Veni, vidi, toci, scribi, vici

In sfarsit, am terminat facultatea! :D Iata ce am mai facut in ultimul timp si ce urmeaza sa fac in curand.

Examenul de licenta

A fost mai usor decat ne asteptam, insa nu pot spune ca m-a dat invatatul afara din casa, asa ca astept cu nerabdare rezultatele care vor fi anuntate in una-doua saptamani. Eu zic ca am facut bine. For the record, am terminat facultatea fara nicio restanta, cu media 8,63. Simteam nevoia sa imi afirm oficial statutul de geek. :P Practic, e ultimul examen scolar din viata mea (daca nu mai fac si alta facultate). Urmeaza, insa, un master in toamna. Sa vedem unde si cum, insa as vrea sa mentionez ca sistemul de invatamant din Romania in general si mai ales programele de master sunt niste glumitze. :) Dar sa nu o dam in alte alea.

Intr-o luna o sa blogguiesc de pe un Mac

Yup. Devin oficial un “switcher”, asa cum sunt numiti cei care schimba sistemul de operare in care lucreaza. In cazul meu, voi opera de pe un iMac de 24 de inci la 2,8 GHz Core 2 Duo pe care abia astept sa il pozez (ca toti obsedatii Apple :D ) si sa il arat tuturor pe blog. Nu prea are sens sa dezvolt discutia, insa pot sa va spun ca este un vis implinit, dupa multe luni de zile in care am tinut banii la saltea. iMac este un desktop fara unitate centrala, facut din sticla si aluminiu, operat prin sistemul produs de Apple Mac OS X Leopard, considerat “cel mai performant sistem de operare din lume”. Cand imi voi pune manutele pe el, veti beneficia de posturi regulate pe aceasta tema. Despre cum e sa faci schimbarea, de ce am facut-o si care sunt rezultatele.

In week-end sunt in Busteni

Din iarna pana acum am iesit de doar doua ori din Bucuresti, o data in Ungaria, la Visegrad, la Autodesk Europe Press Day, a doua oara la Festivalul de Teatru de la Sibiu. Urmeaza un week-end de relaxare de care aveam nevoie ca de aer, departe de transpiratia si caldura din Bucale – oras devenit un calvar odata cu venirea verii. Daca se intampla ceva interesant acolo, revin cu impresii.

De marti incep sa lucrez

La noul meu job. Foarte departe de casa. Dar foarte foarte cool! La cea mai buna agentie de publicitate interactiva din Romania, pe nume Webstyler. Ca si copywriter, adica scrib de reclame online. Webstyler este de departe cea mai de succes agentie interactiva de la Internetics din ultimii 3-4 ani si are clienti ca Nokia, Coca-Cola, Timisoreana, PD-L, Joe, Ferrero (Kinder), Axe, Millenium Bank, Tiriac Auto, Ford, Hyundai, Apa Nova sau Altex. Este prima aplicatie de job si primul obtinut in domeniul in care imi doresc sa lucrez de cand am intrat la FJSC. Este, de asemenea, primul loc de munca in care vreau sa dau 110% din prima, fara sa ma gandesc ca nu ar merita sau ca as avea ceva de pierdut. Sper sa ma acomodez cat mai repede si sa invat cat mai repede cum se misca “industria”. Promit sa revin cu articole mai largi despre experientele mele acolo si mai ales un prim articol despre “cum sa te angajezi in publicitate”, care mai trebuie documentat.

Manu Chao, Stereophonics, Cypress Hill!

In chiar primul week-end dupa prima saptamana de munca, urmeaza B`est Fest, unde voi fi prezent in toate cele trei zile ale festivalului: UNKLE, Cypress Hill, Alanis Morisette, Stereophonics si… Manu Chao! :D Abia astept!

Sziget 2008

M-am hotarat unde imi voi face vacanta din aceasta vara: tot la Sziget, asa cum am facut si anul trecut. Desi line-up-ul este oarecum slabut anul acesta, ma duc acolo pentru atmosfera si sper sa primesc liber o saptamana de la noul meu sef. :D Iata cine va canta vara aceasta pe insula din inima Budapestei:

REM, Serj Tankian, Jamiraquai, Alanis Morisette (as vedea-o a doua oara), Sex Pistols, Iron Maiden, Apocalyptica, Babyshambles, Kaiser Chiefs, The Killers, The Kooks, Anti Flag, Delinquent Habits, Flogging Molly si Roisin Murphy. Cine mi-ar fi placut mie sa cante in plus, fata de artistii de mai sus:

Foo Fighters, Amy Winehouse, Godsmack, Manu Chao (nu conteaza de cate ori i-as vedea – tot nu m-as satura), Radiohead, Leonard Cohen, Fatboy Slim si eventual Slipknot. :P

PC de vanzare

Legat de Mac, am uitat sa precizez ca raman cu un PC bunicel, cumparat cand am intrat in facultate (adica 2005 toamna), dar upgradat intre timp:

procesor: AMD Athlon 3000+ la 1,8 Ghz
memorie: 1 GB RAM
hard-drive: 80 GB
video: ATI Radeon 9200 PRO – 256 MB

Placa de retea noua, doua unitati optice – CD-ROM si DVD-ROM combo (scrie si rescrie DVD-uri sau CD-uri) (LG amandoua), boxe, tastatura, mouse nou (optic). Software: Windows XP,. Office 2003, Adobe Creative Suite 2 (inclusiv Photoshop), Antivirus AVG 8, Winamp (muzica), BS Player (video), CCleaner (curatare registri si cookie-uri), WinRAR, Nero, Skype. Sistemul este cumparat in septembrie 2005, dar eu l-am folosit mai ales pentru munca, deci este intr-o stare foarte buna.

Pretul este (negociabil) de 10 milioane pentru tot sistemul (inclusiv monitor) si de 7 milioane pentru sistemul in sine (fara monitor), insa recomand cu caldura monitorul. Este LG si se vede excelent.

Poze cu sistemul in curand (nu am aparat foto momentan).

Todo es mentira en este mundo

Mentira

Minha Galera

Cum zicea Kevin Spacey in “Seven” cand s-a predat: “I did it again”

Astazi m-am inscris la licenta. Aventura birocratica pentru care ma pregateam a fost mult peste asteptarile mele, tot procedeul finalizandu-se in vreo zece minute. Inainte de asta, desigur, a trebuit sa alerg pentru a gasi un centru foto care sa imi dea pozele in aceeasi zi.

Afara e foarte cald, iar eu as putea sa scriu atat de multe lucruri interesante sau minunate pe blog, insa nu am foarte mult timp acum si nici chef prea tare. Asa ca o sa incep sa aberez, cu riscul de a-mi jigni cititorii care nu vor sa isi piarda timpul. :) Da chiar! Aviz celor care nu au timp: nu cititi!

Ar trebui sa incep sa ma plang in legatura cu licenta:  cat de mult am de invatat, cat de putin timp, cat de vagi sunt subiectele care nu ar fi trebuit sa fie vagi. Ar trebui sa descriu cu lux de amanunte cum o calugarita s-a speriat de mine in metrou (nu, nu m-am uitat la ea sexual, ci incercand sa surprind “zen-ul” in ochii ei – nu era zen). Oare sunt posedat? Oare ce a vazut acea femeie crestina in privirea mea de s-a speriat atat de tare?

Pe tine te sperie privirea cuiva?

Daca da, de ce? Ce vezi dincolo de culoarea ochilor? Simti o energie launtrica, devoratoare, inchisa adanc in temnita craniului lui? Sau al ei?  Sau nu vezi nimic?

Negarea. Inceputul existentei faustice. Ne vindem sufletul zi de zi pentru a obtine ce? Stim prea bine ca NU cele materiale aduc mantuirea. Ni se spune zilnic intr-un fel sau altul ca nu EU este cel mai important cuvant din viata unui om. Si cu toate acestea, negam totul. Negam iubirea, pe Dumnezeu, pe noi insine. Construim si daramam. Zi de zi. Toti suntem Manole. Blestemati in statiunea montana Sisif.

Deja incep sa ma gandesc daca sa mai apas pe “publish” sau nu.

- Dar te cenzurezi pe tine insuti! Cum poti sa faci asa ceva? Nici macar sa fii TU nu poti?

- E o aberatie. Cine o va citi nu va mai reveni nicicand aici. Eu nu citesc aberatiile altora, asa ca de ce le-ar citi ei pe ale mele? Postul asta de rahat incalca un milion de reguli de blogging!

- Fuck rules! Nu sunt facute ca sa le incalci? Vrei sa intri in existenta aia liniara, care poate emite doar lucruri “politically” sau “rationally correct”? A, daa… scuza-ma! Am uitat! Construiesti un brand personal. Faci social networking. Te marketezi. :)

- Nu neaparat. Dar pur si simplu e o mizerie ce scriu acum. Iar simplul fapt ca purtam dialogul asta spune totul. O sa inceapa oamenii sa creada ca am dubla personalitate. De fapt, de ce vorbesc eu cu tine acum? Esti doar o linie de dialog pe care eu decid sa o scriu sau nu. Pot sa apas pe “select all” si “delete” si sa uitam toata porcarioara asta penibila.

- Da, dar stii si tu ca nu o sa faci asta. Stii si tu ca, de fapt, vrei sa apesi pe publish si sa ti se rupa de consecinte. Pana la urma ce poate fi asa rau? Si-asa nu te mai citeste nimeni vara. Iar daca imi permiti sa fiu rautacios, nu doar vara. :) Acum faci pe avocatul diavolului cu tine insuti. Intrebarea este: cine e diavolul?

Pauză de licenţă

Anunţ cu regret că voi intra într-o pauză de pregătire pentru examenul de licenţă, aşa că voi fi prezent mai rar pe aici în următoarele două săptămâni. Nu deloc, ci mai rar. :D Succese şi vouă!

Drumul spre succes – muncă sau magie?

În fiecare zi mă lovesc de acelaşi zid nemilos, de nepenetrat, care nu îmi dă nicio şansă. Iată-l rezumat în câteva cărămizi:

Orice succes necesită foarte multă muncă.

E o constatare enervantă, obsedantă, dar şi minunată. Fiindcă munca dă un sens lucrurilor pe care le faci. Simţim că viaţa noastră are un sens dacă muncim şi suntem încurajaţi în direcţia asta. Mai toţi avem o tradiţie românească păcătoasă în a încerca să fentăm sistemul, să ne băgăm în faţă la coadă, să găsim scuze şi justificări care mai de care mai elaborate. Totul pentru a evita să muncim. Ce înseamnă totuşi să munceşti?

Să întreprinzi o acţiune din care rezultă un produs.

Asta ar fi cea mai simplă definiţie pe care o gândesc acum, însă ea se potriveşte pe foarte multe activităţi care nu sunt identificate de noi ca şi muncă. Dacă te duci la toaletă pentru a-ţi face nevoile reuşeşti să intri în definiţia de mai sus, dar asta nu înseamnă că munceşti. Cel puţin nu în reprezentarea noastră socială generală. Munca are un sens peiorativ implicit, de obstacol care trebuie terminat depăşit. Ne separăm viaţa în muncă şi distracţie, adică negru şi alb. O lume între cele două pare o utopie, precum un crepuscul infinit. O eclipsă de soare fără sfârşit. Ceva magic.

Doar oamenii care văd magie nu muncesc.

Ei nici măcar nu urmăresc cu persistenţă succesul în sensul său social în ceea ce fac. Ei sunt flăcări vii, făcute să vibreze la anumite forţe libere în natură. Oameni ca Einstein nu pot fi consideraţi oameni de ştiinţă, ci magici. Ei nu lucrează. Ei trăiesc.

Restul oamenilor sunt obligaţi de sistem să se adapteze la societatea contractuală. Oferi şi primeşti. Pui în balanţă totul. Ţi se pare că eşti plătit prea puţin pentru munca ta sau că petreci prea mult timp la serviciu. Abia aştepţi să “rupi uşa” ca să ieşi la bere. Unde vei povesti cât de greu şi stresant este jobul tău şi cât de dobitoc este şeful. Dar nu ăsta este drumul către succes. Fiindcă succesul nu necesită muncă în sensul în care o percepem în general.

Am identificat trei tipuri de drumuri diferite în viaţă în ceea ce priveşte succesul prin muncă:

1. Artistul/freelancer-ul/antrepenorul – omul care face ce vrea, când vrea şi mai ales cum vrea. El nu munceşte. El are o pasiune sau mai multe din care, fiindcă trebuie să trăiască, face şi nişte bani. Face foarte puţine compromisuri şi iubeşte libertatea. Urăşte convenţiile, clişeele, locurile de muncă şi se opune sistemului social uniformizant.

2. Carieristul - omul care îşi alege o carieră în care vrea să devină cât mai bun. Face mastere, doctorate, training-uri şi cuvântul “deadline” îi caracterizează stilul de viaţă. Crede în stabilitate, în instituţiile corporatiste, în sisteme şi reguli. Iubeşte banii şi controlul asupra propriei vieţi. Urăşte boemii, oamenii nehotărâţi şi versatili. Pentru el, libertatea  nu este o prioritate.

3. Cariartistul – este, desigur, un hibrid între cei doi de mai sus. Ştie că trebuie să facă anumite compromisuri şi să se conformeze la anumite reguli, dar în adâncul său le urăşte şi are un plan etern să scape de sistem. Etern până în momentul în care chiar reuşeşte. Acumulează experienţa necesară pentru a porni pe propriul drum de freelancer. Este foarte deschis celor două “lumii” şi îi place să jongleze cu diferite activităţi care să îi aducă echilibrul de care are nevoie – între bani şi libertate. Are tendinţe spre dualitate, fiind adesea versatil şi derutat.

*** A nu se confunda freelancer-ul convertit (punctul trei) cu cel natural (punctul unu).

Mori, demisionarule!

Când pleci dintr-un loc de muncă oamenii te urăsc.

Fără să îţi spună de ce. Din momentul în care cineva din companie află că nu vei mai lucra acolo, primeşti brusc o privire care îţi transmite că suferi de o boală incurabilă din propria ta vină. Chiar şi fata de la HR care, culmea, ar trebui să fie obişnuită cu venirile şi plecările. Însă eu cred că totul începe de la fata de HR şi continuă cu:

- colegi care nu mai zâmbesc aşa de larg pentru a nu face vreo entorsă de mandibulă – zâmbetele devin rezervate, ca ale unui străin din autobuz care nu înţelege ce vrei de la el

- mâinile nu se mai strâng, iar saluturile se rătăcesc printre coridoare unde sunetul este absent – adică nu se petrec

- şeful cel mare te priveşte scârbit, cu subînţeles şi ţi se adresează cu un condescendent “domnule Iulian” – el ştie că are o coadă de profesionişti mult peste nivelul tău care aşteaptă afară să preia ştafeta şi să ducă firma către glorie, dar vrea să îţi arate că eşti un vierme

- fata de la HR, secretara, femeia de serviciu, nea Costel cu cheia franceză în mână sau chiar băiatul care livrează pizza săptămânal te urăsc; te urăsc cu patimă pentru că pleci şi simt nevoia să îţi facă glumiţe, să se uite ciudos la tine sau să îţi arate că nu exişti

- conversaţiile care te implicau înainte te ocolesc, glumele tale au suferit o cădere irecuperabilă a concentraţiei de sare, iar faţa ta este pur şi simplu un loc la care oricine ar prefera să nu se uite

Te opreşti un moment pe un coridor semiîntunecat şi îmbâcsit de fum de ţigară, ţinând o hârtie în mână. Atunci te întrebi: ce au ăştia cu mine, frate?

a) se complexează instantaneu la gândul că “pleci la mai bine”

b) făceai parte din viaţa lor ancorată între acele coridoare îmbâcsite şi acum o părăseşti, deci trebuie să fii înlăturat brutal de acolo

c) ai fost un ratat în companie şi e foarte bine că pleci pentru că altfel ai fi oprit ascensiunea acesteia – trebuie să ştii că eşti un ratat

d) eşti un gunoi şi meriţi să mori, indiferent dacă te cunosc sau nu

Mori, demisionarule!

Timp, loc, relevanţă

Astăzi, când am coborât din autobuz (385) la staţia apropiată de casă, am trecut pe lângă un parc pentru copii recent construit. Oare de ce aşa recent? Asta este însă altă discuţie.

Parcul este plin ochi de părinţi şi copii zgomotoşi în fiecare seară, de o săptămână, de când s-a construit. Copiii urlă, sunt veseli, se simt bine şi sunt mulţi. Atmosfera este una de joacă nebună, ca într-o grădiniţă suprapopulată.

Astă seară este însă prima zi când observ un cetăţean de etnie irelevantă care comercializează… atenţie!… baloane colorate în forme diferite şi sticluţe pentru făcut baloane de săpun.

Timp: la o săptămână după lansarea pieţei – primul pe piaţă

Loc: parc pentru copii – plin

Relevanţă: 100%

Asta (nu numai asta, desigur) înseamnă marketing în primul rând. Momentul potrivit şi locul potrivit şi, cel mai important, relevanţă pentru public. Afacerea comerciantului de baloane de plastic şi săpun se desfăşoară la trei metri de parc, taraba sa fiind capota unei maşini. Este însă un startup promiţător, cred eu. Prevăd jucării, dulciuri şi alte prostioare relevante pentru clienţii săi de 5-10 ani.

Dacă mai multe companii ar înţelege şi ar aplica cele trei componente subliniate mai sus la scara afacerii lor, cred că s-ar bucura de un succes considerabil mai mare. Cea mai importantă lecţie pe care o putem însă învăţa de la aducătorul de baloane de săpun este următoarea:

Trebuie să fii primul pe o piaţă goală ca să ai succesul asigurat.

Probabil voi reveni asupra tarabei de jucării pe măsură ce aceasta îmi va confirma aşteptările sau nu.

Început de iunie – de prin viaţă

• după doi ani de presă (fără două luni) am decis să fac trecerea în publicitate – vreau de mult timp să vă ce înseamnă să lucrezi într-o agenţie şi acum e cel mai potrivit moment pentru a încerca – după doi ani de publicitate (timp în care termin şi masterul) voi putea să decid care dintre domenii mi se potriveşte mai bine în cunoştiinţă de cauză; începutul este foarte entuziasmant: nici nu mi-am dat bine demisia din fostul loc de muncă şi deja am un prim interviu pentru una dintre cele mai bune agenţii de pe piaţă. Uraţi-mi succes. :)
• mi-am mobilat camera (după ce am pus parchet şi am zugrăvit) şi vreau să îmi iau şi un computer nou (în vreo două săptămâni). Apropo, dacă vă interesează un sistem AMD Athlon la 1,83 GHz, placă video ATI de 256 MB, 1 GB RAM şi hard de 80 GB plus LCD LG de 17 inci (periferice incluse), daţi-mi un mail. :P
• săptămâna asta termin facultatea oficial – festivitate de absolvire (robe, etc) şi bal – probabil mă voi deprima un pic, dar îmi va trece repede fiindcă sunt prea entuziasmat de perioada imediat următoare
• pe 24 iunie o să dau examenul de licenţă la care mă apuc de învăţat începând cu această săptămână (da, ştiu că e târziu) Apropo, baftă tuturor care daţi licenţe vara asta! Ştiu că abia aşteptaţi să scăpaţi.
• m-am implicat de două săptămâni într-un proiect de care sunt chiar entuziasmat – unul dintre cele mai tari proiecte din online-ul românesc, însă o să vă povestesc mai multe despre asta după 20 iunie
• am fost în week-end-ul ăsta cu prietenii de la Olimpiade la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi am vizionat “Faust” şi “Un tramvai numit Popescu”, două piese excelente. Despre asta voi scrie însă mai mult cât de curând, când voi avea acces şi la fotografii de la Sibiu.
• după cum, probabil, aţi dedus, nu am votat. Dacă am vreun regret că nu mi-am exercitat dreptul? Nu. Dacă aveam vreun favorit care nu a reuşit eu ştiu ce? Nu. Dacă am încredere că vreunul dintre aceşti şacali cu chipuri umane va schimba ceva în binele altcuiva decât al lui şi al haitei sale de hiene? Nu.

Viaţa e foarte frumoasă. Chiar şi atunci când e urâtă. Un lucru trebuie însă reţinut: poezia.