obiecte sociale” (concept care în viziunea marketer-ului Hugh MacLeod domină comunicare umană), adică se vorbea despre ei. Nu în ultimul rând, piaţa era în formare şi nişele neacoperite. Un nou defect însemna un nou “freak”, deci o nouă nişă de marketing pentru circul în cauză.

Alte timpuri, acelaşi circ

Dacă ar fi să facem paralele cu ziua de astăzi, circul a devenit mass-media, iar exponenţii nu s-au schimbat prea tare. Un “Can-Can” (că doar e pe val acuma) sau “Libertatea” vor ieşi mereu la rampă cu “un concurs de mustăţi”, un “sătean zoofil”, “surorile siameze” sau “femeia-ciclop cu elefantism”. Amintiţi-vă “Gong Show” cu Horia Brenciu sau acel show cu Dan Negru în care concurenţii băgau mâna în acvariul cu “ciudăţenii”. Este vorba de exact acelaşi mecanism. Oare suntem aşa de evoluaţi pe cât ne place să credem că suntem? :)

Minuni umane, nu ciudaţi

Cu ocazia acestui post, am descoperit şi un blog extrem de interesant, denumit “Human Marvels” (minuni umane) pe care autorul oferă o mică enciclopedie a “ciudaţilor” pe care îi consideră oameni interesanţi, nu dezgustători, aşa cum sugerează termenul peiorativ “freak”. Veţi găsi aici mai totul despre oameni cu deficienţe genetice sau ciudăţenii de alt ordin care au participat la spectacole de circ. Nu vă fie teamă, nu muşcă niciunul. :P

Bonus: topul celor mai mari “freakşi” de circ din istorie.

Update: Human Freaks 1 HF 2 HF 3