Vreau sa scriu ceva despre Olimpiadele Comunicarii, dar imi e frica sa nu scriu prea mult si sa va plictisesc sau sa scriu prea putin, adica o fraza. Cu toate acestea, trebuie sa fac un efort pentru ca, vreau nu vreau, sunt comunicator. Tocmai termin o facultate care ma arunca in categoria asta si am fost si la Olimpiadele Comunicarii, la PR, deci trebuie sa va spun ceva memorabil, coerent si unic despre experienta asta.
:) (zambet tamp)
Hai ca mi-a venit. Ideea.
Comunicarea… nu este o arta. Nu este o stiinta. Nu este ceva cool sau un domeniu profesional din care se fac bani multi. Poate este si toate aceste lucruri, dar cred ca in primul rand este o nevoie. Comunicarea cea mai buna se face din nevoie. Esti eficient atunci cand esti obligat de viata. Daca nu, ratezi trenul si nu supravietuiesti. La propriu si la figurat.
Oamenii nu comunica ceva fiindca au invatat asta in facultate si trebuie sa faca treaba asta: sa comunice. Oamenii au scopuri, mai mult sau mai putin clare, interese si obiective care trebuie atinse. Suna a truisme, a vorbe tampe din manuale, dar asa e.
Vorbesc frumos cu doctorul pentru ca vreau sa ma vindece. Trebuie sa fiu clar in ceea ce spun pentru ca viata mea / sanatatea mea depinde de asta. Nu am de ales. Exact asta inseamna orice situatie de comunicare.
Suntem obligati sa comunicam cum trebuie ca sa ne atingem scopurile. Mai mult, condamnati la comunicare eficienta pentru a supravietui.
Olimpiadele Comunicarii ar trebui sa ne pregateasca pentru realitatea dura care ne asteapta. In viata in general, nu doar in “industria comunicarii”.
- Nu ai spus ce trebuia si cum trebuia la un interviu, l-ai ratat, iar cariera ta a luat o alta intorsatura.
- Te-ai fastacit, exprimandu-te talamb si neclar, in fata femeii pe care o iubesti, iar ea a inteles ca tie iti plac homarii fierti cu aroma de anason. Oare ai ratat-o pe femeia vietii tale?
- Nu reusesti sa le explici copiilor tai ca nu este bine sa se uite la filme porno la 8 ani. Esti pregatit pentru consecinte?
- Te balbai si il faci pe politistul care te-a prins la locul crimei sa creada ca il minti. Nu va fi inchis altcineva in locul tau.
Gabriela Savitsky 14:06 p05 on mai 14, 2008 Permalink
Eu am şi absolvit-o şi tot aşa greu comunic… Înafară de nişte “şmecherii” sau strategii de comunicare, facultatea nu te poate învăţa ceva ce trebuie să fie în noi: bucuria de a împărtăşi. Empatia. Dragul pentru cei din jur.
Olimpiadele sunt nişte experienţe extraordinare. Cunoşti tineri, îţi dai seama că faci parte dintr-o “anume” generaţie… cred că a meritat…
Goriulian 14:06 p05 on mai 14, 2008 Permalink
@ Gabriela – Da, intr-adevar. :) Conteaza mult sa vezi viata in cei din jurul tau. Olimpiadele merita intotdeauna, doar ca nu stiu cat de usor e sa incadram oamenii in generatii. Personal, cred ca anul nasterii nu are legatura cu personalitatea cuiva. Poate doar cu liniile mari ale grupului social din care face parte, dar aici se cam opresc asemanarile. :)