Drumul spre succes – muncă sau magie?

În fiecare zi mă lovesc de acelaşi zid nemilos, de nepenetrat, care nu îmi dă nicio şansă. Iată-l rezumat în câteva cărămizi:

Orice succes necesită foarte multă muncă.

E o constatare enervantă, obsedantă, dar şi minunată. Fiindcă munca dă un sens lucrurilor pe care le faci. Simţim că viaţa noastră are un sens dacă muncim şi suntem încurajaţi în direcţia asta. Mai toţi avem o tradiţie românească păcătoasă în a încerca să fentăm sistemul, să ne băgăm în faţă la coadă, să găsim scuze şi justificări care mai de care mai elaborate. Totul pentru a evita să muncim. Ce înseamnă totuşi să munceşti?

Să întreprinzi o acţiune din care rezultă un produs.

Asta ar fi cea mai simplă definiţie pe care o gândesc acum, însă ea se potriveşte pe foarte multe activităţi care nu sunt identificate de noi ca şi muncă. Dacă te duci la toaletă pentru a-ţi face nevoile reuşeşti să intri în definiţia de mai sus, dar asta nu înseamnă că munceşti. Cel puţin nu în reprezentarea noastră socială generală. Munca are un sens peiorativ implicit, de obstacol care trebuie terminat depăşit. Ne separăm viaţa în muncă şi distracţie, adică negru şi alb. O lume între cele două pare o utopie, precum un crepuscul infinit. O eclipsă de soare fără sfârşit. Ceva magic.

Doar oamenii care văd magie nu muncesc.

Ei nici măcar nu urmăresc cu persistenţă succesul în sensul său social în ceea ce fac. Ei sunt flăcări vii, făcute să vibreze la anumite forţe libere în natură. Oameni ca Einstein nu pot fi consideraţi oameni de ştiinţă, ci magici. Ei nu lucrează. Ei trăiesc.

Restul oamenilor sunt obligaţi de sistem să se adapteze la societatea contractuală. Oferi şi primeşti. Pui în balanţă totul. Ţi se pare că eşti plătit prea puţin pentru munca ta sau că petreci prea mult timp la serviciu. Abia aştepţi să “rupi uşa” ca să ieşi la bere. Unde vei povesti cât de greu şi stresant este jobul tău şi cât de dobitoc este şeful. Dar nu ăsta este drumul către succes. Fiindcă succesul nu necesită muncă în sensul în care o percepem în general.

Am identificat trei tipuri de drumuri diferite în viaţă în ceea ce priveşte succesul prin muncă:

1. Artistul/freelancer-ul/antrepenorul – omul care face ce vrea, când vrea şi mai ales cum vrea. El nu munceşte. El are o pasiune sau mai multe din care, fiindcă trebuie să trăiască, face şi nişte bani. Face foarte puţine compromisuri şi iubeşte libertatea. Urăşte convenţiile, clişeele, locurile de muncă şi se opune sistemului social uniformizant.

2. Carieristul - omul care îşi alege o carieră în care vrea să devină cât mai bun. Face mastere, doctorate, training-uri şi cuvântul “deadline” îi caracterizează stilul de viaţă. Crede în stabilitate, în instituţiile corporatiste, în sisteme şi reguli. Iubeşte banii şi controlul asupra propriei vieţi. Urăşte boemii, oamenii nehotărâţi şi versatili. Pentru el, libertatea  nu este o prioritate.

3. Cariartistul – este, desigur, un hibrid între cei doi de mai sus. Ştie că trebuie să facă anumite compromisuri şi să se conformeze la anumite reguli, dar în adâncul său le urăşte şi are un plan etern să scape de sistem. Etern până în momentul în care chiar reuşeşte. Acumulează experienţa necesară pentru a porni pe propriul drum de freelancer. Este foarte deschis celor două “lumii” şi îi place să jongleze cu diferite activităţi care să îi aducă echilibrul de care are nevoie – între bani şi libertate. Are tendinţe spre dualitate, fiind adesea versatil şi derutat.

*** A nu se confunda freelancer-ul convertit (punctul trei) cu cel natural (punctul unu).